Deputatul PNL Adrian Miuțescu, urmărit penal de DNA după ce ar fi intervenit pentru numirea unor persoane în instituții publice/ Sunt vizați și viceprimarul din Pitești și vicepreședintele PNL Argeș Cristian Mitofan / Acuzațiile procurorilor

Deputatul Adrian Miuțescu, lider al PNL Argeș, este urmărit penal de DNA pentru opt infracțiuni de folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii de foloase necuvenite, într-un dosar în care sunt cercetați și viceprimarul din Pitești Gelu Tofan, președinte al PNL Pitești, Cristian Mitrofan, vicepreședinte al PNL Argeș și un comisar de la Protecția Consumatorului. Miuțescu este acuzat că ar fi intervenit pentru numirea unor persoane în conducerea Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, a Poștei Române, precum și pentru numirea în funcțiile de directori de școli a unor persoane agreate de partid.
Adrian Miuțescu a fost unul dintre susținătorii lui Ludovic Orban în cursa cu Florin Cîțu pentru conducerea PNL și se numără printre parlamentarii care, alături de Orban, și-au anunțat retragerea din grupul PNL.
DNA a anunțat vineri dimineață că sunt urmăriți penal:
- Adrian Miuțescu, deputat și președinte al PNL Argeș, pentru opt infracțiuni de folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii de foloase necuvenite
- Gelu Tofan, viceprimar al municipiului Pitești și președinte al PNL Pitești, pentru o infracțiune de folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii de foloase necuvenite
- Cristian Mitrofan, vicepreședinte al PNL Argeș, pentru o infracțiune de folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii de foloase necuvenite
- Ovidiu Chiru, comisar superior la Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Argeș, pentru instigare la una dintre infracțiunile de care este vizat Miuțescu.
Acuzațiile aduse de DNA:
- În perioada aprilie – iulie 2021, Adrian Miuțescu, la instigarea lui Ovidiu Chiru, și-ar fi folosit influența și autoritatea pe lângă conducerea Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorului pentru a determina numirea celui din urmă, dar și a unei alte persoane în funcții de conducere la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Argeș. Aceasta, în condițiile în care postul vizat de Ovidiu Chiru fusese ocupat prin concurs de o altă persoană.
- În aceeași manieră, Miuțescu ar fi intervenit pentru numirea unei persoane într-o funcție de conducere la Protecția Consumatorilor – Regiunea Sud-Muntenia și de mutare a sediului Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Sud-Muntenia de la Ploiești la Pitești.
- În perioada iulie-august 2021, Adrian Miuțescu și-ar fi folosit influența și autoritatea în mod direct pe lângă un înalt demnitar pentru menținerea/numirea în funcțiile de inspectori școlari și directori de școli a unor persoane agreate de partid, aceste influențe fiind exercitate și la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Argeș.
- Deputatul PNL ar fi procedat similar, în cursul lunii februarie 2020, precum și în lunile aprilie și august 2021, pe lângă conducerea Companiei Naționale Poșta Română în scopul angajării unei persoane la această instituție, respectiv a numirii unei alte persoane într-o funcție de conducere la nivel județean.
- În perioada iulie – august 2021, Gelu Tofan și Cristian Mitrofan și-ar fi folosit influența și autoritatea pe lângă persoane din Inspectoratul Școlar Argeș, în scopul menținerii unei anumite persoane în funcția de inspector școlar sau în scopul numirii aceleiași persoane ca director la un liceu, prin eludarea procedurilor legale, precum și pentru numirea în funcția de directori de școli a unor persoane agreate de partid.
Cine este Adrian Miuțescu
Adrian Miuțescu este deputat PNL de Argeș, membru în Comisia pentru Industrii şi Servicii, și a mai avut un mandat de parlamentar și în perioada 2004-2008.
Miuțescu a fost unul dintre susținătorii lui Ludovic Orban în cursa cu Florin Cîțu pentru conducerea PNL și se numără printre parlamentarii care, alături de Orban, și-au anunțat retragerea din grupul PNL.
- „Sunt de 31 de ani membru al Partidului Național Liberal, un partid care a pus bazele României moderne și care a contribuit decisiv la industrializarea țării, prin doctrina «Prin noi înșine».
- Datorită voturilor argeșenilor, reprezint în Camera Deputaților un județ puternic industrializat, care este, în același timp, leagănul Brătienilor. Am crezut și cred în continuare în politicile de dreapta, în liberalism, ca singura șansă pentru dezvoltarea județului și a țării.
- Am avut convingerea că Partidul Naţional Liberal înseamnă garanţia unei bune guvernări, care poate să asigure dezvoltarea sustenabilă a ţării”, a scris Miuțescu pe Facebook la începutul acestei luni.
Miuțescu este președinte al PNL Argeș, fiind reales în funcție în luna iulie a acestui an.
Conform ultimei sale declarații de avere, Miuțescu are, împreună cu soția sa, patru terenuri în Curtea de Argeș, dintre care două intravilane, un apartament și o casă de vacanță în Curtea de Argeș. El are în conturi la bancă peste 800.000 de lei.