Departe de Hanul lui Manuc și de Hanul cu Tei era „Hanul fără nume”. Povestea amară a unui colț sărăcăcios din cartierul Dudești, București

Viața Bucureștiului secolele XVII-XIX, îndeosebi cea economică, era ombilical legată de  existența hanurilor. 

Așezate în mijlocul sau foarte aproape de târguri, au impulsionat activitatea comercială și meșteșugărească datorită fluxului de mărfuri sosite de peste hotare.

Hanurile erau construcții cu camere de închiriat, prăvălii și pivnițe pentru vânzarea și depozitarea mărfurilor negustorești și, de cele mai multe ori, cu  grajduri și bucătării.

 În vechi hrisoave, hanurile vechiului București  sunt descrise drept locuri  înconjurate cu ziduri, „după modelul marilor mănăstiri catolice, iar jur împrejur sunt dugheni boltite…ținute de negustori creștini sau turci, cari plătesc o chirie lunară intendentului, care are și însărcinarea să încuie, seara, porțile hanului pentru siguranța mărfurilor”. 

În han se intra prin una sau două porți, care se ferecau din interior noaptea sau în caz de diverse pericole. La adăpostul zidurilor erau protejate bunurile negustorilor de jafuri, iar în perioadele de epidemie deveneau spații de carantină.

Doar câteva s-au păstrat, cu tot cu poveștile lor. Știm toți, spre exemplu, de  Hanul lui Manuc ori de Hanul cu Tei, dar oare câți am auzit „Hanul fără nume”? Maghernița din cotloanele Dudeștiului nu are nici pe departe faima sau renumele pe care alte hanuri mari au avut-o pentru București, însă completează povestea orașului.  

Era departe de centrul orașului, departe de curțile mari ale hanurilor bogate, care erau pline mereu de negustori din toată țara și din țările vecine, care veneau la negoț cu cele mai bune mărfuri.  

Citește, pe B365.ro, povestea acestui loc.