Despre inceputurile cinematografului american, inainte sa fi devenit o industrie, in Povestiri cu Pat Hobby de F. Scott Fitzgerald

Inca o traducere din opera lui F. Scott Fitzgerald – unul dintre cei mai importanti scriitori americani ai secolului XX, autorul romanului-cult Marele Gatsby – apare saptamina aceasta la Editura Polirom. Este vorba despre volumul Povestiri cu Pat Hobby, aparut in excelenta traducere a Alexandrei Coliban – saptesprezece povestiri, inspirate din propriile experiente ale F. Scott Fitzgerald, de pe vremea cind lucra pentru Universal Studios.

Pat Hobby, scenarist la Hollywood, traieste intr-o saracie lucie, in ciuda succesului pe care l-a avut in epoca filmului mut. Viata i se reduce la alcool, cinism si o continua preumblare in preajma studiourilor. Majoritatea povestilor il descopera falit, mai tot timpul implicat marunte intrigi financiare sau avind legatura cu mult dorita aparitie pe genericele filmelor. Ineditele intimplari descrise in acest volum sint pline de umor si de nostalgie fata de inceputurile cinematografului american, inainte sa devina o industrie, cum sustine, cu amaraciune, protagonistul.

„Pat Hobby, personajul principal din ciclul de saptesprezece povestiri scrise de F. Scott Fitzgerald, este mai mult sau mai putin un antierou. El este un omulet nascut intr-un mediu exploziv, in care starea naturala de spirit este iritabilitatea si cecurile neonorate sint o realitate fara sfirsit.” (Sunday Book Review)

„Povestirile cu Pat Hobby reprezinta o contributie unica la literatura scrisa despre Hollywood, prin incercarea de a descrie relatia dintre scenarii si realizarea propriu-zisa a unui film. Pat Hobby nu este expresia felului in care se vedea pe sine F. Scott Fitzgerald, asa cum au sugerat unii critici, ci oglindeste lumea salbatica a Hollywoodului, in care personajul se straduia sa supravietuiasca.” (Publishers Weekly)

F. Scott Fitzgerald (1896‑1940) s‑a nascut in St. Paul, Minnesota. A publicat primul roman, This Side of Paradise (Dincoace de paradis; Polirom, 2005) in 1920, an in care s-a casatorit cu Zelda Sayre, ea insasi scriitoare. S‑a bucurat de la bun inceput de o imensa popularitate, dar si de recunoastere critica, fiind considerat unul dintre cei mai importanti reprezentanti ai „generatiei pierdute”. Capodopera sa, The Great Gatsby (Marele Gatsby; Polirom, 2002, 2007, 2011), a aparut in anul 1925. Urmatorul mare roman, Tender Is the Night (Blindetea noptii; Polirom, 2001, 2009), a fost publicat in 1934. In 1999, suplimentul literar al ziarului The Washington Post a declarat Marele Gatsby drept al doilea mare roman in limba engleza al secolului XX, dupa Ulise de James Joyce. Fitzgerald a mai scris The Beautiful and Damned (Cei frumosi si blestemati, 1922; Polirom, 2008) si The Love of the Last Tycoon (Dragostea ultimului magnat, publicat postum in 1941). Este autorul mai multor volume de povestiri, printre care Tales of the Jazz Age (Povestiri din epoca jazzului, 1922), All the Sad Young Men (Toti acesti tineri tristi, 1926), Babylon Revisited and Other Stories (publicat in 1960 si tradus in colectia „Biblioteca Polirom” cu titlul Un diamant cit Hotelul Ritz si alte povestiri, 2006). La Editura Polirom a mai aparut si volumul de povestiri Strania poveste a lui Banjamin Button si alte intimplari din epoca jazzului (2009), a carui ecranizare a fost distinsa cu trei premii Oscar, trei premii BAFTA si a obtinut cinci nominalizari la Globul de Aur.

Fragment din cartea Povestiri cu Pat Hobby de F. Scott Fitzgerald

Dorinta de Craciun a lui Pat Hobby

Se sarbatorea Ajunul Craciunului la studio. La unsprezece dimineata, Mos Craciun trecuse deja pe la multi dintre numerosii angajati, rasplatindu-i pe toti pe masura meritelor.

Cadouri somptuoase de la producatori pentru vedete si de la agenti pentru producatori au fost aduse in birouri si in bungalourile din studio. Pe toate platourile se vorbea despre darurile nostime facute de actori regizorilor sau de regizori actorilor; biroul de publicitate oferise sampanie presei. De la producatori, regizori si scenaristi, cadeau ca o mana cereasca peste tagma functionarilor bacsisuri de cincizeci, de zece si de cinci dolari.

In toata povestea asta erau si exceptii. Lui Pat Hobby, de exemplu, care stia cum stau lucrurile dupa douazeci de ani de experienta, ii venise ideea sa-i faca vint secretarei cu o zi inainte. Aveau sa-i trimita una noua, dintr-o clipa in alta – dar mai mult ca sigur ea nu se va astepta la un cadou din prima zi.

Asteptind-o, se plimba pe coridor, uitindu-se prin birourile deschise, in cautarea unui semn de viata. Se opri sa schimbe o vorba cu Joe Hopper, de la departamentul de scenarii.

— Nu-i ca pe vremuri, se vaicari el. Pe-atunci era cite o sticla pe fiecare birou.

— Ei, sint citeva.

— Nu prea multe, suspina Pat. Si dupa aia proiectam un film – facut din taieturile din camera de montaj.

— Am auzit. Toate chestiile cenzurate, spuse Hopper.

Pat confirma din cap, cu ochii stralucindu-i.

— Ah, era grozav. Rideai de faceai pe tine…

Se intrerupse, caci vazuse o femeie cu un carnetel in mina, intrind in biroul lui care se afla ceva mai incolo pe hol, si se intoarse in jalnicul prezent.

— Gooddorf m-a pus sa lucrez in vacanta, se plinse Pat cu amaraciune.

— Eu n-as face asa ceva.

— Nici eu, dar cele patru saptamini mi se termina vinerea viitoare si, daca ma pun cu el, nu-mi mai prelungeste contractul.

Hopper se intoarse sa plece, stiind ca lui Pat oricum n-avea sa-i mai prelungeasca nimeni contractul. Fusese angajat ca sa scrie scenariul unui western de moda veche, iar baietii care „il ajutau cu scrisul“ – adica puricau ce facuse el – spuneau ca totul era datat, iar unele parti n-aveau nici o noima.

— Sint Domnisoara Keagle, spuse noua secretara a lui Pat.

Avea vreo treizeci si sase de ani si era prezentabila, ofilita, obosita, eficienta. Se duse la masina de scris, o examina, se aseza si incepu sa plinga cu suspine.

Pat tresari. Stapinirea de sine, a subordonatilor cel putin, era regula pe acolo. Nu ajungea ca trebuia sa munceasca in Ajun de Craciun? Ei bine, ar fi fost si mai rau sa nu munceasca deloc. Asa ca se duse si inchise usa – l-ar fi putut banui cineva ca o insultase pe fata.

— Lasa supararea, ii spuse el. E Craciunul.

Izbucnirea emotionala a fetei se stinsese. Statea dreapta acum, inabusindu-si lacrimile si stergindu-se la ochi.

— Nimic nu e asa de grav cum pare, o asigura el fara prea multa convingere. Oricum, care-i problema? Au de gind sa-ti faca vint?

Ea incuviinta din cap, puse capat suspinelor tragindu-si nasul si isi deschise agenda.

— Pentru cine ai lucrat?

Ii raspunse scrisnind brusc din dinti:

— Pentru domnul Harry Gooddorf.

Pat isi holba ochii permanent injectati. Isi aminti atunci ca o zarise in anticamera biroului lui Harry.

— Din 1921. Optsprezece ani. Si ieri m-a trimis inapoi la departament. Mi-a spus ca-l deprim – ii amintesc ca imbatrineste. Chipul ii era innegurat. Nu asa imi vorbea dupa program acum optsprezece ani.

— Da, pe vremeea aceea alerga dupa fuste, ii spuse Pat.

— Ar fi trebuit sa fac ceva atunci, cind am avut ocazia.

Lui Pat i se trezi interesul.

— Iti promisese sa te ia de sotie? Cu asta n-ai cum sa-l prinzi.

— Dar aveam ceva de care sa ma agat. Ceva mai important decit faptul ca nu s-a tinut de promisiune. Mai am si acum. In plus, pe vremea aceea mi se parea ca sint indragostita de el. Ramase pe ginduri o clipa.

— Vreti sa dictati ceva acum?