Dilema lui Socotar
Umilit si marginalizat de PD, atat acasa cat si la Bucuresti, se pregateste Dinu Socotar sa paraseasca partidul? Fostul lider democrat este curtat de liberali si de conservatori. Se vorbeste de plecarea intregii garzi vechi a PD Mures, care a fost data la o parte dupa ce Dorin Florea a luat filiala pe sus, cu sprijinul celor de la centru. Socotar neaga intentia de a pleca si spune ca va ramane in partid pana va fi dat afara. Pentru a-si asigura victoria la viitoarele alegeri din filiala, Florea va da organizatiile locale ale PD pe mana unor fosti taranisti
Preluarea de catre Dorin Florea a sefiei PD Mures a insemnat inceputul marginalizarii fostului lider, Dinu Socotar. Fara drept de apel in ceea ce a fost, practic, impunerea de la centru a unei noi conduceri in filiala, lui Socotar i s-a promis, initial, ca va primi ca si compensatie sefia SC Electrica.
Promisiunea a fost uitata, pare-se, din cauza ca, fiind specialist in domeniu, Socotar le-ar fi dat batai de cap celor care aranjeaza apele in acesat sector. Nici vicepresedintia CJ nu a fost accesibila, pentru ca elanul cu care guvernantii au pornit la modificarea Legii 215 s-a lovit de opozitia concertata a PSD si PRM.
In aceste conditii, Socotar a ramas pe dinafara, fara o functie clara in partid, a carui conducere este asigurata in prezent de Comisia mixta controlata de Florea.
Mai mult, noul sef a anuntat ca vor fi organizate alegeri in toate organizatiile, chiar si in acelea unde au avut loc scrutinuri in ultimul an.
Potrivit unor informatii din interior, Florea urmareste instalarea in fruntea acestor organizatii (marea parte infiintate de Socotar si oamenii lui) a unor fosti taranisti, colaboratori din perioada cand conducea Conventia Democrata.
In acest fel, noul lider si-ar asigura victoria in viitoarele alegeri pentru sefia filialei, la care Socotar isi anuntase intentia de a participa.
Potrivit unor surse din PD, in urma cu o saptamana, Dinu Socotar a incercat o impacare cu Dorin Florea, cerand medierea vicepresedintelui Adrian Videanu, insa acest demers nu a avut succes. In aceste conditii, Socotar a renuntat sa mai participe la intalnirile Comisiei, fiind tot mai putin implicat in activitatea partidului.
Mai mult, s-a vorbit despre demararea unor negocieri pentru trecerea in tabara conservatorilor, unde ar urma sa fie urmat de o buna parte din vechea garda, care nu accepta modul in care Florea gestioneaza partidul, apreciindu-l ca destructiv.
Cu toate acestea, Dinu Socotar ne-a declarat ca va parasi PD doar atunci cand va fi dat afara. Ceea ce nu este exclus sa se intample in viitorul apropiat, din cauza absentelor lui Socotar de la sedinte.
Silviu Morariu, prim-vicepresedintele PC Mures ne-a declarat ca nu are informatii legate de existenta unor negocieri cu fostul lider democrat, insa nu a exclus faptul ca, in cazul in care ar face aceasta optiune, Socotar va fi primit in randul conservatorilor.
O confirmare a venit insa din partea vicepresedintelui PD Gheorghe Samarghitan, care ne-a declarat ca marginalizarea la care a fost supus l-ar fi determinat pe Socotar sa ia in calcul si solutia plecarii din partid, impreuna cu o parte din vechea echipa.
Cu toate acestea, Samarghitan a precizat ca el nu are de gand sa demisioneze din PD.