Sari direct la conținut

Declaraţia finală a summitului UE nu include migraţia, în urma opoziţiei Poloniei şi Ungariei / Care a fost poziția României la dezbateri

HotNews.ro
Mateusz Morawiecki și Viktor Orban, Foto: Beata Zawrzel/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia
Mateusz Morawiecki și Viktor Orban, Foto: Beata Zawrzel/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Opoziţia Poloniei şi Ungariei faţă de pactul UE privind migraţia a împiedicat adoptarea unei declaraţii finale comune care să includă şi acest subiect la summitul european desfăşurat vineri în oraşul spaniol Granada, astfel că preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a publicat o declaraţie proprie separată pe tema migraţiei, iar declaraţia comună a summitului se referă doar la celelalte subiecte înscrise pe agendă, în special extinderea UE.

„Sunt premierul Republicii Polonia. Sunt responsabil de securitatea Poloniei şi a cetăţenilor ei. Prin urmare, ca politician responsabil, resping oficial tot paragraful cu concluziile summitului despre migraţie”, a precizat pe reţeaua socială X premierul polonez Mateusz Morawiecki.

Pactul european privind migraţia şi azilul a fost o temă importantă pe agenda summitului european, după convenirea Regulamentului de Criză din acordul privind revizuirea politicii europene de azil, adoptat prin majoritate calificată de statele UE la Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) desfăşurat săptămâna trecută, relatează agenţiile AFP şi EFE, citate de Agerpres.

Acordul, care va fi baza negocierilor cu Parlamentul European pentru un text final, înăspreşte regulile privind dreptul de azil, dar include şi cote obligatorii de refugiaţi pentru statele membre, sau ca alternativă o contribuţie de circa 20.000 de euro pentru fiecare migrant refuzat.

Polonia, care împreună cu Ungaria a votat împotriva acordului, a descris această contribuţie ca fiind de fapt o amendă. Cele două ţări contestă şi procedura prin care a fost adoptat acordul, şi anume neutralizarea opoziţiei unor state membre apelându-se la majoritatea calificată, în locul consensului.

„Un viol”, acuză Orbán

Premierul ungar Viktor Orban a comparat acest mod de adoptare a deciziilor cu un „viol”. „Dacă eşti violat legal, forţat să accepţi ceva ce nu vrei, cum să fie posibil un compromis? Este imposibil”, a explicat el.

Guvernul polonez a convocat odată cu alegerile legislative de luna aceasta şi un referendum cu patru întrebări, din care una va cere populaţiei să se pronunţe în legătură cu „primirea a mii de migranţi ilegali din Orientul Mijlociu şi Africa, în conformitate cu mecanismul de relocare forţată impus de birocraţia europeană”.

Care a fost poziția României pe acest subiect

Președinția română a transmis vineri seară un comunicat de presă cu privire la participarea președintelui Klaus Iohannis la reuniunea informală a Consiliului European desfășurată la Granada (Spania).

Potrivit comunicatului, „în cadrul dezbaterilor privind migrația, președintele Klaus Iohannis a evocat necesitatea unor măsuri urgente pentru a sprijini atât Italia, având în vedere situația recentă din Lampedusa, cât și partenerii externi în gestionarea migrației, în primul rând prin implementarea măsurilor deja agreate pe dimensiunea externă, dar și prin finalizarea Pactului privind migrația și azilul pe dimensiunea internă”.

„Cu acest prilej, Președintele României a subliniat abordarea constructivă a țării noastre și eforturile concrete depuse pentru protejarea frontierelor externe ale Uniunii”, mai arată sursa citată.

Comunicatul Administrației Prezidențiale prezintă totodată și principalele mesaje menționate în declarația adoptată la finalul reuniunii liderilor UE, din care lipsește subiectul privind migrația.

Citește și:

Cât despre extinderea UE, celălalt subiect major pe agenda summitului, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat la o conferinţă de presă după încheierea reuniunii că acest proces se va desfăşura pe „bază de merit” şi „fără scurtături”.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro