Sari direct la conținut

DIICOT: 24 de persoane au fost reţinute şi două plasate sub control judiciar, după percheziţiile la centrele pentru persoane vulnerabile

HotNews.ro
Cămin varstnici Ilfov, Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Cămin varstnici Ilfov, Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

DIICOT a anunţat miercuri dimineaţă că 24 de persoane au fost reţinute şi două plasate sub control judiciar, după percheziţiile la centrele pentru persoane vulnerabile.

”24 de inculpaţi au fost reţinuţi, iar faţă de doi s-a dispus măsura controlului judiciar”, a anunţat, miercuri dimineaţă, DIICOT, referindu-se la cazul care vizează exploatarea persoanelor cu dizabilităţi sau vulnerabile.

31 de percheziţii au fost făcute, în cursul zilei de marţi, în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa, Olt şi Argeş.

În urma descinderilor, aproape 100 de persoane au fost preluate de autorităţi din trei imobile în care ar fi trebuit să primească îngrijiri. Anchetatorii au stabilit că, în loc să fie îngrijiţi, beneficiarii au fost supuşi la tratamente inumane ori degradante.

Exploatarea ar fi fost realizată şi prin lipsirea de hrană suficientă şi adecvată nutriţional, prin lipsa/neadministrarea tratamentului medical adecvat diagnosticului fiecărui beneficiar, prin lipsa îngrijirii şi neasigurarea igienei beneficiarilor.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro