Despre viața de zi cu zi. Wireless, dar împreună. #LOVE
Buna, jurnalule. Știi deja, chiar dacă nu am mai scris de mult: Sunt Bianca și așa arată viața mea. Zi după zi, cu bune și cu rele. Scriu aici despre pasiunile mele, despre cum îmbin în fiecare zi utilul cu plăcutul și de ce mă bucur când tehnologia lucrează (ca de obicei) în favoarea mea. Cine mă cunoaște știe că sunt mereu cu câte un gadget în față, interesată mereu de cum îmi pot ușura viața cât mai mult. Cum pot fi constant wireless, dar conectată la oamenii și lucrurile pe care le iubesc. Adică Wireless, dar împreună. Cam cum arată o săptămână din viața mea și a iubitului meu, Ștefan. #LOVE
Marți: Astăzi a fost o zi provocatoare. Trezirea, mi-am băut cafeaua, m-am aranjat. Trebuie să ajung la birou, deja e târziu și afară plouă. Am decis să-mi chem un taxi, sunt deja în întârziere. Urc în taxi, verific mail-urile. Cobor din taxi și aterizez cu piciorul în cea mai mare baltă, primesc mesaj că tariful a fost dublu fată de momentul plecării. Ajung la birou, 20 de minute întârziere, mail-uri, sedințe…
Ora 18:00 e aici, plec spre casă. Iau metroul și cobor la stația Mihai Bravu. Ajung acasă, Ștefan mă întâmpină râzând, îmi spune că în seara asta e ocupat, se uită la un meci din NBA. Mă schimb și mă arunc în canapea. Ar fi cazul să mă relaxez puțin după ziua asta grea, cred că mă uit la un film. Ce bine că am prins oferta la pachetele #OrangeLove. În sfârșit eu pot să fac binging pe HBO Max și Ștefan cu NBA-ul lui. Again. Acum avem o super viteză la net, 163 de canale, 6 luni cadou pentru HBO MAX și o reducere de 300 de dolari la device-uri. Cred că e timpul să îmi iau un alt telefon.
Miercuri: O nouă zi. M-am trezit devreme, astăzi ajung la birou în timp util. Mă pregătesc și îmi iau o cafea to go. Ajung la birou, telefonul sună încontinuu. Stabilesc agenda pentru astăzi și mă apuc de treabă. Sunt în timpul ședinței, sună iar telefonul. E prietena mea, Alexandra, mi-a spus să o anunț când termin treaba, trece și mă ia de la birou. Închei cu proiectele pe astăzi și o aștept pe Alexandra, vrea să ne plimbăm pe Calea Victoriei. Mâncăm ceva și ne croim drumul spre casă. Mâine o luăm de la capăt.
Joi: Ce zi frumoasă, în sfârșit se reflectă primăvara și în vremea de afară, nu doar în calendar. Astăzi lucrez de acasă, pare că sunt mai liniștite apele la muncă. Îmi notez tot ce am de făcut și mă apuc de treabă. În sfârșit nu a mai picat netul. Aveam problema asta constant. E incredibil cum îmi pot strica ziua lucrurile care nu funcționează. #OrangeLove, un nou abonament, net mai bun, stres mai puțin:)
Vineri: Finally, vineri! Toată lumea așteaptă weekendul. Plimbări, relaxare, un pic de pauză. La mine vin ai mei. Nu că nu m-aș bucura, dar îmi imaginez stropul de aglomerație din casă. Soră-mea vine cu cei mici, măcar îi pot pune la desene, iar seara, movie night în familie. Dar oare ce ar trebui să aleg? Ce film ar fi ok pentru mine și Ștefan, sora-mea și Denis, 2 copii și părinții mei, mari fani de filme polițiste? Uite aici research de făcut pe final de săptămână. Îmi iau tableta și mă apuc de „studiu” pe HBO MAX. Sau poate vin ai mei cu programul TV după ei. Oricum ar fi, soluții am. #Love.
Sâmbătă: Au venit ai mei și soră-mea cu ăia mici. Să înceapă aventura! Am făcut un mic itinerariu, suntem mulți și trebuie să ne organizăm cât mai bine. Afară e chiar o vreme faină, ieșim să ne plimbăm prin parc, să mâncăm o înghețată. În drum spre casă ne-am oprit la magazin, am luat mult popcorn. Ne pregătim pentru seara de film. Am găsit un desen animat polițist, să fie pe placul tuturor. A fost pe placul tuturor, toată lumea mulțumită. Copii, în culmea fericirii că au făcut activități cu cei mari.
End of the week:
Am rezistat unei săptămâni nu foarte ușoare. Iar prietenii de nădejde au fost:
• Cafeaua de dimineață
• Pachetul #OrangeLove
• Cutia de ciocolată de la Ștefan
• Speranța că totul va merge cum trebuie
Descopera pachetele #OrangeLove pentru intreaga familie. Pentru mine și Ștefan au făcut fix ceea ce trebuia: ne-au ținut wireless, dar impreuna 🙂
Iar pentru cei care vor să le rezolve pe toate, cred că ar fi bine să arunce un ochi pe pachetele de la Orange. #OrangeLove îți oferă toată gama de posturi TV (inclusiv 23 de canale în limba maghiară), acces la HBO și HBO Max timp de 6 luni + toate canalele Orange Sport. Internetul merge perfect, iar serviciile mobile te ajuta să ramâi conectat în orice moment, oriunde te-ai afla.
Iar cine vrea telefon nou, așa ca mine, are beneficiul bonusului de fidelitate de 300 de euro.
Toate detaliile de care aveți nevoie despre super pachetele #Orange Love le găsiți aici și aici.
Articol susținut de Orange