Dezvăluiri despre cheltuielile publice. Un document obținut dintr-o instituție bugetară arată cum folosește statul banii

Într-un moment în care românii așteaptă cu temeri măsurile de austeritate pe care noul Guvern le va impune pentru a scădea deficitul bugetar, mâine publicăm un fișier care arată cum folosește statul banii de care dispune.
Guvernul României cheltuiește în fiecare zi cu o treime mai mult decât încasează. La nivelul unui an și la dimensiunea aparatului de stat, minusul este de circa 30 de miliarde de euro pe an, în 2024. Altfel spus: încasăm 115 miliarde de euro pe an și cheltuim 150 de miliarde de euro, dintr-un PIB de 350 de miliarde.
Din acești 30 de miliarde de euro, aproximativ 6 miliarde ar trebui compensați prin măsurile noului guvern în următoarele 6 luni. Se prevede atât creșterea încasărilor, cât și scăderea cheltuielilor. Și aici ajungem la leaks, la scurgerea de informații care a venit spre redacție.
Ziariștii au intrat în posesia unor informații detaliate legate de sumele publice cheltuite. E vorba de o instituție a statului, la nivel de minister. E doar o picătură, sumele sunt de milioane, nu de miliarde, dar lista în sine e un exemplu pentru cum se prioritizează plățile, cum este apreciată valoarea oamenilor și profesiile.
Aceste informații au fost publicate, luni dimineață, de Golazo.ro.