Sari direct la conținut

Deși oceanele sunt mai calde ca niciodată, apar tot mai des cazuri în care animalele marine sunt grav afectate de volumele de apă rece care se ridică spre suprafață

HotNews.ro
Apele oceanului, Foto: Chris Van Lennep, Dreamstime.com
Apele oceanului, Foto: Chris Van Lennep, Dreamstime.com

​Deși apa oceanelor a atins temperaturi record în ultimele luni, încălzirea globală este un fenomen complex și dă multe lucruri peste cap. Un studiu arată că sunt tot mai dese cazurile în care „buzunare” de apă rece se ridică spre suprafață și aduc temperaturi mult mai mici, care afectează grav animalele marine.

Criza climatică a modificat modul în care oceanele și mecanismele lor de funcționare se comportă, aducând schimbări la curenții marini și la sistemele de presiune. Datele au dovedit că este mai mare frecvența unor evenimente prin care „buzunare” de apă mai rece din adâncuri se ridică spre suprafață și apoi staționează acolo, ducând de multe ori la moartea viețuitoarelor marine care nu pot rezista la așa temperaturi mici.

Studiul din Nature Climate Science are titlul „Climate change-driven cooling can kill marine megafauna at their distributional limits”.

Aceste evenimente ce aduc volume mari de apă rece la suprafață sunt numite în engleză „cold killer events”, adică „evenimente de răcire ucigătoare”.

Aceste evenimente de răcire bruscă se întâmplă din cauza vânturilor puternice și curenților oceanici și apa mai caldă de la suprafață este înlocuită temporar de volume de apă mult mai rece, iar în unele cazuri diferența de temperatură poate fi și de 10 grade Celsius.

Evenimentul de răcire la suprafață despre care se știu cele mai multe s-a petrecut în martie 2021, în zona Africii de Sud, iar în acel caz au murit peste 280 de animale din 81 de specii diferite. Ce a fost cu totul special în acel caz a fost numărul foarte mare de specii diferite care au fost afectate simultan.

Într-un alt studiu s-a urmărit traseul unor rechini cărora le-au fost puse dispozitive electronice de geolocație care au înregistrat și adâncimea și temperatura la care aceștia înotau. Așa s-a putut vedea cum au putut rechinii să se adapteze și să scape de zonele cu ape mai reci, înotând mai aproape de suprafață.

Vedem și când este vorba despre temperatura de la suprafața Terrei că încălzirea globală nu exclude episoadele de vreme foarte rece. La fel este și în oceane: deși apele bat record după record la capitolul temperatură ridicată, apar și evenimente care aduc în zone calde volume mari de apă extrem de rece.

Surse: Guardian, CNN

Sursa foto: Dreamstime.com

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro