Sari direct la conținut

Derek Chauvin, polițistul care l-a ucis pe George Floyd, condamnat la 22 de ani și jumătate de închisoare

HotNews.ro
Derek Chauvin (dreapta), Foto: Pool Video Via Court Tv-Ny Times / Zuma Press / Profimedia
Derek Chauvin (dreapta), Foto: Pool Video Via Court Tv-Ny Times / Zuma Press / Profimedia

Polițistul Derek Chauvin a fost condamnat vineri la 22 ani și jumătate de închisoare pentru asasinarea afro-americanului George Floyd, o pedeapsă grea care reflectă impactul global al dramei, relatează AFP.

„Instanța vă condamnă la detenție pentru o perioadă de 270 de luni, adică cu zece ani mai mult decât pedeapsa” prevăzută de baremul din Minnesota, a declarat judecătorul Peter Cahill.

„Decizia mea nu se bazează pe emoție sau simpatie” „și nici pe opinia publică”, a adăugat el. „Nu încerc să trimit un mesaj”.

Cu toate acestea, ”vreau să recunosc durerea profundă şi imensă pe care o simt toate familiile, în special familia lui Floyd, aveţi compasiunea noastră”, a spus magistratul.

Baremul de condamnare din Minnesota recomandă 12 ani și jumătate de închisoare pentru crimă.

Însă judecătorul Cahill reținuse, înainte de ședință, mai mulți factori agravanți. Sufocându-l pe George Floyd cu genunchiul, pe 25 mai 2020, Derek Chauvin „a abuzat de poziția sa de încredere și autoritate” și a acționat „cu mare cruzime”, a scris el.

Familia afro-americanului George Floyd a cerut vineri instanței, înainte de a fi anunțată condamnarea, să păstreze „pedeapsa maximă”, 40 de ani de închisoare, împotriva polițistului Derek Chauvin.

„De ce? Ce ai gândit când ai îngenuncheat pe gâtul fratelui meu când știai că nu este o amenințare?”, l-a întrebat Terrence Floyd pe agentul de 45 de ani în timpul unei audieri menite să îi stabilească pedeapsa.

Biden spune că pare să fie o pedeapsă potrivită

Președintele american Joe Biden a spus vineri că pedeapsa de 22 de ani și jumătate la închisoare pentru fostul polițist din Minneapolis Derek Chauvin pentru uciderea lui George Floyd ”pare a fi potrivită”, dar că nu știe toate detaliile.

Președintele SUA, Joe Biden, a declarat pe 20 aprilie că dovezile din proces privind responsabilitatea fostului ofițer de poliție în moartea lui George Floyd au fost „copleșitoare”, după ce juriul l-a găsit vinovat de uciderea omului de culoare.

„Mă rog ca verdictul să fie corect. În opinia mea, este copleșitor. Nu aș spune asta dacă juriul nu s-ar fi retras la deliberare”, a spus el atunci din Biroul Oval.

„Am ajuns să cunosc familia lui George (…). Este o familie bună”, a adăugat el, evocând „angoasa” de a aștepta decizia juriului pentru aceasta din urmă.

Juriul l-a găsit pe Chauvin, în vârstă de 45 de ani, vinovat de asasinarea lui Geroge Floyd pe 20 aprilie.

Cei 12 jurați – șapte femei și cinci bărbați – de diferite origini etnice, care deliberaseră de luni la tribunalul din Minneapolis, l-au declarat vinovat pe Derek Chauvin pentru cele trei capete de acuzare: crimă de gradul doi, crimă de gradul trei şi omor prin imprudenţă.

Moartea lui George Floyd, sufocat de presiunea genunchiului lui Derek Chauvin timp de mai bine de nouă minute, a șocat opinia publică americană și dincolo de granițele Statelor Unite, declanșând demonstrații gigantice împotriva rasismului și a brutalității poliției.

George Floyd strigase în repetate rânduri „Nu pot respira” poliției care îl ținea întins cu fața în jos pe asfalt, cu mâinile încătușate la spate, punând presiune pe spate, gât și coaste. Potrivit lui Martin Tobin, un pneumolog chemat să depună mărturie de către acuzare, această combinație de factori a dus la moartea sa, prins între forța poliției și sol.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro