Sari direct la conținut

Din 15 februarie în România începe vaccinarea cu vaccinul AstraZeneca. Vor fi deschise 180 de noi cabinete de vaccinare – HARTĂ

HotNews.ro
noi cabinete de vaccinare, Foto: Comitetul de coordonare vaccinare Covid
noi cabinete de vaccinare, Foto: Comitetul de coordonare vaccinare Covid

Din 15 februarie, în România va începe vaccinarea populației cu vaccinul AstraZeneca, recomandat persoanelor între 18 și 55 de ani, urmând să fie deschise 180 de noi cabinete de vaccinare, a anunțat luni Comitetul de coordonare a vaccinării.

Unde vor fi deschise cabinetele noi de vaccinare

Cele 180 de cabinete destinate vaccinării cu AstraZeneca sunt distribuite după cum urmează:

  • București (22), Alba (3), Arad (4), Argeș (5), Bacău (5), Bihor (5), Bistrița-Năsăud (2), Botoșani (3), Brăila (2), Brașov (5), Buzău (3),
  • Călărași (2), Caraș-Severin (2), Cluj (10), Constanța (6), Covasna (2), Dâmbovița (4), Dolj (6), Galați (4), Giurgiu (2),
  • Gorj (3), Harghita (3), Hunedoara (3), Ialomița (2), Iași (8), Ilfov (2), Maramureș (4), Mehedinți (2), Mureș (5), Neamț (4), Olt (3), Prahova (6), Sălaj (2), Satu Mare (3),
  • Sibiu (4), Suceava (5), Teleorman (3), Timiș (10), Tulcea (2), Vâlcea (3), Vaslui (3), Vrancea (3).

Programările pentru vaccinarea cu serul AstraZeneca, începând de miercuri

Înscrierile pentru vaccinare se vor putea face începând de miercuri, 10 februarie, și se adresează persoanelor care fac parte din etapa a doua, respectiv cele cu boli cronice și lucrătorilor din domenii considerate esențiale.

Modalitățile de programare la vaccinare sunt cele deja cunoscute, atât prin intermediul platformei electronice, medicul de familie/ curant, cât și prin call center, la numărul unic 021.414.44.25 sau la numerele de suport destinate fiecărui județ în parte, disponibile pe platforma de informare: vaccinarecovid.gov.ro.

Primele doze au ajuns duminică în România

Prima tranșă de vaccinuri de la AstraZeneca – 81.600 de doze – a ajuns duminică la Institutul „Cantacuzino“, de unde au fost distribuite către centrele regionale din Cluj, Craiova, Iași și Timișoara, în București rămânând doar 600 de doze.

România ar urma să primească, pentru lunile februarie și martie, 1,3 milioane doze de vaccin împotriva COVID de la AstraZeneca, conform autorităților. Pentru luna februarie România va primi în jur de 800.000 de doze, a precizat premierul Florin Cîțu.

Vor fi vaccinate cu vaccinul AstraZeneca persoanele între 18 și 55 de ani

În România, vaccinarea împotriva COVID-19 cu vaccinul AstraZeneca este recomandată pentru grupa de vârstă 18-55 de ani, cu posibilitatea creșterii acestui interval, în funcție de apariția noilor date științifice, conform Comitetului de coordonare a vaccinării. De asemenea, intervalul de timp recomandat între cele două doze este de 8 săptămâni.

Descriere și mecanism de acțiune

Vaccinul AstraZeneca este un vaccin monovalent compus dintr-un singur vector adenoviral modificat (un virus inofensiv), care transmite celulelor umane „instrucțiunile” necesare producerii proteinei Spike unice, specifică virusului care provoacă boala COVID-19. Sistemul imunitar al persoanei recunoaște că această proteină specifică nu ar trebui să se afle în organism și reacționează prin producerea de mijloace de apărare naturale împotriva infecției SARS-CoV-2. Vaccinul se administrează doar intramuscular.

Vaccinul AstraZeneca este disponibil în flacoane de 4 ml suspensie, cu 8 doze, respectiv de 5 ml suspensie, cu 10 doze. Vaccinul se păstrează la temperaturi între +2 și +8 grade Celsius, cu menținerea lanțului de frig impus de producător, și are o stabilitate de 6 luni înainte de prima utilizare. Distribuția se realizează prin modalități standard, în mașini frigorifice, containere și cutii frigorifice, cu monitorizarea temperaturii, iar dozele de vaccin vor fi destribuite către depozite regionale și centrele de vaccinare.

Vaccinul AstraZeneca este al treilea împotriva COVID-19 disponibil pentru derularea campaniilor de vaccinare în statele membre ale Uniunii Europene și, implicit, în România. Primele două vaccinuri – Pfizer/BioNTech și Moderna – funcționează pe bază de ARN mesager.

Laura Ghibu, medic român stabilit în Suedia și consilier științific al președintelui CNCAV, a realizat un clip în care explică, pas cu pas, tehnica vaccinului AstraZeneca.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro