Sari direct la conținut

Dezbatere pe tema legii consilierii femeilor ce vor sa faca avort. ONG-uri: Cerem retragerea proiectului / Mircea Toader: S-a modificat legea adoptiilor, procedurile sunt mult simplificate

HotNews.ro

Propunerea legislativa privind infiintarea cabinetelor de consiliere pentru criza de sarcina a fost tema unei dezbateri organizate miercuri de Grupul parlamentar al PDL. La discutii au participat ONG-uri care au cerut retragerea proiectului legislativ, precum si medici sustinatori ai acestuia. „Consecintele aplicarii legii asupra femeilor din mediul rural sunt dramatice”, au sustinut reprezentantii ONG-urilor, precizand ca „drepturile nu sunt ale copilului nenascut, cum se invoca in text, ci sunt in primul rand ale femeii. Dreptul la viata nu este recunoscut din momentul conceptiei”. De cealalta parte, sustinatorii proiectului au declarat ca „ceva neuman nu se poate schimba in ceva uman pe masura ce creste. Dreptul la viata nu creste odata cu varsta sau cu marimea omului, altfel bebelusii si adolescentii ar avea mai putin dreptul la viata fata de adulti”.

Proiectul de lege privind infiintarea, functionarea si organizarea cabinetelor de consiliere pentru criza de sarcina a fost initiat de deputatii Marius Dugulescu si Sulfina Barbu si semnata de alti 49 de parlamentari PDL, PSD si ai grupului minoritatilor. El prevede obligatia femeilor de a fi consiliate intr-un cabinet specializat cu cel putin cinci zile inainte de a se hotari daca pastreaza sau nu sarcina.

Vezi care sunt argumentele pro si contra consilierii femeilor ce vor sa faca avort

Marius Dugulescu, initiator al proiectului de lege:

  • Aceasta lege este perfectibila, este o propunere legislativa care va suferi modificari in procesul legislativ prin amendamentele aduse in comisii
  • Constatand numarul mare al avorturilor din Romania si faptul ca femeile nu sunt informate asupra deciziei cruciale pe care urmeaza sa o ia, am considerat normal acest proiect prin care nu incercam sa interzicem avortul.
  • Nu imi propun interzicerea avortului, dar cred ca un prim pas pentru constientizarea optiunilor ar fi un proiect de lege astfel incat femeile sa ia decizia in cunostinta de cauza
  • Asistam uneori la presiuni pentru ca femeia sa ia decizia repede si necugetat
  • Mi-am propus ca femeia sa informata astfel incat, daca este posibil, rata avorturilor in Romania sa scada, acele fiinte nenascute sa aiba o sansa la viata
  • Se poate gasi varianta adoptiei, sunt atatea cupluri care nu pot sa faca copii, sunt atatea variante

Mircea Toader, deputat PDL si initiator al legii:

  • Am solicitat la nivelul grupului o dezbatere pe aceasta lege si motivat de discutiile televizate
  • As vrea sa adaug ca s-a modificat legea adoptiilor, termenele de adoptie s-au micsorat foarte mult, procedurile sunt mult simplificate si cred ca, in afara de partea medicala, aceasta comisie ar putea sa explice daca este o solutie sa pastreze sau nu sarcina

Vasile Astarastoae, presedintele Colegiului Medicilor din Romania:

  • Aici problema tine de demnitatea fiintei umane. Astazi este ziua europeana privind apararea drepturilor pacientilor, iar printre cele 14 drepturi, dreptul cel mai important este dreptul la informare, deci consimtamantul informat cu privire la toate consecintele morale, fizice
  • Avortul este un act medical fara valente terapeutice; singurul moment cand are valente terapeutice este atunci cand sarcina pune in pericol viata femeii
  • Sarcina nu este o boala, de aceea pozitia noastra este aceea de echilibru; de aceea noi vedem acest proiect de lege nu ca pe unul care ar putea sa determine o scadere a numarului de avorturi, ci ca pe un proiect care reda demnitate fiintei
  • Se pune insa problema egalitatii de sanse, cine plateste aceasta consiliere? O persoana care nu poate sa plateasca consilierea nu va putea sa dispuna de dreptul la informare si va fi discriminata
  • Trebuie ca in lege sa se prevada accesul liber, nediscriminatoriu si egal pentru aceasta consiliere
  • Sexualitatea umana nu este o simpla reproducere, are valori morale, axiologice, e corticalizata, ceea ce diferentiaza specia umana de alte specii. Asta impune reguli morale si responsabilitatea fata de sarcina
  • A trata sarcina ca o aglomerare de celule este un atac la demnitatea persoanei umane

Diana Hatneanu, director APADOR-CH:

  • Reprezentam 22 de organizatii neguvernamentale de drepturile omului, de drepturile femeilor, care se ocupa cu accesul la serviciile medicale
  • Nu suntem pentru amendarea acestui proiect de lege, ci pentru retragerea lui
  • Este nevoie de o dezbatere reala, cu argumente rationale, vrem sa vedem niste studii de impact, inclusiv financiare, trebuie sa vedem studii sociologice
  • Una dintre principalele probleme pe care le-am identificat se refera la intoarcerea impotriva femeii a dreptului de a fi informat. Femeia este pacienta si are dreptul de a fi informata, dar proiectul transforma acest drept intr-o obligatie a femeii de a se informa
  • Femeia are dreptul sa fie informata, nu suntem impotriva informarii, dar nu trebuie obligata sa fie informata. Ea are dreptul, daca nu doreste sa fie informata, sa refuze consilierea – or acest lucru nu este prevazut in proiectul legislativ
  • O alta problema il reprezinta modul in care textul jongleaza cu termeni care nu sunt intersanjabili, precum copil, fat; acesti termeni creeaza anumite moduri de a privi viata si nu poti sa te joci cu ei intr-o lege
  • Preambulul propunerii legislative ne-a dat si el semne de intrebare: el citeaza niste drepturi existente in legislatie, dar acestea sunt privite pe dos; ele nu sunt ale copilului nenascut, cum se invoca in text, ci sunt in primul rand ale femeii
  • Dreptul la viata nu este recunoscut din momentul conceptiei. Se citeaza hotararea Curtii Europene a Drepturilor Omului impotriva Frantei din care ar reiesi ca exista acest drept; va rog sa cititi hotararea pentru ca concluzia Curtii Europene este exact pe dos – nu exista acest drept
  • In schimb femeia are dreptul de a nu fi supusa unor tratamente inumane si degradante, are dreptul la viata, sa fie informata in mod corect si echidistant si are dreptul ca interesele si bunastarea ei ca fiinta umana sa prevaleze asupra intereselor singulare ale societatii si ale stiintei
  • Lucrurile trebuie privite din perspectiva femeii si nu din perspectiva copilului nenascut

Sustinator al proiectului de lege:

  • Initiatorii legi se considera de catre ei ca ar sacrifica dreptul femeii de a face ce vrea cu corpul ei si prin prezentarea embrionului ca fiinta umana careia i se va lua viata nu vor face altceva decat sa puna asupra femeii o presiune emotionala pe care unii o califica drept nejustificata
  • Embrionul chiar este o fiinta umana; la fel ca si cuvintele bebelus si adolescent, termenul de embrion si fat se refera la fiinta umana in diverse stadii de dezvoltare, iar un copil este un copil indiferent cum il numim
  • Argumentul dreptului asupra propriului corp este inconsistent deoarece copilul nenascut este o alta persoana, cu alt cod genetic decat al mamei lui, cu alte amprente, deci este o alta persoana
  • Statutul de persoana este definit prin apartenenta la specia umana si nu in dependenta cu un anumit stadiu de dezvoltare din cadrul acestei specii
  • Ceva neuman nu se poate schimba in ceva uman pe masura ce creste, este uman de la bun inceput. Dreptul la viata nu creste odata cu varsta sau cu marimea omului, altfel bebelusii si adolescentii ar avea mai putin dreptul la viata fata de adulti
  • Informatiile doamnei Hatneanu nu sunt exacte cu privire la legislatia internationala: exista o hotarare a Curtii Supreme de Justitie a SUA din 2007 si una a Curtii de Apel din 2008 care au stabilit ca femeile trebuie sa fie informate inainte de avort si sa beneficieze de descrierea tuturor riscurilor medicale cunoscute pe care le implica procedura
  • Deci in legislatia internationala exista o recunoastere de acest fel

Borbala Koo, reprezentant al Societatii de Educatie Contraceptiva si Sexuala din Romania:

  • Legea drepturilor pacientului garanteaza dreptul la informare si implicit obliga furnizorii de servicii medicale sa furnizeze aceste informatii
  • Este laudabila intentia initiatorilor de a realiza o informare detaliata a femeii, dar momentul in care se face informarea este o problema
  • Ar trebui sa ne concentram eforturile de informare inainte ca femeia sa fie insarcinata. Poate ca ar trebui sa incercam sa facem o investitie focalizata pe prevenirea unui asemenea moment pe care il recunoastem cu totii ca fiind critic
  • Legea nu este oportuna pentru ca pleaca de la o definire tendentioasa a termenului de consiliere; consilierea se acorda unei femei care isi doreste sa fie consiliata, legea nu poate obliga femeia sa fie consiliata
  • Argumentele de ordin medical sunt doar niste date scoase din contexte si nu sunt recunoscute de Organizatia Mondiala a Sanatatii. Ca atare nu consideram ca aducand asemenea argumente o lege poate sa fie sustinuta
  • Consecintele aplicarii legii asupra anumitor femei sunt dramatice, mai ales asupra femeilor din mediul rural si din medii defavorizate, dar si asupra tinerelor
  • In loc sa incercam sa facem mai bun un lucru pe care il consideram din start inoportun, sustinem retragerea proiectului de lege

Marius Dugulescu, initiator al proiectului de lege:

  • Sunteti de acord ca femeia femeia in cauza, atunci cand merge la medic, sa primeasca un pachet informativ asupra consecintelor avortului? Astfel nu mai este trimisa la consiliere, iar pachetul il ia, il poate arunca la gunoi, dar il poate citi si apoi se intoarce, in 3 zile, fara trimitere la consilier, astfel incat nu mai avem nici costuri. Sunteti de acord cu acest lucru?

Borbala Koo, reprezentant al Societatii de Educatie Contraceptiva si Sexuala din Romania:

  • In primul rand femeia trebuie sa primeasca un pachet de informatii in legatura cu modul in care poate ramane insarcinata.

Sustinator al proiectului de lege:

  • Dansa pleaca de la premisa ca femeile nu stiu cum sa ramana insarcinata. Este inadmisibil.

Cristina Valea, Fundatia Pro Vita Medica Timisoara:

  • De 14 ani facem aceasta consiliere pentru intreruperea la sarcina in foarte buna colaborare cu medicii ginecologi
  • Pana in prezent am discutat cu 8.800 de paciente; e vorba despre femei sanatoase, dar care au vrut sa scape de sarcina
  • Niciuna dintre aceste femei nu ne-a reprosat ca am fi traumatizat-o. Sedinta de consiliere dureaza foarte putin, dar fiecare pacienta trebuie sa citeasca care sunt riscurile inainte de a face avorturile
  • Au fost 650 de femei care s-au razgandit si au pastrat copilul; niciuna nu si-a abandonat copilul, decizia a fost a lor. Noi asta si vrem prin consilierea aceasta pe care eu oricum o fac.

Diana Hatneanu, director APADOR-CH:

  • Este minunat ce faceti, dar nu avem nevoie de o lege care sa va oblige sa faceti asta si sa oblige toate femeile sa faca asta

Reprezentantul Clinicii Pro Vita International:

  • Lucrez chiar pe consiliere inainte de avort; femeia vine plangand, cu foarte multe temeri, instabila emotional, de aceea nu poate decide in acel moment; consilierul nu face nimic decat sa fie langa ea. De aceea e nevoie de aceasta consiliere.
  • Pe de alta parte, de ce sa fie nevoie de o lege pentru a face ceva ce oricum se intampla? Pentru ca este o metoda de preventie pentru traumele ulterioare.
  • O persoana de 60 de ani a facut in urma cu 20 de ani un avort impotriva vointei ei. E greu sa intelegi in ce stare mentala si psihica e acum.
  • Daca se face aceasta consiliere nu se intampla altceva decat sa ajutam femeia sa isi asume decizia. E vorba de asumarea propriei decizii, de a recunoaste ceea ce isi doreste.

Contra:

  • Ati intrebat daca ar fi suficient un pachet scris: v-as sugera sa incercati sa investiti in educatie, pentru ca rata analfabetismului feminim este in crestere.

Andreea Bandoiu, directorul Centrului de Ingrijiri Paleative Sfanta Irina:

  • Timp de 14 ani am asistat femei bolnave de cancer, care regretau ca au avortat neavand suficiente informatii
  • Exista o stransa legatura intre avort si cancerul de col uterin
  • Romania este prima tara din UE la cancerul de col uterin.

Borbala Koo, reprezentant al Societatii de Educatie Contraceptiva si Sexuala din Romania:

  • Recomandarea mea este ca initiatori sa ceara dovezi stiintifice care sa sustina argumentele medicale pe care le folositi.
  • Este nevoie de documente stiintifice pentru relatia dintre avort si cancer de col, de san
  • Nu exista date stiintifice care sa spuna ca o femie care are avorturi are mai mari riscuri de cancer de col uterin

Vasile Astarastoae:

  • Va voi pune la dispozitie exact acele studii care vorbesc de aceasta relatie
  • Nu am niciun interes in acest domeniu; eu am venit pe o pozitie neutra.

Toma Patrascu, Asociatia Secular Umanista din Romania:

  • Suntem uimiti cum domnul Vasile Astarastoae gireaza niste falsuri medicale
  • Expunerea de motive cuprinde nenumarate falsuri medicale; de ce Organizatia Mondiala a Sanatatii nu listeaza nicaieri cancerul de col drept o consecinta a avortului?

Vasile Astarastoae:

  • Studiile stiintifice nu sunt ale OMS-ului; OMS este un colhoz care nu a avut niciun rezultat pozitiv si le-am spus-o in fata
  • Avortul in Romania are si cauze economice, culturale si atunci nu il vom reduce numai prin consultanta, trebuie politici intersectoriale

Dezbaterile vin dupa ce deputatii Sulfina Barbu si Marius Dugulescu au initiat proiectul de lege pentru infiintarea, functionarea si organizarea cabinetelor de consiliere pentru criza de sarcina. Potrivit initiatorilor, Romania se confrunta cu o acuta lipsa de informare si educatie asupra consecintelor avortului, aceasta fiind si una dintre cauzele pentru care Romania are o rata foarte mare a avorturilor, respectiv 520 la 1.000 de nascuti vii si 115.000 de intreruperi de sarcina in 2009, potrivit statisticilor Ministerului Sanatatii, se arata expunerea de motive a proiectului legislativ.

Consilierea pentru criza de sarcina poate fi facuta de medic, psiholog sau asistent social, se mai arata in proiect.

Practic, potrivit proiectului, medicul care a depistat sarcina este obligat sa informeze femeia ca nu poate face avort fara dovada unui certificat de consiliere emis in cabinetul de consiliere pentru criza de sarcina, prevede aceeasi propunere legislativa. Consilierea se va realiza prin cel putin o sedinta, in functie de vointa gravidei. De asemenea, gravida poate avea o perioada de gandire de cinci zile in care sa reflecteze la sfaturile primite de la medic, psiholog sau asistentul social din centrul de consiliere.

Medicul ginecolog nu poate efectua intreruperea voluntara a sarcinii fara dovada certificatului de consiliere, decat in cazul in care „continuarea sarcinii pune viata gravidei in pericol grav, iminent si care nu poate fi inlaturat altfel”, se arata in proiectul deputatilor PDL.

Proiectul este contestat de peste 20 de organizatii neguvernamentale, care au solicitat Executivului sa respinga propunerea legislativa privind infiintarea cabinetelor de consiliere pentru criza de sarcina, care, in opinia reprezentantilor societatii civile, isi propune „manipularea deciziilor personale ale pacientelor”.

Proiectul de lege conditioneaza accesul femeilor la serviciile medicale de intrerupere voluntara a sarcinii de participarea la sedinte de consiliere si isi propune, in mod evident, manipularea deciziilor persoanele ale pacientelor, considera reprezentantii ONG-urilor.

Citeste si:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro