Demonul tehnologic al progresului aproape nelimitat. Sau câteva lucruri la care ar fi bine să vă gândiți dacă vă treziți brusc într-o țară în pană de curent electric

În romanul satiric al lui CS Lewis, „The Screwtape Letters”, tradus la noi prin: „Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr”, un demon- Sfredelin, își sfătuiește protejatul, pe Amărel, cum să-i ispitească pe oameni. Având în vedere penele de curent din Spania, Portugalia și Franța, care au făcut imposibile plățile online, am imaginat sfaturile lui Sfredelin pe această temă.

„Dragul meu Amărel,

Am aflat că ești extrem de nedumerit de evoluțiile recente din rândul oamenilor – acest așa-numit „progres” al speciei lor. Scrii cu un ton alarmat, ca și cum invențiile și descoperirile lor ar amenința să încline balanța în favoarea Lui. Permite-mi, așadar, să-ți ofer câteva clarificări din perspectiva cuiva care a observat fluxul și refluxul istoriei lor încă de când se culegeau primele fructe.

Trebuie să înțelegi că ceea ce Pacientul tău și cei de-ai lui numesc „progres” nu este, în sine, nici de speriat, nici de celebrat. Oamenii,  în felul lor enervant, par destul de mulțumiți că-i las să se joace cu jucăriile lor și să se dea mari cu noile lor telefoane, atâta timp cât mândria și orgoliul lor ne ajută pe amândoi. 

Într-adevăr, însăși noțiunea de progres poate fi o capcană extrem de utilă, cu condiția să ții mintea Pacienților tăi mereu furată de noile tehnologii – spre mirajul sclipitor al unei utopii aflate la îndemână, cum sunt plățile cu telefonul și departe de prudența de a fi pregătit pentru orice rău (Slăvit să fie!) care li s-ar putea întâmpla. 

Încurajează-ți Pacienții să creadă că trăiesc cel mai bun moment al lor ca nivel de trai și pe urmă ia-le curentul pentru o jumătate de zi: să vezi urlete și fețe disperate că nu au la ei bani gheață nici cât să-și cumpere o apă. 

Lasă-I să-și imagineze că viitorul lor nu poate fi decât unul luminos și care le va rezolva toate problemele. Spune-le că tehnologia îi va face nu peste mult timp nemuritori, astfel încât să nu fie nevoie să râmână cu picioarele pe pământ. 

Ți-am mai spus, Amărel: pentru ei, progresul devine nu o scară pe care să urce ca să-și caute perfecțiunea,  ci o bandă de alergat pe care se epuizează fizic, rămânând pe loc de fapt. 

Știu, lucrurile nu sunt în totalitate atât de roz (din păcate pentru noi). Dușmanul are un obicei derutant de a-și întoarce realizările împotriva noastră, folosind chiar instrumentele cu care noi speram că îl vom înrobi. Când privește stelele prin telescoapele lui sau se uită în celulă cu microscopul, uneori zărește lucrarea Lui și parcă îi vine să se închine. 

Sarcina noastră e să le explicăm că progresul îi face mici zei, cum scria „păcătosul” ăla de Harari. 

N-ai văzut? Se felicită singuri pentru fiecare invenție nouă, pentru fiecare tendință socială trecătoare, rămânând în același timp ignoranți față de deteriorarea minții și empatiei de care ar trebui să dea dovadă. Dar e bine, pentru că această preocupare pentru superficial ne permite nouă să operăm cu un grad încântător de libertate în domeniile care contează cu adevărat pentru noi.

Să luăm în considerare, de exemplu, minunile erei tehnologice. Ceea ce lor li se pare un progres fără precedent este, în realitate, un teren de joacă vast și în continuă expansiune pentru a-I ispiti. Proliferarea dispozitivelor care lor oferă satisfacție instantanee și o distragere nesfârșită servește la erodarea răbdării lor și a perseverenței. Rețelele lor interconectate, lăudate ca instrumente care îi fac să se simtă o comunitate, sunt de fapt terenuri fertile pentru răspândirea dezinformării, amplificarea micilor scandaluri și cultivarea invidiei (slăvită să fie!). 

Stimularea emoțională constantă și dorința de a obține răspunsuri imediate lasă puțin loc pentru contemplarea liniștită, pentru vocea calmă mică care ar dezvălui în taină mici adevăruri care evident că pe noi ne-ar incomoda. 

Însăși comoditatea pe care ei o prețuiesc atât de mult generează o superficialitate a interacțiunii cu lumea, împiedicând orice reflecție profundă asupra scopului sau destinației lor finale.

Apoi, există peisajul în continuă schimbare al așa-numitului lor progres moral. Se felicită pentru atitudinile lor în continuă evoluție, redefinind în mod convenabil păcatele străvechi drept simple alegeri personale sau chiar virtuți sub steagurile „toleranței” și „incluziunii”. 

Deși ei nu au aflat, acest relativism moral este de fapt un instrument extrem de eficient din arsenalul nostru, amorțindu-le conștiința și normalizând comportamentele debile care îi conduc pe calea spre damnare. 

Ei cer și uneori protestează public cerând insistent schimbări exterioare, neglijând în același timp dezordinea interioară, ceea ce noi, hai să recunoaștem,  încurajăm din toată inima.

În ciuda credinței lor în progres, defectele fundamentale ale naturii umane rămân constante. Mândria, vanitatea și setea de noutăți continuă să fie cei mai de încredere aliați ai noștri. Capacitatea lor de autoamăgire rămâne uriașă. Rămân la fel de ușor distrași de trivialități și de plăcerile trecătoare ale lumii materiale ca toți cei de dinaintea lor. 

Și, ca să închei, te mai rog ceva: Mai presus de orice, nu-l lăsa niciodată pe om să bănuiască că adevăratul progres al umanității nu se măsoară prin acumularea de cunoștințe sau putere, ci prin cultivarea calmului interior, a bunei cuviințe și a educației, într-un grad în care să nu ajungi să îți suspenzi viața de un singur fir, indiferent că se cheamă energie electrică, telefon sau Internet. 

Unchiul tău afectuos, Sfredelin”