Sari direct la conținut

Dinamo – CFR Cluj 1-0. Fara aranjamente!

HotNews.ro

„Dinamo a demonstrat ca nu intra in niciun fel de combinatii. Ne aparam blazonul!”, a spus Mircea Rednic dupa un meci in care suporterii l-au rugat sa lase punctele Clujului, pentru a bloca… Steaua! De altfel, insusi finantatorul trupei din Ghencea a sosit la stadion pentru a se asigura ca meciul se desfasoara corect…

Dinamo a folosit cel mai bun „11” in conditiile in care atacantii Cl. Niculescu si Danciulescu erau suspendati, iar Margaritescu – accidentat. Echipa lui Mircea Rednic a indeplinit o misiune de orgoliu – sa isi ia revansa in fata singurei echipe care o invinsese in aceasta stagiune.

Golul lui Dinamo a fost marcat de Adrian Cristea (min. 35) din lovitura libera. Mijlocasul dinamovist a trimis mingea linga bara, acolo unde portarul Stancioiu a ajuns cu o fractiune de secunda intirziere.

Inaintea pauzei, clujenii au ramas in 10 oameni – a fost eliminat Panin (cumul de cartonase galbene).

In partea a doua, dinamovistii au incercat sa gestioneze avantajul intr-un stil taios – au asteptat CFR-ul sa urce si sa riste (ardelenii erau obligati sa cistige pentru a-si securiza locul secund), pindind orice sansa pe contraatac.

In aceste conditii, ardelenii au dominat teritorial si au ratat citeva situatii importante (bara Semedo, minutul 60). Ultimul sfert de ceas s-a jucat numai in preajma careului bucurestean.

De infringerea Clujului va incerca sa profite… Steaua – echipa lui Cosmin Olaroiu poate urca pe locul doi daca va invinge Ceahlaul (miercuri, in „Ghencea”).

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro