Sari direct la conținut

Din nou în fața școlii online, la începutul semestrului al doilea, în valul 5 al pandemiei. Cum am ajuns iarăși la criteriul vaccinării profesorilor

HotNews.ro
Parintii si scoala online, Foto: Profimedia Images / James Veysey / Shutterstock Editorial
Parintii si scoala online, Foto: Profimedia Images / James Veysey / Shutterstock Editorial

Începând de luni, 17 ianuarie, odată cu prima zi din semestrul al doilea, elevii și copiii de grădiniță din localitățile unde rata de infectare COVID-19 depășește 3 la mie vor merge la școală fizic sau vor face ore online în funcție de procentul profesorilor care s-au vaccinat. O cincime din școlile, grădinițele și cluburile de copii din țară au la acest moment rate de vaccinare de sub 60%, potrivit ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, ceea ce înseamnă trecerea în online.

În București, circa 50 de școli și grădinițe din totalul de 655 vor trece în online de luni, întrucât procentul angajaților vaccinați nu atinge 60%, criteriul prevăzut în ordinul comun. Datele la nivel național vor fi făcute publice vineri, ziua prevăzută în ordinul comun privind funcționarea școlilor.

Ministrul Educației a declarat luni că circa 3000 de școli și grădinițe din 17.000 au rată de vaccinare sub 60% – puțin sub 20%. Acest criteriu, introdus la începutul lunii noiembrie, se aplică acolo unde rata de infectare depășește la nivelul localității 3 la mie, prag care este așteptat să fie depășit în multe localități, având în vedere modul în care evoluează numărul de cazuri în valul 5.

Cum am ajuns aici

Deși în luna decembrie Consiliul Național al Elevilor anunța că ministrul Educației și secretarul de stat în Ministerul Sănătății Andrei Baciu agreaseră ca modul de funcționare a unei unități de învățământ în condiții de pandemie să fie decis pe baza unui algoritm care să țină cont de mai mulți indicatori, între care vaccinarea elevilor și a profesorilor, incidența din localitate, supraaglomerarea claselor, posibilitatea testării rapide în școală, infrastructură, acest lucru nu a fost anunțat de la reluarea școlii după vacanța de iarnă.

La rândul său, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a spus într-o conferință de presă că „decizia trebuie să țină cont de modul în care se manifestă această variantă din punct de vedere clinic și, dacă vor fi cazuri multe, dar cu o proporție mică de cazuri care ajung de spital, atunci nu avem niciun motiv să întrerupem activitatea școlară”.

În prezent însă, criteriul care departajează școala online de cea fizică rămâne cel al vaccinării profesorilor dintr-o școală, iar elevii din localitățile cu rată de infectare de peste 3 la mie așteaptă să vadă dacă din cei care nu s-au vaccinat încă se vor mai răzgândi.

La Școala Gimnazială 192 din București, de exemplu, unde rata de vaccinare raportată pe 7 ianuarie era de 57%, ar mai fi nevoie ca doi profesori să se vaccineze pentru a se atinge pragul de 60% și a se evita trecerea școlii în online începând de luni. Directoarea spune însă că cei care încă nu s-au vaccinat sunt trecuți prin boală și doresc să mai aștepte până la vaccin.

În ultima săptămână nu s-a mai vaccinat nimeni dintre angajații din școală.

  • „Așteaptă să treaca o perioadă mai lungă și să își facă și vaccinul. Ar mai fi nevoie de doi angajați. Și după cum știți, sunt și unii care nu vor să se vaccineze, nu cunosc motivele, dar nu vor.
  • În timp sperăm să se mai convingă două persoane să se vaccineze”, a spus pentru HotNews.ro Mariana Tănase, director al Școlii Gimnaziale 192 din zona Bucureștii Noi.
  • „Din partea părinților nu au existat presiuni, dar pe grupul Bucureștii Noi avem un părinte care a fost nemulțumit, președinții claselor îmi pun întrebări de ce nu sunt vaccinați profesorii.
  • Pe de altă parte, nici toți elevii eligibili nu sunt vaccinați, depinde de opțiunea fiecăruia”, a mai spus ea.

La rândul său, învățătoarea Daniela Niște, directoarea adjunctă a școlii din satul Seleuș, Mureș, afirmă că în noiembrie, după două săptămâni în care școala a stat în online pentru că profesorii nu erau în număr suficient de mare vaccinați, o parte dintre aceștia au înțeles și s-au vaccinat, iar acum școala, cu toate structurile, are o rată de vaccinare de fix 60%.

  • „Nu a fost deloc ușor, pentru că am colegi cu diverse alergii, dar au înțeles necesitatea vaccinării pentru a putea fi prezenți fizic la școală. E jale în online”, spune ea.

Soluția președintelui Federației de părinți: introducerea testării obligatorii a profesorilor

Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, care a avut luni o întâlnire cu ministrul Educației Sorin Cîmpeanu, crede că, pe lângă criteriul cu rata de vaccinare de 60%, soluția ar fi ca profesorii să fie obligați să se testeze pentru a veni la cursuri.

  • „Eu i-am dat un mesaj ministrului Educației și l-am rugat să ia în calcul posibilitatea să se testeze (profesorii n.r.). Altfel, vom avea foarte multe școli închise. Mi-a răspuns că se gândește”, a declarat el, completând că ideal ar fi ca aceste teste rapide să fie din cele antigen nazale, nu pe bază de salivă.
  • „Peste 3 la mie (rata de infectare), obligatoriu testare, dacă nu, având in vedere că acest virus este foarte contagios, aș merge pe online, dacă nu avem teste”, a completat el.

În ceea ce privește condiția ca vaccinarea profesorilor în procent de 60% să fie un criteriu, el spune că părinții sunt împărțiți și nu poate formula o opinie a federației în acest sens: „Sunt părinți care susțin, și unii care nu susțin”.

Ar putea părinții să se îndrepte în instanță împotriva școlilor? Opinia juriștilor

În tabăra celor nemulțumiți de școala online au apărut și voci care se gândesc dacă ar putea da în judecată școala sau autoritățile pentru că nu își pot trimite copiii la ore din cauza ratei scăzute de vaccinare a profesorilor. Juriști consultați de HotNews pe această ipoteză afirmă că acest lucru nu stă în picioare în lipsa legii certificatului COVID, care să facă referire și la profesori.

Ovidiu Podaru, profesor de Drept Administrativ la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, afirmă că prima întrebare este care ar fi obiectul – „să se ceară prejudicii sau să li se ceară profesorilor să se vaccineze pentru a începe mai repede școala?”.

  • „Până când se judecă, si pandemia a trecut și o să se respingă ca lipsit de interes”, spune el.
  • „A doua chestiune este să ceri daune. Aici discutăm despre cine e de vină și probabil ajungi să chemi în instanță statul român. Presupunând că într-adevăr poți dovedi că ți s-a încălcat dreptul la educație – și am văzut și noi cum este școala online – teoretic se poate chema în judecată statul pentru că nu a luat măsurile necesare”, apreciază el

Pe de altă parte, spune el, în lipsa certificatului COVID, acest caz pică.

  • „În contenciosul administrativ există o instituție a reparării prejudiciilor cauzate prin ordonanțe. Și atunci discuția merge la nivel european. Instanțele noastre nu vor să admită așa ceva.
  • Aici e o nereglementare, e o lipsă a unei legi. Dacă adoptă (legea certificatului verde – n.r.), atunci ne putem gândi la o excepție. Dar altfel nu avem o procedură”.

La rândul său, avocatul Dumitru Dobrev afirmă că, „teoretic, s-ar putea, dar practic nu există o lege a certificatului COVID:

  • „Cine o să fie dat în judecată? Școala și inspectoratul, cerând instanței să oblige să facă în așa fel încât profesorii să treacă de 60% pentru că nu are cu cine lăsa copilul acasă?
  • Și atunci în instanța de contencios administrativ inspectorul va zice <>. Și atunci judecătorul de contencios administrativ, văzând că nu a trecut legea cu vaccinarea pentru profesori, va constata că inspectoratul și școala și-au îndeplinit niște obligații minimale de diligență, adică ce se poate face în cadrul legislativ actual, dar dacă ei nu vor să se vaccineze, atunci judecătorul va zice în cadrul actual s-a făcut ce se putea face. Și va respinge acțiunea”.
  • „Dacă aveam certificatul obligatoriu, judecătorul putea spune inspectoratului – ai aplicat sancțiuni? Pentru că îți permite legea. Și atunci ar putea să îi condamne pentru faptul că nu fac nimic. Adică este o obligație de mijloace – să te rogi de ei. Totul se învârte în jurul acelei legi care nu a trecut”, spune el.

Ce spune ministrul Educației despre certificatul COVID în școli

La finalul anului 2021, Sorin Cîmpeanu afirma că este de acord „cu orice fel de măsuri care fac în aşa fel încât şcoala să se poate derula cu prezenţă fizică”.

  • „Sunt de acord cu orice fel de măsuri care fac în aşa fel încât şcoala să se poate derula cu prezenţă fizică, pentru că digitalizarea este un obiectiv major pentru sistemul de educaţie din România, este un obiectiv major pentru sistemul de educaţie din orice stat al lumii, dar niciun stat al lumii nu poate spune că sunt îndeplinite cele cinci condiţii de bază: disponibilitate generalizată echipamente, conectivitate generalizată – cel de-al doilea – formarea tuturor cadrelor didactice din perspectiva pedagogiei digital – al treilea – conţinut digital pentru toate disciplinele adaptat fiecărui nivel de studiu – al patrulea – şi platforme dedicate pentru evaluare în cazul predării online.
  • Aceste condiţii nu sunt îndeplinite simultan în niciun stat al lumii şi nici în România. Până le vom îndeplini, este nevoie de prezenţă fizică. Pentru prezenţă fizică e nevoie de siguranţă sanitară în şcoli.
  • Pentru siguranţă sanitară în şcoli este nevoie de vaccinare, de testare şi de respectarea tuturor regulilor de protecţie sanitară”, a explicat Cîmpeanu, întrebat dacă ar fi de acord cu certificatul verde.

Potrivit ministrului, la nivel național peste 70% din cadrele didactice sunt vaccinate, iar în cazul elevilor eligibili (peste 12 ani), procentul a ajuns la 40%.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro