Sari direct la conținut

Dezvăluiri uluitoare din spatele uciderii jurnalistei Daphne Caruana Galizia. „Dacă aș fi știut cine e, aș fi cerut o sumă mai mare”

HotNews.ro
Daphne Caruana Galizia, Foto: daphnecaruanagalizia.com
Daphne Caruana Galizia, Foto: daphnecaruanagalizia.com

Bărbatul acuzat că a detonat bomba care a ucis-o pe proeminenta jurnalistă malteză Daphne Caruana Galizia a mărturisit crima într-un interviu acordat Reuters și spune că în curând va vorbi și despre alții care au complotat pentru asasinarea ei. El a dezvăluit că a mai fost un complot pentru uciderea jurnalistei, doar că nu a avut succes.

Uciderea jurnalistei „a fost doar o afacere”

Vorbind din închisoare, în primul său comentariu asupra cazului, George Degiorgio a spus că dacă ar fi știut mai multe despre Daphne Caruana Galizia – jurnalista pe care el și alți doi sunt acuzați că au ucis-o în 2017 – atunci ar fi cerut mai mulți bani pentru a realiza atacul.

„Dacă aș fi știut, aș fi luat 10 milioane. Nu 150.000”, a spus el, referindu-se la suma în euro pe care a spus el că a primit-o pentru a o ucide pe jurnalistă.

„Pentru mine a fost doar o afacere. Da!” a spus el unui reporter Reuters. Mai târziu a adăugat: „Desigur că îmi pare rău”.

Interviul cu Degiorgio a fost realizat în cadrul unei cercetări pentru un podcast în cazul Caruana Galizia, intitulat „Cine a ucis-o pe Daphne?”

Recunoașterea crimei a venit după mai multe încercări ale avocaților lui Degiorgio din 2021 de a obține grațierea în schimbul mărturiei despre rolul lui Degiorgio în uciderea jurnalistei și alte presupuse crime care implică personalități importante de pe insulă.

Pe 22 iunie, Curtea de Apel din Malta a respins contestațiile legale ale lui Degiorgio la acuzațiile de omor împotriva lui și a fratelui său Alfred, care este co-inculpat. Hotărârea face ca procesul să continue.

Asasinarea jurnalistei de investigație a provocat șoc în întreaga Europă. Autoritățile malteze l-au acuzat pe Degiorgio și pe alți doi bărbați – fratele său Alfred și un asociat, Vince Muscat – că au ucis-o pe Caruana Galizia în octombrie 2017, la ordinul unui om de afaceri de top din insulă.

Caruana Galizia a mai fost vizată de un complot cu doi ani înainte

Degiorgio a declarat pentru Reuters că va pleda vinovat în fața oricărui juriu. „Am de gând să vorbesc cu magistratul”, a spus el. El a indicat că va depune mărturie pentru a implica și pe alții în uciderea ei, cât și într-un complot anterior nerealizat de ucidere a jurnalistei.

Motivul lui, a spus el, este să caute o reducere a pedepsei pentru el și Alfred și să se asigure că „nu vom cădea singuri!”

Până acum, ambii frați Degiorgio au negat implicarea în crimă. Muscat a pledat vinovat de acuzațiile de crimă în 2020 și a fost condamnat la o pedeapsă redusă de 15 ani de închisoare, în schimbul mărturiei despre acest caz și despre alte infracțiuni.

Unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri ai insulei, Yorgen Fenech, a fost, de asemenea, acuzat, în noiembrie 2019, că l-a însărcinat pe Degiorgio și pe cei doi complici ai săi să execute lovitura. Fenech a negat acuzația, dar nu și-a prezentat încă apărarea. Într-o declarație, avocatul său, Gianluca Caruana Curran, a spus că Fenech intenționează să demonstreze în instanță că „nu a dorit, nu a căutat activ sau a sponsorizat în niciun moment” asasinarea Caruanei Galizia.

Fenech a fost identificat drept creierul atacului de un presupus intermediar, șoferul de taxi Melvin Theuma, care a scăpat de urmărire penală pentru rolul său în caz în schimbul depunerii mărturii. Theuma a spus că a pus la cale crima cu frații Degiorgio în numele lui Fenech. Acesta a mărturisit că nu a dezvăluit niciodată fraților Degiorgio identitatea lui Fenech.

În interviu, Degiorgio a spus că este dispus să depună mărturie că o personalitate politică malteză de top a încercat să aranjeze atacul asupra lui Daphne Caruana Galizia într-un complot separat cu doi ani mai devreme. Degiorgio a mai spus că se va oferi să depună mărturie despre implicarea a doi foști miniștri într-un jaf armat.

Reuters nu publică în acest stadiu detalii suplimentare despre aceste acuzații sau nu numește indivizii acuzați de Degiorgio, toți dintre care neagă orice implicare în vreo infracțiune.

Poliția din Malta și procurorii care se ocupă de cazul de crimă nu au răspuns solicitărilor de a comenta oficial cu privire la declarațiile lui Degiorgio.

Într-o declarație ulterioară către Reuters prin intermediul avocatului lor, George și Alfred Degiorgio au spus că solicită o judecată „în conformitate cu cea care a fost deja pronunțată pentru Vincent Muscat. Suntem dispuși să divulgăm tot ce știm despre alte crime, bombe și infracțiuni, cu condiția să primim o amnistie. Subliniem că și familiilor altor victime ar trebui să li se facă dreptate”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro