De ziua nationala mi-as fi dorit sa fiu in Romania

De opt ani, de cind am blog, cu fiecare 1 Decembrie trecut, am devenit tot mai pornit impotriva Romania. As vrea ca, anul asta, sa nu mai fiu atit de nervos. Mi-as dori ca ziua nationala, 1 Decembrie, sa o sarbatoresc in Romania. In Romania normala, in care nu sintem patrioti doar o singura zi pe an, in care ziua nationala nu este doar inca o zi in care se impart cite doua sarmale, doi mici si-un pahar de vin in piata din fata primariei sau in parcul orasului.

In Romania normala, ziua nationala ar trebui sa fie o zi in care ne bucuram ca sintem romani, nu ca sintem liberi si stam acasa in loc sa mergem la serviciu. Ar trebui sa fie macar acea zi din an in care ne respectam intre noi si respectam mediul in care traim, nu inca o zi in care ne pisam in gangurile dintre blocuri, ne imbatam ca porcii, ca doar plateste primaria butoaiele de vin, gatim cu usa de la intrare deschisa, ca daca deschidem geamul de la bucatarie se face frig in casa.

Daca n-am fi in stare sa ne schimbam, as spune ca sintem o natie ratata. Dar nu-i adevarat. De 1 Decembrie, romanii pe care i-am vazut pe strada au fetele usor mai descretite, sint un pic mai atenti, isi cer scuze si spun multumesc mai des decit in restul anului. Nu toti, dar o buna parte din ei. Se simt mai bine in pielea lor, chit ca doar o data pe an. Culmea e ca nu reusesc sa priceapa ca, daca s-ar comporta la fel in fiecare zi, s-ar simti mai bine in fiecare zi. Dar vorbim de cei de pe strada, nu de cei care se-mbulzesc la sarmale…

Intre timp, in Romania actuala, liderii opozitiei ii injura pe cei de la putere in scop pur electoral, cei de la putere sint huiduiti, altii dorm in timpul discursurilor, militarii sint tinuti in frig de la cinci dimineata, televiziunile amintesc de toti romanii care au realizat ceva pe plan international, sint scoase de la naftalina toate ansamblurile populare, pe care le iubeste toata lumea de 1 Decembrie, dar pe care nu le finanteaza nici naiba in celelalte 354 sau 365 de zile, si, la final, se dau coate la paharelul de plastic cu vin si cartonul cu mici ori de sarmale.

Miine, daca nu cumva e vineri si toata lumea are weekend prelungit, Romania va reveni la firescul ei cel de toate zilele. Acela cintat in aceleasi cintece cintate doar de ziua nationala: „Noi sintem romani”, probabil cintecul cu cea mai trista linie melodica dintre toate, „Treceti batalioane romane Carpatii”, cintecul care ne recupereaza Ardealul in fiecare an, si „Doamne, ocroteste-i pe romani”, cintecul care ar trebui sa fie imnul de facto al Romaniei, caci e insasi definitia natiunii noastre: „Doamne, nu uita de noi / Sintem saraci, plini de nevoi / Doamne, ocroteste-i pe romani / Sintem saraci si plini de-amar / Plinsu’ nostru-i in zadar / Doamne, ocroteste-i pe romani.”

De ziua nationala, mi-as dori sa fiu in Romania. In Romania normala, in care imnul national nu e un cintec prin care cersim mila Domnului si nici un cintec prin care ne indemnam semenii sa se destepte pe-un ton care transmite „hai sa dormim, ne trezim dupa ce termina de cintat”. Deocamdata, de ziua nationala, sint in Romania normala. Cea pe care-o stim cu totii, in care sintem niste ipocriti, patrioti doar de 1 Decembrie.

Stiu ca putem mai mult. Si, tocmai de aceea, stiu ca cititorii mei or sa inteleaga ce-am scris si n-or sa injure din prima, nu inainte de a trage aer adinc in piept si-a constientiza ca nu trebuie sa schimbe foarte multe pentru a trai in Romania normala, cea pe care ne-o dorim cu totii.

Citeste si comenteaza pe blogul Subiectiv.