Desemnarea comisarului, remember 2006. Am invatat ceva din asta?

Intr-o perioada de negocieri intense la nivel european privind alcatuirea Colegiului Comisarilor, situatia precedenta de nominalizare a unui comisar din partea Romaniei reapare ca un exemplu de „asa nu”. Vazand insa dezbaterea interna, destul de saraca, de altfel, te intrebi daca autoritatile au invatat ceva din ea.

Presedintele Barroso a primit votul Parlamentului European si este in plin proces de constituire a echipei. A anutat deja noi portofolii, iar specilistii intervievati de HotNews.ro pe aceasta tema au avut opinii impartite in ceea ce priveste linia pe care va merge presedintele: cei din strainatate au spus ca Barroso prefera in general specialisti, un profil tehnocrat al membrilor cabinetului, insa oameni care sa cunoasca foarte bine domeniul pe care vor fi desemnati. Altii, cei romani, au mers pe o varianta politica, argumentand ca Barroso va avea nevoie de personalitati politice puternice in echipa, pentru a exista o Comisie influenta in statele membre si in Parlamentul European.

Oricare ar fi varianta adoptata de Barroso, este cert ca acum au loc cele mai intense negocieri pe portofolii, intre statele membre, chiar daca se asteapta alegerile din Germania, de la sfarsitul acestei saptamani, si formarea noului guvern, precum si referendumul din Irlanda. Autoritatile de la Bucuresti ne tot asigura ca Romania isi face treaba, ca negociaza intens, ca vrea agricultura, dar si-a exprimat optiuni si pentru extindere, cercetare sau dezvoltare regionala, potrivit lui Theodor Stolojan. Acestea sunt vocile unei parti din coalitie, adica din PDL.

Pe de alta parte, PSD pare destul de confuz: sunt voci, a lui Adrian Severin de exemplu, care spun clar ca nu il poate sustine pe Ciolos, si lasa impresia ca social-democratii au mers intr-o formula proprie de negocieri – avansand chiar niste variante de nume: Tanasescu, Puscas, Diaconescu, Severin – sunt alte voci, al ministrului de externe Cristian Diaconescu, care spun ca exista consens pe numele lui Ciolos si pe dorinta de a obtine agricultura. Pe de alta parte, din Europa primim semnale ca nu suntem singurii care tintim acest domeniu si lupta pe el cu Irlanda si Austria.

In toata aceasta poveste, intrebarea care apare este daca autoritatile de la Bucuresti au invatat ceva din situatia din 2006. Si atunci existau doua forte politice la putere, exact ca si acum, insa in locul PNL este acum PSD. Toata lumea face referire la esecul primei nominalizari de comisar, dar isi mai aminteste cineva exact povestea? Eu uitasem un amanunt: ca Vosganian a fost acceptat de presedintele Basescu, aparent, si ca a existat un troc politic intre cele doua partide.

Luna octombrie a anului 2006 a fost intensa: discutii neintrerupte despre desemnarea comisarului european, variante vehiculate atat de presa romana, cat si de cea internationala, intrebarile obsesive ale jurnalistilor romani adresate premierului si presedintelui privind persoana si cine o va desemna. Pe de alta parte, odata stabilit, prin raportul Comisiei prezentat PE in 26 septembrie 2006, ca Romania si Bulgaria vor fi incluse in UE de la 1 ianuarie 2007, Parlamentul facea presiuni asupra lui Barroso sa ii prezinte cei doi noi membri ai echipei, sau nu ii va audia decat dupa anul nou, ceea ce insemna ca ii dadeau planurile peste cap presedintelui Comisiei, care voia sa inceapa 2007 cu echipa completa.

Cine desemneaza comisarul?

Daca acum lucrurile sunt clare, premierul il va nominaliza pe cel propus pentru echipa lui Barroso, iar informal evident ca este consultat presedintele, acum trei ani lucrurile pareau incerte. Nu fiindca regulile erau altele, insa confruntarile erau la apogeu. Cine desemneaza comisarul?, intrebau jurnalistii, cand raspunsul era clar. „Cititi Constitutia”, a fost replica presedintelui Basescu. Adica articolul 80, care se refera la rolul presedintelui Romaniei: „reprezinta statul roman”. Apoi, intre atributiile de politica externa ale sefului statului, potrivit articolului 91, presedintele este cel care „incheie tratate internationale in numele Romaniei, negociate de Guvern”. De asemenea, el este si cel care „acrediteaza reprezentantii diplomatici ai Romaniei”.

Replica de la Guvern nu a intarziat: viitorul comisar nu este „un ambasador al Romaniei, ci ministru in Guvernul european”. Prin urmare, premierul este cel abilitat sa desemneze persoana care va reprezenta Romania in Colegiul Comisarilor.

Intrebata cine ar trebui sa desemneze comisarul, Comisia Europeana a incercat sa se tina departe de conflictul politic din Romania. „Problema legata de cine ar trebui sa faca nominalizarea este strict una interna a Romaniei. Este neintelegerea voastra interna. Voi trebuie sa gasiti iesirea, nu o sa va oferim noi solutia”, a spus unul dintre purtatorii de cuvant ai presedintelui Comisiei Europene. Aceasta chestiune depinde de arhitectura constitutionala a fiecarei tari, a spus acesta, dar a precizat ca Franta a fost singura tara in care seful statului, datorita rolului sau important, a facut nominalizarea. „In celelalte tari a fost clar – premierul face nominalizarea si punct.”

Comisarul – troc politic PD-PNL

Desemnarea lui Varujan Vosganian a parut un gest exclusiv al premierului Tariceanu. Numai ca nu a fost tocmai asa. PSD acuza ca a fost un troc politic, PD recunostea ca a existat un consens, oricat de fortat, in timp ce surse din PNL recunosteau acest troc si il acuzau pe Calin Popescu Tariceanu de slabiciunea de a fi cedat in fata presedintelui si a partidului care il sustinea.

Care a fost trocul? In acea perioada, portofoliul apararii din guvernul roman era vacant, de facto, intrucat Teodor Atanasiu (PNL) fusese suspendat din functie de presedintele Basescu, intrucat era anchetat pentru abuz in serviciu, iar premierul Tariceanu nu desemnase un interimar. Presedintele si-a dat avizul pentru inceperea urmaririi penale a lui Atanasiu, insa in final procurorii au decis neinceperea urmaririi penale. Totusi, presedintele nu a revocat decretul de suspendare, iar situatia a ramas tensionata pana in momentul in care ministrul suspendat al apararii si-a dat demisia.

In acel moment au inceput negocierile politice intre cele doua partide, in ele fiind implicate postul de ministru al apararii si cel de comisar european. In mod normal, potrivit protocolului din Alianta DA, Ministerul Apararii revenea liberalilor, insa el a fost dat PD-ului, in schimbul posibilitatii de a numi comisarul. Asa a ajuns premierul Tariceanu sa decida trimiterea la Bruxelles a lui Varujan Vosganian.

Toata aceasta negociere politica a fost dur condamnata si de opozitie, PSD, dar si de liberali, Crin Antonescu acuzandu-l pe presedintele Basescu ca „a transformat Romania intr-o masa de barbut”.

Totusi, declaratiile oficiale ale ambelor parti aratau ca Alianta poate functiona atunci cand este nevoie, ca Romania a trimis un comisar la Bruxelles si ca este o alegere „foarte buna”, dupa cum spunea Radu Berceanu.

Vosganian, persoana nepotrivita? Sabotat de la Bucuresti?

Varujan Vosganian a ridicat semne de intrebare inca din start, unii considerand ca nu este suficient cunoscut la Bruxelles pentru a fi agreat de Barroso, in timp ce impricinatul si liberalii spunand ca a fost sabotat la Bruxelles de politicieni romani, care au dus o campanie de denigrare impotriva sa.

In timp ce in tara se astepta confirmarea lui Barroso, Jurnalul National a publicat marturia lui Liviu Turcu, fost ofiter al Directiei de Informatii Externe, potrivit careia Vosganian a fost informator al Securitatii la inceputul anilor ’80. Astfel, Vosganian s-a intors la Bucuresti fara sa primeasca un portofoliu sau sa fie acceptat de Barroso, dar si fara sa se comunice faptul ca a fost respins. In tot acest timp, bulgaroaica Meglena Kuneva primise portofoliul protectia consumatorului. Premierul Tariceanu a cerut CNSAS si SIE verificarea informatiilor privind posibila colaborare a colegului de partid cu politia politica din perioada comunista.

„In cateva ore, am fost acuzat ca as fi spion, extremist, rasist si asa mai departe. Au fost doar informatii rau voitoare dintre care, o parte, au ajuns la urechile reprezentantilor de la Bruxelles. Eu purtasem o discutie cu acestia si existau mari sanse sa fiu acceptat pe acel post. Am asigurat reprezentantii Comisiei Europene ca vom desfiinta acuzatiile prin dovezi, ceea ce am si facut ulterior. Aceeasi reprezentanti mi-au spus ca anumite persoane poltice din Romania au condus o campanie de denigrare impotriva mea la Bruxelles”, povestea la putina vreme dupa evenimente Varujan Vosganian, care anunta ca va da in judecata Jurnalul National si pe Liviu Turcu pentru afirmatiile facute. Informatiile fusesera, intre timp, infirmate atat de CNSAS, cat si de SIE.

Pe de alta parte, tot dupa evenimente, presedintele Basescu povestea intr-o emisiune tv ca l-a avertizat pe premier in legatura cu incompatibilitatea lui Vosganian cu postul de comisar european, liderul liberal fiind necunoscut oficialitatilor bruxelleze si apropiat unor oameni de afaceri controversati, mai precis Sorin Ovidiu Vantu, care i-ar fi sponsorizat campania.

Presedintele a spus ca reticenta lui Barroso fata de Vosganian nu are nicio legatura cu materialele aparute in presa deoarece, „la momentul terminarii discutiei dintre Barroso si Vosganian, subiectul nici macar nu aparuse in presa romaneasca”.

Singura solutie onorabila

In final, Vosganian si-a retras candidatura, singurul gest onorabil, desi imaginea Romaniei fusese profund afectata. Intreaga presa europeana a alocat spatii largi acestui episod, titrand „Romania si-a inceput drumul european cu stangul”, si a surprins reactia celor de la Comisie si a lui Barroso, in special.

Financial Times scria ca Jose Manuel Barroso a fost surprins de propunerea initiala a Romaniei, iar dupa scandalul declansat de nominalizarea lui Vosganian, presedintele Comisiei Europene a fost „iritat” de faptul ca luptele politice interne din Romania „au aruncat in haos procesul de nominalizare”.

Un alt element al acestei solutii onorabile a fost si nominalizarea lui Leonard Orban pentru postul de comisar, o persoana foarte bine cunoscuta in institutiile europene, in calitatea sa de adjunct al negociatorului sef al Romaniei cu UE si apoi de negociator sef el insusi. Orban a reprezentat o garantie in Comisie.

Am invatat ceva?

Toata aceasta istorie are un singur scop: de a vedea daca autoritatile de la Bucuresti au invatat ceva din ea? Este dezirabil ca pozitia in negocierile europene sa fie mai coerenta decat sunt declaratiile celor doua partide din coalitie.