Sari direct la conținut

Depardieu, apărat de zeci de artiști care denunță un „linșaj”: Nimeni nu va putea să şteargă vreodată urma inegalabilă a operei sale

HotNews.ro
Gerard Depardieu, Foto: Somer / Abaca Press / Profimedia Images
Gerard Depardieu, Foto: Somer / Abaca Press / Profimedia Images

Aproximativ 60 de artişti francezi au denunţat într-o scrisoare deschisă „linşajul” la care este supus actorul Gerard Depardieu, acuzat de viol încă din anul 2020 şi aflat în centrul unui scandal după recenta difuzare la televiziune a unui documentar, informează AFP, potrivit Agerpres.

Printre semnatarii scrisorii deschise, ce a fost publicată luni seară în cotidianul Le Figaro, figurează regizorul Bertrand Blier, actriţele Nathalie Baye, Carole Bouquet şi Charlotte Rampling, actorii Jacques Weber, Pierre Richard şi Gerard Darmon, precum şi cântăreţii Roberto Alagna, Carla Bruni, Arielle Dombasle şi Jacques Dutronc.

„Gerard Depardieu este probabil cel mai mare dintre actori. Ultimul monstru sacru al cinematografiei. Nu mai putem să rămânem tăcuţi în faţa linşajului care se abate asupra lui, în faţa torentului de ură care se revarsă asupra persoanei sale, fără nicio nuanţă, într-o completă amestecătură şi în dispreţ faţă de prezumţia de nevinovăţie de care ar fi beneficiat, la fel ca fiecare om, dacă nu ar fi fost gigantul care este al cinematografiei”, au scris ei în textul documentului.

„Când îl ataci pe Gerard Depardieu în acest fel, ataci de fapt arta. Prin geniul lui de actor, Gerard Depardieu participă la strălucirea artistică a ţării noastre (…) Orice s-ar întâmpla, nimeni nu va putea să şteargă vreodată urma inegalabilă a operei sale, care va marca pentru totdeauna epoca noastră. Restul, tot restul, ţine de justiţie. Doar de justiţie. În exclusivitate”, au adăugat semnatarii scrisorii.

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi mai mulţi membri din familia actorului, inclusiv fiica sa Julie Depardieu, s-au exprimat deja în mod public pentru a îl apăra pe Gerard Depardieu, inculpat în urma uneia dintre cele două plângeri depuse împotriva sa în Franţa. Starul francez a respins deja ambele acuzaţii.

Difuzarea la începutul lunii decembrie a unui reportaj în emisiunea „Complement d’enquete” a postului de televiziune France 2 a provocat o undă de şoc, cu repercusiuni internaţionale.

În acele imagini, Gerard Depardieu, considerat un monstru sacru al cinematografiei franceze, a putut fi văzut şi auzit în timp ce făcea o serie de remarci misogine şi insultătoare la adresa femeilor, iar de cuvintele lui obscene nu a fost scutită nici măcar o fetiţă aflată în apropiere.

Grupul media France Televisions, care deţine postul France 2, a anunţat vineri că acel ultim fragment al documentarului a fost „autentificat” de un executor judecătoresc. Această reacţie a venit după declaraţii ale şefului statului francez prin care acesta a sugerat că secvenţa ar fi putut fi modificată la montaj, aşa cum afirmase în prealabil familia actorului.

După izbucnirea scandalului, Gerard Depardiu a fost exclus din Ordinul Naţional din Quebec, comuna Estaimpuis din Belgia i-a retras titlul de cetăţean de onoare, iar statuia sa din ceară a fost retrasă din traseul de vizitare de la Muzeul Grevin din Paris.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro