Decizia din Anglia care poate afecta 30.000 de studenți anual
Guvernul britanic vrea să condiționeze împrumuturile studențești de promovarea examenului de engleză. Măsura riscă să provoace un dezastru financiar în universități, potrivit The Guardian.
Studenții universitari din Anglia ar putea fi obligați să îndeplinească anumite cerințe minime privind notele pentru a beneficia de împrumuturi studențești.
Miniștrii analizează introducerea unui prag național prin care promovarea examenului GCSE la limba engleză devine obligatorie. Acest test este echivalentul evaluării naționale de la vârsta de 16 ani și va condiționa accesul la banii garantați de guvern prin Compania de Împrumuturi pentru Studenți din Marea Britanie.
Această propunere ar afecta anual peste 30.000 de studenți care se înscriu la programe de licență cu normă întreagă fără calificări formale și ar reprezenta un potențial dezastru financiar pentru universitățile care înscriu un număr mare de astfel de studenți prin acorduri de franciză.
Criticii afirmă că reglementarea ar afecta în special studenții proveniți din medii mai sărace și netradiționale, inclusiv pe cei care au urmat studii în străinătate sau au întâmpinat dificultăți în sistemul școlar.
Rachel Hewitt, director executiv al grupului MillionPlus, care reprezintă universitățile moderne, a contestat inițiativa guvernului: „Universitățile sunt instituții autonome. Dacă un student îndeplinește cerințele lor și este capabil, nu înțelegem de ce guvernul impune bariere suplimentare”.
Ea a subliniat că universitățile au deja propriile verificări pentru limba engleză și nu admit studenți fără șanse de reușită. „Această abordare riscă să blocheze accesul studenților maturi care vor să reia studiile mai târziu în viață. Ei sunt exact grupul pe care executivul ar trebui să-l ajute să se recalifice”, a adăugat Hewitt.
La rândul său, Libby Hackett, directorul executiv al Russell Group, grupul care reunește universitățile de cercetare de vârf, a solicitat guvernului să colaboreze cu sectorul învățământului superior pentru a evita penalizarea studenților maturi.
„Avem nevoie de o flexibilitate adecvată pentru instituții, astfel încât să poată stabili căi de admitere echivalente pentru studenții maturi și pentru cei proveniți din medii subreprezentate”, a spus ea.
Anul trecut, peste 33.000 de studenți din țară care au început studiile cu normă întreagă pentru obținerea primei diplome nu dețineau calificări formale precum GCSE, A-levels sau echivalente recunoscute.
Universități precum Bath Spa și Leeds Trinity au admis în acest mod peste jumătate dintre studenții lor locali. Tinerii sunt instruiți prin acorduri de franciză cu colegii private sau locale, iar universitățile supraveghează cursurile contra cost.
Propunerea miniștrilor vine pe fondul unor noi tăieri bugetare. Guvernul vrea să reducă subvențiile universitare cu încă 100 de milioane de lire sterline, scrie Times Higher Education.
Bugetul pentru perioada 2026-2027 va scădea la 1,25 miliarde de lire sterline. Aceste fonduri susțin direct cursurile scumpe, precum cele de medicină. O tăiere similară a avut loc și în acest an universitar.
Ministerul a refuzat să comenteze informațiile. Un purtător de cuvânt a spus doar că instituția luptă împotriva programelor de slabă calitate: „Vrem ca studenții să obțină o valoare pe măsura investiției”.
Sursa foto: Dreamstime.com