Detaliul remarcat de cel mai mare ziar din Franța după victoria lui David Popovici de la Jocurile Olimpice: „A scos tot ce avea mai bun”
Cel mai mare ziar de sport din Franța remarcă performanța românului de 19 ani în finala câștigată la 200 metri liber înot la Jocurile Olimpice de la Paris.
„Touchdown! Pentru a cuceri primul său titlu olimpic la vârsta de 19 ani, David Popovici a scos tot ce avea mai bun în ultimele lungimi ale probei de 200 de metri. Învingător în 1’44”72, într-un timp mai lent decât în semifinale și destul de departe de standardele internaționale, românul l-a învins cu două sutimi pe britanicul Matthew Richards, bine ascuns pe culoarul 1, și cu șapte sutimi pe americanul Luke Hobson (1’44”79). Germanul Lukas Märtens, care câștigase duminică proba de 400 m și care încercase să ia startul în cursă, s-a prăbușit în ultimii metri (1’45”46)”, scrie cel mai mare ziar de sport din Franța, în ediția sa online.
Ziarul francez îl vede unul dintre favoriți și la suta de metri.
„Campion mondial în această probă în 2022, Popovici și-a confirmat revenirea după o pauză și va fi unul dintre favoriții pentru titlul la 100 m, ale cărui manșe încep marți și în care s-a impus și în același an”.
Toate reacțiile, pe Golazo.ro.