Defaimarea natiunii – despre un anume viitor

De demult, pe vremea când România era doar RSR, singurul patriotism acceptabil era patriotismul socialist: datoria oricărui cetăţean de nădejde al RSR era aceea de a apăra, neprecupeţit, onoarea statului şi a conducătorului său. Diplomaţia RSR, ( cea în care a debutat şi pe care a servit-o actualul ministru de externe al României ) era detaşamentul menit să respingă, cu vehemenţă, calomniile scornite de cercurile reacţionare. Defăimarea patriei comuniste era, în acest timp de echilibru dialectic, nu doar o rătăcire, ci şi o infracţiune. Locul celor care alegeau acest drum fără de întoarcere era în exil, în azilele pshiatrice sau în închisori, spre a nu contamina cu vorbele lor otrăvite pe harnicii oameni ai muncii.

La această izolare de corpul poporului a celor care atacă România, denunţând, mişeleşte, regimul de la Bucureşti, s-a gândit şi Liviu Dragnea, în clipele în care a evocat datoria statului român de a proteja onoarea naţiunii noastre. Pentru Liviu Dragnea,ca şi pentru cei de dinaintea sa, de la Gheorghiu- Dej la Nicolae Ceauşescu, gândirea suspectă este primul pas pe calea trădării. De vreme de România se identifică cu PSD, iar PSD cu Liviu Dragnea, a critica pe domnia –sa şi pe regimul care îl intruchipează înseamnă a atenta la onorabilitatea României înseşi. Iar un asemenea gest te situează, în mod natural, în afara comunităţii de români cinstiţi şi loiali pământului lor.

Defăimarea naţiunii este,pe cale de consecinţă, o formă de pedagogie prin condiţionare pavloviană. Individul este reînvăţat că singura manieră în care are dreptul să se raporteze la stăpânii săi este una respectuoasă cu ierarhiile şi atentă la ordinea care trebuie respectată. Intimidarea este, aşa cum toate dictaturile au înţeles,istoric, cea mai simplă formă de disciplinare socială: ameninţarea amuţeşte şi instituie acel calm al tăcerii la care visează orice conducător cu dragoste de ţară. De la Putin la Erdogan, panoplia de spirite alese ce aplică această reţetă a educării popoarelor lor este una ilustră . Rusia şi Turcia îmbină, dialectic, profilaxia fricii cu teroarea directă. Asasinatele şi condamnările prin procese- spectacol sunt parte din acest edificiu al autocraţiei.

România viitorului, România pe care o evocă, în proiectul său de ţară PSD şi conducătorul său, va fi, în mod obligatoriu, o Românie patriotică, din care au dispărut actele de trădare şi de critică neprincipială. În această Românie, supunerea îi face pe oameni cu adevărat fericiţi: luminaţi de glasurile televiziunilor de partid şi de stat, încărcaţi de binefacerile bunăstării, românii vor fi îmbrăţişat, zâmbitori, condiţia lor naturală,de iobagi pe moşiile celor care sunt meniţi să domnească, etern.

Spre acest viitor al unanimităţilor şi al aplauzelor entuziaste Liviu Dragnea îndreaptă ţara în care trăim. A subestima riscul de derivă instituţională, a nu reacţiona la această consacrare a bunului- plac, a nu rezista la această uzurpare a libertăţilor noastre echivalează cu renunţarea la tot ceea ce definim sub semnul decenţei,pluralismului şi al libertăţii.

Citeste intreg articolul si coemnteaza pe contributors.ro