Demisia lui Wulff si criza institutiei prezidentiale in „era Merkel“

Vineri 17 februarie, presedintele Germaniei Christian Wulff a demisionat. 598 de zile a rezistat politicianul de 52 de ani, ca prim om in statul german. Un fel de-a zice primul, caci intr-o tara in care cancelarul „taie si spanzura”, puterea presedintelui e limitata, iar functia mai degraba reprezentativa. Cu atat mai mult, i se cerea sa fie o adevarata instanta morala, un exemplu nepatat, pentru cetateni. Iar aceasta nu a demonstrat Wulff ca este, cu suficiente argumente. Procuratura din Hanovra a declansat ancheta. Dupa Horst Kohler, Wulff este al doilea presedinte de stat, consecutiv, care demisioneaza din functie in timpul guvernului Merkel.

Se vorbeste de intrigaria de partid si un cancelar care ar fi pus monopol pe putere. Se zice ca Wulff, ca si Kohler, ar fi fost demolati de presa. Se mai pune problema succesorului sau, usor de gasit, insa greu de ales in conditiile in care coalitia de guvernamant nu intruneste majoritatea. In 2010, Wulff a fost ales de Adunarea Federala abia in al treilea tur de scrutin. A fost un candidat propulsat de cancelar si ajuns presedinte de stat in urma unui vot „scremut”.

Saptamana trecuta, procuratura din Hanovra a solicitat ridicarea imunitatii parlamentare a lui Wulff, pentru a putea demara ancheta. La inceputul lunii ianuarie, numarul plangerilor inregistrate impotriva sa la procuratura din Hanovra se ridica la 20, scria Die Welt. Acuzatiile care i se aduc se refera la anumite avantaje materiale pe care le-ar fi avut, de pe urma functiei de premier al landului Saxonia Inferioara.

In ancheta se afla si managerul de film David Groenewold, a carui firma ar fi primit o garantie din partea landului Niedersachsen, de care insa n-ar fi facut uz. Ca premier de land, Wulff ar fi beneficiat de cateva concedii, ca invitat al lui Groenewold. Vineri seara, organul de urmarire penala a transmis oficial ca „exista o suspiciune initiala de beneficiere de avantaje, a fostului premier din Niedersachsen”. Aceasta suspiciune se bazeaza pe analiza amanuntita a probelor si evaluarea unor noi documente si relatari din presa.

• Sub tirul presei

In decembrie anul trecut, Spiegel scria ca Wulff, „ca premier in Niedersachsen, a inselat Parlamentul de land”. In luna februarie 2010, el a fost intrebat de Verzi daca intretine relatii de afaceri cu prietenul sau Egon Geerkens. „Nu, a transmis Wulf”, scria Spiegel.

Varianta oficiala era ca Wulff ar fi primit un credit de peste 500.000 de euro de la Edith Geerkens, sotia unui om de afaceri. Banii ar fi provenit insa cu adevarat de la Egon Geerkens. Creditul destinat cumpararii vilei personale a familiei Wulff a fost obtinut „de la BW-Bank in conditii suspect de avantajoase, printr-o constructie financiara extrem de complexa”. Cu acest credit urma sa fie acoperit cel initial, dobandit de la Geerkens.

Lui Wulff i se mai reproseaza si repetatele concedii facute la prieteni afaceristi, pe care ulterior i-ar fi inclus in delegatiile oficiale care s-au deplasat in strainatate. Mai toate publicatiile germane s-au ocupat intens de „scandalul Wulff”. De notorietate este insa conflictul cu Bild, despre care am relatat pe larg in articolul „Razboiul lui Wulff cu Bild sau lupul mancat de oi”.

In timpul unei deplasari din luna decembrie a anului trecut, Christian Wulff l-a sunat pe redactorul-sef al ziarului Bild, Kai Diekmann. Pentru ca nu l-a gasit personal, i-a lasat un mesaj pe mailbox. Mesajul continea amenintari, in cazul publicarii unui articol de dezvaluiri referitoare la creditul de 500.000 de euro, pentru finantarea casei personale a familiei Wulff.

Wulff ar fi spus in mesaj ca „s-a intins prea mult coarda”. Presiuni s-ar fi incercat si asupra conducerii editurii Axel Springer AG, careia ii apartine bulevardierul numit.

In declaratia sa de presa de vineri, fostul presedinte de stat german a declarat ca a luat parte cu placere la alegerile pentru Presedinte si ca si-a exercitat functia din inima. „M-am comportat in oficiile pe care le aveam de indeplinit intotdeauna corect, din punct de vedere legal. Am facut si greseli. Insa am fost intotdeauna de buna credinta”, a declarat el. Tara are insa nevoie de un Presedinte, care sa se dedice neconditionat sarcinilor sale si care sa fie sustinut de o larga majoritate a cetatenilor. Insa increderea necesara a acestora acum nu mai exista, a adaugat Wulff, inainte sa paraseasca, impreuna cu sotia sa Bettina, castelul Bellevue, resedinta presedintilor de stat ai Germaniei.

• Un Presedinte schimbat

Pentru Merkel, coalitia de guvernamant si partidele din opozitie, a inceput o noua lupta. Cea pentru impunerea unui candidat la Presedentie care sa intruneasca voturile necesare in Adunarea Federala. Pana in 18 martie, Germania trebuie sa aiba un nou presedinte de stat. Dupa Legea Fundamentala a Germaniei, art. 57, functia este preluata interimar, pentru 30 de zile, de presedintele Camerei Superioare a parlamentului (Bundesrat). Acesta e bavarezul Horst Seehofer, un politician crestin-social vechi si nu rareori controversat.

Coalitia de guvernamant s-a intrunit deja sambata, la consultari despre succesorul lui Wulff. Dupa doar doua ore, la 11.30, s-a plecat din cladirea Guvernului. Fara Opozitie, niciun candidat al Puterii n-are sanse reale sa fie ales. Social-democratii spun ca-l sustin in continuare pe vechiul lor candidat, Joachim Gauck, care e fara de partid.

Teologul de 72 de ani a fost timp de zece ani sef al Oficiului pentru studierea documentelor STASI (1990-2000) si si-a facut un nume ca activist pentru drepturile cetatenilor din fostul RDG. La alegerile prezidentiale din 2010, el a fost doar cu un pas in urma contracandidatului sau, Christian Wulff (CDU). Daca iese Gauck, aceasta inseamna pentru Angela Merkel o lovitura si implicit recunoasterea unei greseli comise la alegerile anterioare.

Verzii ar avea-o pe Katrin Gorin-Eckardt, o politiciana de 45 de ani, din Turingia. Fosta activista a societatii civile, ea este in prezent vicepresedinta a Bundestag-ului, cu sfera prioritara de lucru in politica familiei si sociala.

Un alt candidat independent e Andreas Vosskuhle, presedintele Curtii Constitutionale si fost rector al Universitatii din Freiburg (48 de ani). Adept al reformei sistemului federal de organizare a statului, Vosskuhle e sustinut de social-democrati.

CDU l-ar avea pe Norbert Lammert, presedinte al Bundestag-ului din anul 2005. Inca de la alegerile anterioare, politicianul de 63 de ani din Bochum a fost in carti ca potential candidat la presedentia statului german.

Insa CDU ar mai avea un candidat, care poate intruni o larga sustinere politica, desi functia de presedinte de stat impune situarea deasupra intereselor de partid. E vorba de Klaus Toepfer, fost ministru federal de Mediu, o personalitate de renume international. In 1998, el a renuntat la cariera politica interna si a devenit seful programului de mediu al ONU, UNEP. Anul trecut, el a fost ales in fruntea Comisiei Etice pentru aprovizionare sigura cu energie, creata de guvern in urma catastrofei de la Fukushima.

La 73 de ani, e cel mai in varsta dintre potentialii candidati. Insa cariera sa mai puncteaza intr-o directie, si anume in recunoasterea meritelor sale, in China. Atat primarul Shanghai-ului, cat si guvernul chinez, i-au acordat inalte distinctii lui Toepfer, pentru meritele sale in implementarea unor politici de mediu in China, ca si pentru cooperare internationala in domeniul stiintei si tehnologiei.

Lui Wulff i s-au recunoscut oficial meritele in domeniul politicii de integrare a strainilor, o ￢zona fierbinte￢ in Germania. El este autorul faimoasei afirmatii ca, intre timp, si Islamul a devenit parte din Germania. In rest, fostul presedinte german a cam tacut. Aceasta lipsa de implicare mai activa in viata Cetatii este acum analizata si in mass-media germana. Se fac analize si sondaje pe cetateni, daca „ne mai trebuie un presedinte de stat”. Concluzia fireasca ar fi ca „ne trebuie”, insa ne-am dori ceva mai mult decat o marioneta in mana unui guvern.