Despre libertatea de conștiință a medicilor si avort

Anul 2018 a marcat, în contextul sistemului public de sănătate, momentul în care 12 spitale de stat din România au anunțatoficial că nu vor mai face avorturi la cerere. Avortul la cerere este o intervenție considerată non-terapeutică (nu intră în pachetul de bază al serviciilor medicale), medicul având dreptul, în unele împrejurări, s-o refuze. Cu toate acestea, refuzul unui medic nu se compară cu refuzului unei secții întregi de Ginecologie, iar atunci când sunt scoase la iveală circumstanțele și motivele care au dat naștere acestui fenomen, peisajul social devine toxic.

Spitalele avute în vedere în momentul de față sunt, multe dintre ele, spitale județene de urgență, cele mai importante, sau chiar singurele centre medicale disponibile pacienților din orașele respective (în afara clinicilor private, în unele cazuri). De asemenea, decizia medicului, deși motivată oficial prin dreptul său la libertatea de conștiință, este, de multe ori, influențată de costurile pe care acesta este nevoit să și le asume. Asigurarea standard de malpraxis susținută din bugetul spitalului nu acoperă serviciile non-terapeutice. Situația actuală generează un conflict între drepturile doctorilor și drepturile pacienților în practica medicală. În momentul în care un medic refuză unei paciente întreruperea de sarcină din motive non-terapeutice, se produce un conflict între libertatea de conștiință a medicului și dreptul asupra propriului corp al pacientei. Dacă societatea acordă un drept, tot ea trebuie să creeze condițiile pentru respectarea acelui drept și să anticipeze cât mai bine posibilele obstacole în exercitarea acestuia. Acordarea de drepturi nu este o joacă formală pe hârtie. Trebuie luată în serios dacă dorim să construim instituții democratice solide.

Pe de altă parte, oferim medicilor o libertate a propriei conștiințe deoarece spiritul unei societăți democratice constă în aprecierea pluralismului și toleranței față de libertatea indivizilor de a avea propriile credințe morale și planuri de viață. Când o convingere etică este încălcată, individul se simte lezat moral, iar acest lucru îi poate afecta grav viziunea asupra propriei persoane și felul în care acesta se auto-evaluează. De aceea, în România, medicii pot să refuze servicii medicale care ar putea să le ,,știrbească independența profesională, să le afecteze imaginea sau valorile morale, ori dacă solicitarea nu este conformă cu principiile fundamentale ale exercitării profesiei de medic, cu scopul și rolul social al profesiei medicale” (Codul de deontologie medicală, art. 34).

Cu toate că medicii pot refuza individual acordarea de asistență medicală, sistemul de sănătate per ansamblu nu poate refuza îngrijirea pacienților. Codul românesc de deontologie medicală precizează că ,,în toate cazurile, medicul îi va explica persoanei respective motivele care au stat la baza refuzului său, se va asigura că prin refuzul acordării serviciilor medicale viața sau sănătatea persoanei în cauză nu este pusă în pericol și, în măsura în care refuzul este bazat pe încălcarea convingerilor sale morale, va îndruma persoana în cauză spre un alt coleg sau o altă unitate medicală” (Codul de deontologie medicală, art. 34). Știm că resursele din sfera sănătății publice sunt limitate. Multe orașe au un singur spital de stat, iar unele spitale nu au un spațiu special amenajat pentru procedura întreruperii de sarcină. Așadar, orice refuz al unui spital județean echivalează în practică cu un refuz din partea sistemului de sănătate, nu doar din partea medicilor. Prin acesta, decizia managementului celor 12 spitale încalcă în mod substanțial propriul cod de deontologie medicală.

Însă cel mai grav aspect al acestui fenomen este că refuzul în baza libertății de conștiință poate deveni un paravan pentru discriminare și eugenie. Printre declarațiile medicilor care refuză această intervenție, se găsesc, de exemplu, justificări legate de faptul că acest serviciu nu ar trebui utilizat într-un secol atât de avansat, în care metodele de contracepție sunt numeroase (Valentin Ciuchi, şef secţie Obstetrică Ginecologie Spitalul Moineşti). O asemenea justificare nu este de natură medicală și nici una legată de apărarea propriei conștiințe, ci una care impune propriile convingeri asupra pacienților. Evident că trăim în secolul tehnologiei în teorie. În practică, însă, nu toată lumea are acces la educație sexuală și la metode contraceptive. Implicația falsei justificări este că cei care apelează la soluția avortului sunt înapoiați, nedemni de a fi ajutați, poate chiar vrednici de pedeapsă pentru deciziile lor neinspirate. Cel mai adesea minoritățile etnice, persecutate istoric, și persoanele care trăiesc în sărăcie ajung să sufere. Avortul la cerere nu are legătură cu faptul că cineva trăiește într-un alt secol, ci cu faptul că trăiește în condiții sociale nefavorabile în acest secol. Un alt exemplu este cel oferit de directorul medical al Spitalului Municipal de Urgență Roman, care insistă că în 2018 accentul se poate pune pe ,,metode de planning și educație sexuală” (Oana Onu). Dar în România educația sexuală lipsește din școli, iar în privința numărului de minore gravide România este pe primul loc în Uniunea Europeană (conform Euronews, 2017). În 2017, în Cluj-Napoca (400.000 de locuitori) existau numai două cabinete de planning familial în rețeaua publică (Chircu, 2017).

Este evident că invocarea soluțiilor contraceptive și a educației sexuale, în contextul în care implementarea lor este o glumă, reprezintă un paravan pentru a impune propriile credințe înguste asupra celor care sunt marginali, indezirabili, ,,înapoiați”. Aceștia nu mai merită grija noastră pentru că ne știrbesc integritatea cu mizeria lor morală. Iar acest discurs conține ingrediente eugeniste. Corpul profesional medical nu trebuie să se amestece cu indivizi de o anumită origine etnică și calități cognitive inferioare, cu cei care nu pot fi moderni în perfecționarea sănătății proprii. Problema este una complexă, care ține de lipsa unei educații sexuale la nivelul țării, de faptul că medicii nu sunt asigurați pentru astfel de proceduri și de lipsa de comunicare eficientă în relația medic-pacient. Colegiul Medicilor din România are misiunea de a asigura respectarea de către medici a obligațiilor ce le revin față de pacient și de sănătatea publică. Având în vedere că această instituție reprezintă corpul profesional din România în relaţiile cu autorităţile şi instituţiile guvernamentale şi neguvernamentale, interne şi internaţionale, considerăm că trebuie să se sesizeze și să recunoască refuzului colectiv a întreruperii de sarcină drept un pericol serios la adresa integrității democratice. Libertatea de conștiință nu trebuie să devină un cal troian cu ajutorul căruia medicii decid ce este bine în locul instituțiilor democratice. Așa cum subliniază și președintele CMR, Gheorghe Borcean, ,,medicina nu există pentru a defini societății ce este bine”.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro