Sari direct la conținut

Dependența de jocuri de noroc are cea mai mare rată de sinucideri dintre toate dependențele. Cine au fost președinții ONJN din ultimii 12 ani, când statul nu a făcut nimic în programul contra dependenței

HotNews.ro
Dependența de jocuri de noroc are cea mai mare rată de sinucideri dintre toate dependențele. Cine au fost președinții ONJN din ultimii 12 ani, când statul nu a făcut nimic în programul contra dependenței
Jocuri de noroc, imagine ilustrativă / Shutterstock

De 12 ani, România are în ONJN un departament contra dependenței și un program intitulat „Joc responsabil”. Numai anul trecut Oficiul a avut la dispoziție 45 de milioane de euro. A cheltuit sub 0,001%.

Dependența de jocuri de noroc are cea mai mare rată de sinucidere dintre toate adicțiile, conform Asociației Psihiatrilor Americani, a scris recent GOLAZO.ro  în cadrul seriei de investigații „Caracatița pariurilor ilegale”. Investigația jurnalistică a arătat că, în România, există 31 de firme legal licențiate, dar sute de siteuri unde se poate paria la negru.

Firmele legale contribuie la un fond creat special contra dependenței, în cadrul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN). Acești bani nu se cheltuiesc. În 2024, ONJN a cheltuit 1.600 de euro cu scopul de a-i educa pe asistenții sociali pentru recunoașterea, prevenirea și gestionarea dependenței de jocuri de noroc. Asta din disponibilul de 45 de milioane de euro pentru „Joc responsabil”.

Subutilizarea fondurilor de la „Joc responsabil” nu este o excepție, ci regula consacrată a ultimilor 12 ani, arată bugetele consultate de publicație și mărturiile din interiorul organzației și industriei.

Președinții ONJN în ultimii 12 ani

  • 2013 – 2017: Odeta Nestor – fost director economic al Loteriei Române
  • 2017 – 2018: Dan Iliovici – fost director executiv al asociației Rombet
  • 2018 – 2020: Marius-Sebastian Ionescu – fost șef al Direcției de Informatizare și Monitorizare din ONJN
  • 2018 – 2021: Cătălin Constantin Voinea Mic – avocat
  • 2022 – 2023: Mihai Silviu Pocora – fost vicepreședinte ONJN
  • 2023 – 2025: Gheorghe Gabriel Gheorghe – fost vicepreședinte ONJN
  • 2025 – prezent: Vlad Cristian Soare – avocat, fost director general la Loteria Română, fost președinte FEDBET (Federația Organizatorilor Jocurilor de Noroc)

Investigația „Caracatița pariurilor ilegale”, pe GOLAZO. 

INTERVIURILE HotNews.ro