Skip to content

Deputatul PNL Mircea Dolha cere convocarea ministrului de Externe Titus Corlatean in fata Comisiei pentru romani de pretutindeni

Deputatul liberal Mircea Dolha solicita convocarea ministrului Afacerilor de Externe, Titus Corlatean, si a ministrului delegat pentru romanii de pretutindeni, Bogdan Stanoevici, la urmatoarea sedinta a Comisiei parlamentare pentru comunitatile de romani din afara granitelor tarii, dupa multiplele probleme intampinate la votul din strainatate.

„Imaginile pe care le-am urmarit cu totii la sectiile de votare din Munchen, Londra, Viena sau Paris nu trebuie sa se repete, iar in calitate de membru al Comisiei pentru comunitatile de romani de pretutindeni consider ca trebuie gasite solutiile pentru ca la scrutinul din 16 noiembrie, fiecare cetatean roman care doreste sa isi voteze presedintele sa poata sa isi exprime aceasta optiune intr-un cadru civilizat si in afara granitelor tarii”, afirma Mircea Dolha, care este vicepresedinte al Comisiei pentru comunitatile de romani din afara granitelor tarii, intr-un comunicat remis HotNews.ro.

Acesta mai solicita suplimentarea numarului de sectii de votare, a cabinelor si a stampilelor de vot „in toate orasele unde s-a dovedit ca numarul romanilor care doresc sa isi voteze presedintele este unul important” si demisia persoanelor vinovate de „cozile interminabile si de umilintele indurate de romanii care au asteptat cu orele in ploaie si frig, fara a ajunge insa sa isi exercite un drept constitutional”.