Sari direct la conținut

Despre cum ma ameninta realitatea.net si despre cum devin coreenii tot mai interesati de site-urile lui Vantu

HotNews.ro

Tocmai ce voiam sa-mi scot de tot blogul, de care nu mai am deloc timp, cand iata ca am dat aseara peste un drept la replica, publicat de PR-ul de la F5, la un articol al meude acum doua saptamani din Dilema. In articolul cu pricina dadeam exemplu, printre altele, tipul de spam de pe realitatea.net. Ce e ciudat e ca primesc pentru un articol de opinie drept la replica de la PR-ul F5. Se intampla foarte rar asa ceva. (F5 este firma care administreaza site-urile Realitatea-Catavencu).

Replica F5 aici. Merita spus doar ca-s amenintat de doua ori ca voi fi dat in judecata daca mai scriu “defaimator” pe subiectul spamului de la Realitatea.net.

Deocamdata, doar precizari generale:

1.

As fi inteles sa publice un drept la replica daca realitatea.net ar fi pastrat paginile indicate ca fiind spam. Dar le-au scos cu mare grabire, asa cum le-am si sugerat – de altfel, cu bunavointa. La fel as fi inteles logica unui drept la replica in care sa spuna: da, a fost o eroare, am facut spam fara sa vrem, dar am remediat problema. Or, problema nu e chiar remediata.

2.

Autoarea articolului alege o definitie a spamului – “printre altele, pagini indexate in motoare de cautare pe cuvinte-cheie, ale caror rezultate nu ofera continut, ci doar pagini goale” – care n-are nici o legatura cu ceea ce spun eu. Si tot explica, si explica cum ca ei n-au pagini goale. Cred ca ea a citit alt articol. Am spus eu pe undeva ca ar exista pagini goale? Am spus doar ca exista zeci de mii de pagini care trimit la un singur articol prin taguri, pagini indexate in Google si care inseala utilizatorul Google prin aceea ca nu au relevanta. De pilda, pui tag “culoar” la leadul unui articol preluat din Prosport in care textul suna asa: “Gruparea franceză Toulon şi-a netezit culoarul spre grupele EuroChallenge”. Iar asta se intampla la un site jurnalistic unde banuiesc ca relevanta continutului e ceea ce conteaza. Sau nu. (Pentru o taxinomie a spamului, vezi mai jos.)

3.

Se spune apoi ca sunt de rea-credinta pentru ca n-am vorbit si despre reactia lui Dragos Stanca, managerul de la F5, la articolul lui Manac. Pai, articolul meu era unul de opinie, “subiectiv”, ce nu avea ca subiect scandalul cu realitatea.net; dadeam doar un exemplu despre ce se poate intampla cand departametul de IT hotaraste configuratia site-ului si nu redactia. Si n-am spus ca web-spamul e ilegal, ci doar ca, prin astfel de practici e afectat indirect si continutul valoros, jurnalistic de pe site. Fiecare isi face afacerea cum crede de cuviinta, inclusiv cu spam. Asta nu inseamna ca nu trebuie semnalat ce se intampla. Si au muncit ceva sa scoata paginile alea, intr-un timp atat de scurt.

4.

Una dintre concluziile articolului meu era ca e nevoie de un plus de transparenta pe SATI, fapt sustinut, in afara de HotNews.ro, si de publicatii precum Adevarul, GSP, Antena 3, trustul Ringier etc. Aceasta transparenta n-a fost obtinuta acum cateva zile, la sedinta SATI. Asa ca, daca vreau sa vad ce trafic are pe bune Cotidianul, ma uit pe Alexa.com. Iar aici ce gasesc? Ca 9,5% din traficul Cotidianul.ro vine din Coreea de Sud. Ce sa caute coreeanul pe Cotidianul? Sa dea Dragos Stanca si pe Alexa.com in judecata! (10x alex si vezi Zoso)

5.

Spam e si asa-zisa revista a presei pe care o face Cotidianul.ro. Se preiau automat texte la intamplare din alte ziare, rupte din context, si complet nerelevante pentru cititor. De pilda, de pe HotNews.ro a fost luat de cinci ori leadul unui articol (http://www.cotidianul.ro/subiecte/rfi-romania-66423.html) si a fost pus pe Cotidianul. Foarte relevant! Asa s-a ajuns ca in decurs de cateva luni numarul paginilor de spam de pe Cotidianul.ro sa concureze numarul paginilor scrise de redactori. Numai folosind text – nu articole, sa fim intelesi – de pe Jurnalul National au fost luate 8.800 de pagini. Cotidianul.ro a ajuns sa ia de pe HotNews.ro pana si bancurile si adresa de email pentru cititor. Mi se pare anormal sa concurezi cu spam munca unor jurnalisti buni.

Bineinteles, poti sa dai cautare pe siteul Cotidianul.ro oricat, nu o sa ajungi la ceea ce Dragos Stanca numeste revista presei. Aceste pagini apar doar pe Google si sunt citite probabil de coreeni. Au ajuns sa preia pana si reclamele de pe HotNews.ro, probabil intr-un efort de a ne ajuta sa fim mai vizibili pe net – si multumim pentru aceasta http://www.cotidianul.ro/subiecte/citeste-hotnews-1038756.html. Aici, e vorba de un spam clasic si inca eficient.

6.

Nu mai vorbesc de paginile de genul cotidianul.ro/personaje, pentru ca ele sunt aproape la fel ca paginile de pe realitatea.net.

7.

Se insinueaza apoi ca as avea eu ceva personal cu F5, pentru ca am fost “editor-sef” la site-ul Cotidianul, administrat acum, ca si Realitatea.net, de F5. Si apoi am fost “eliberat din functie”. N-am fost angajat la vreo firma din trustul Realitatea-Catavencu, a fost vorba doar de un contract de prestari servicii intre doua firme, una la care-s actionar si Catavencu S.A. Iar F5 e o firma care a aparut dupa aproape un an, dupa ce am plecat eu. A, si am plecat eu, n-am fost “eliberat”, cum zic ei. Eu am fost cel care a cerut rezilierea contractului. Expresia asta, “eliberat”, e insa fabuloasa!

8.

Mai mult, sunt dat in vileag ca aveam inca de pe cand lucram cu ei un blog afiliat pe Hotnews.ro. Si adauga un amanunt foarte important, ca scriu sub pseudonimul Merlin. Groaznic! Si mai am si poza in headerul blogului. Ceva incredibil! Merita citati cu limbajul lor de lemn corporatist: “Lucian Popescu, care in paranteza fie spus, detine, sub pseudonimul Merlin, un blog afiliat Hotnews.ro, fiind anterior eliberarii sale din functia de editor-sef al Cotidianul.ro, site administrat tot de F5 -divizia new-media Realitatea-Catavencu care detine si realitatea.net”. Mersi totusi pentru publicitate la blogul asta pe care n-am mai scris de un an.

9.

In concluzie, cred ca articolul meu din Dilema e cam tolerant. Acolo, ideea principala era ca spamul nu e facut de jurnalisti si ca el apare atunci cand unii oameni din, de pilda, F5 se amesteca in continutul site-ului. Exemplul cu Cotidianul.ro, unde zeci si zeci de mii de pagini de continut sunt create sugand automat si la intamplare continut de pe alte site-uri de stiri, cred ca este indeajuns de semnificativ pentru a sustine si a intari aceasta idee.

10

Daca ar fi fost vorba de un drept la replica normal, probabil ca nu as fi reactionat. Fiecare e liber sa-si conduca afacerea cum vrea. De altfel, nici n-am pus articolul meu din Dilema pe blog la mine, cum am obiceiul, tocmai ca gestul sa nu fie interpretat ca dand apa la moara unui scandal, cu care subiectul articolului e tangential.

Nota:

Gyöngyi, Zoltán; Garcia-Molina, Hector (2005), “Web spam taxonomy”, Proceedings of the First International Workshop on Adversarial Information Retrieval on the Web (AIRWeb), 2005 in The 14th International World Wide Web Conference (WWW 2005) May 10, (Tue)-14 (Sat), 2005, Nippon Convention Center (Makuhari Messe), Chiba, Japan., New York, NY: ACM Press, ISBN 1-59593-046-9

Comenteaza pe Blogul lui Merlin

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro