Sari direct la conținut

Deputatul Doru Coliu a fost ales vineri președintele PMP Diaspora

HotNews.ro
Doru Coliu, Foto: cdep.ro
Doru Coliu, Foto: cdep.ro

Deputatul Doru Petrișor Coliu a fost ales, vineri, în funcția de președinte al organizației PMP Diaspora de către reprezentanți ai filialelor formațiunii din 13 țări, scrie Mediafax. Alegerile au avut loc în cadrul unei conferințe la Palatul Parlamentului.

Doru Coliu a fost singurul candidat înscris în cursa pentru șefia PMP Diaspora, iar la alegerile au fost prezenți delegați ai organizațiilor partidului din Cipru, Italia, Portugalia, Spania, Germania, Marea Britanie, Austria, Franța, Canada, Danemarca, Belgia și Grecia.

„În septembrie 2013, când am intrat în acest partid, îmi aduc aminte că m-am declarat a fi băsist, ca orientare politică, orientare politică pe care o păstrez şi azi alături de dumneavoastră. Filiala din Spania a fost cea de-a doua filială a organizaţiei PMP Diaspora, iar din ea am făcut parte şi eu şi fac în continuare parte. (…) În prezent, avem filiale deschise în toate ţările în care sunt români. (…) Mă prezint în faţa colegilor mei cu speranţa că, prin acordarea votului lor de încredere, eu şi echipa pe care am construit-o să putem readuce această organizaţie la locul său normal de primă forţă politică în Diaspora, aşa cum am demonstrat la alegerile europarlamentare din 2014, când am obţinut primul loc cu aproape 30% din voturile exprimate”, a declarat deputatul PMP, Doru Coliu.

Președintele executiv al PMP, Eugen Tomac, a afirmat că partidul va fi „mult mai vocal” în Parlament pentru a atinge obiectivul ca numărul aleșilor care îi reprezintă pe românii din străinătate să fie în raport cu numărul cetățenilor români care locuiesc peste hotare.

Din echipa de conducere a PMP Diaspora vor mai face parte un prim-vicepreşedinte – Ion Popescu (PMP Italia) şi un secretar general – Valentin Bogdan Iosif (PMP Canada), cât şi 11 vicepreşedinţi.

Tot în cadrul evenimentului PMP de vineri, liderul partidului Traian Băsescu, a declarat că va preda, sâmbătă, ştafeta la conducerea partidului, când va avea loc Congresul formațiunii, la Parlament. În cursa pentru șefia PMP s-a înscris un singur candidat, actualul președinte executiv Eugen Tomac.

La sfârșitul lunii mai, Traian Băsescu a declarat că la finalul mandatului de senator se va retrage din viaţa politică, dar că va rămâne preşedinte de onoare al partidului, funcţie din care se va implica, motivul retragerii fiind că „a venit timpul să scrie cărţile mandatelor” sale.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro