Diplomat roman la Budapesta: "Guvernul Ungariei are un reflex de a fi extrem de spontan, in sensul ca da declaratii unde apuca. Ne-a ajutat pe Schengen in toate formatele posibile si imposibile de dialog"
Guvernul de la Budapesta „are un reflex de a fi extrem de spontan, in sensul ca da declaratii unde apuca. Daca e in fata presei, in fata presei, daca e in fata unui omolog, atunci acolo, dar ei vor sa fie foarte mult pe faza”. Declaratia vine de la adjunctul sefului de misiune al ambasadei romane in Ungaria, Mihaela Pop. Aceasta a explicat in cadrul unei intalniri cu presa romana la Budapesta ca afirmatia vicepremierului maghiar Zsolt Semjen referitoare la Tinutul Secuiesc face parte dintr-un „discurs cu care noi ne-am obisnuit oarecum si declaratia nu a fost surprinzatoare, dar a fost putin descumpanitoare”.
- „Exista tot timpul o tendinta de a introduce un substrat etnic, intr-o chestiune care i se imputa Romaniei. Cum este exemplul cu reorganizarea teritoriala, in care toata lumea vede doar ca se modifica harta etnica si ungurii vor fi decimati”
- „Una dintre mizele actualei guvernari este scoaterea Jobbik in afara Parlamentului. Asta inseamna adaugarea unei noi dimensiuni a discursului politic”
Relatia Romania-Ungaria va avea intotdeauna un potential sensibil, pentru ca suntem state vecine
Diplomatul roman de la Budapesta a calificat derularea evenimentelor dintre cele doua state drept un „ping-pong al declaratiilor”. „Intre doua state vecine este normal sa existe un trafic foarte intens de comunicare, de probleme”, a precizat Pop. Reactia noului guvern face insa parte dintr-o noua atitudine promovata de un executiv „tanar, instalat de un an, care preia puterea dupa opt ani de opozitie” si care „te lasa sa astepti, pentru ca are doua treimi in Parlament”.
„Noul guvern are un reflex de a fi extrem de spontan, in sensul ca da declaratii unde apuca. Daca e in fata presei, in fata presei, daca e in fata unui omolog, in fata unui omolog, dar ei vor sa fie foarte mult de pe faza. E o chestiune care din punct de vedere politic nu face bine intotdeauna”, sustine diplomatul roman. Invocand relatia existenta intre Croatia si Slovenia, Mihaela Pop sustine ca „relatia intre Romania si Ungaria va avea intotdeauna un potential sensibil, pentru ca suntem state vecine”.
„Intre state vecine intotdeauna vor fi lucruri foarte bune si uneori lucruri foarte rele. De exemplu, Slovenia pana in ultima clipa a blocat aderarea Croatiei pentru problema stabilirii frontierei. Problema intre Romania si Ungaria este sa nu afectam ce s-a facut pozitiv. Pentru ca exista tot timpul un risc, ca la o declaratie politica neinspirata sa arunce in aer un proiect la care se lucreaza ani de zile”.
Relatiile Ungariei cu vecinii. Precedentul Slovacia
Relatia ungaro-slovaca a intrat „de cel putin 5 ani a intrat intr-un blocaj politic senzational”, sustine Pop. In conditiile in care cele doua state au foarte multe interese economice, regionale si sunt partenere in numeroase grupuri regionale, agenda lor bilaterala se limiteaza „exclusiv” la problema minoritatilor. „E un risc pe care, ca stat vecin al Ungariei, trebuie sa il eviti. Cand stii ca ai un vecin problematic, incerci sa eviti situatia astfel incat tu sa iti urmaresti o agenda pragmatica, pe care sa o speli din cand in cand si sa incerci sa degajezi cat mai mult chestiunile problematice”, potrivit acesteia.
Diplomatul roman a precizat ca „exista tot timpul o tendinta de a introduce un substrat etnic intr-o chestiune care i se imputa Romaniei. Cum este exemplul acum cu reorganizarea teritoriala, in care toata lumea vede doar ca se modifica harta etnica si ungurii vor fi decimati”.
Extinderea Schengen. Sprijin semnificativ din partea Ungariei
Descarca fisierul audio in format MP3
In ce priveste extinderea Schengen si aderarea Romaniei si Bulgariei la acest spatiu, Mihaela Pop a precizat ca Ungaria ne-a sprijinit „in toate formatele posibile si imposibile de dialog”. „Din pacate, miza politica a extinderii Schengen a fost mult mai puternica si, in anumite momente, la un anumit nivel care a depasit capacitatea presedintiei Ungariei de a avea un cuvant de spus”, a precizat aceasta.
Marea problema intampinata de Romania a fost faptul ca, in anumite momente, s-a pus problema „sa nu facem un pas inapoi”. Recunoasterea indeplinirii de catre Romania a obligatiilor prevazute in aquis-ul Schengen „ne da putin spatiu de manevra si ne lasa sa respiram in aceasta bula a legarii aderarii la Schengen de alte criterii politice, cum ar fi Mecanismul de Cooperare si Verificare, coruptia si alte probleme. […] Acum mizele politice vor trebui gestionate de Bucuresti”, a declarat Pop.
In ultima vreme, Franta si Germania si-au flexibilizat pozitia, insa Olanda a adoptat o atitudine mai dura. „Olanda doreste sa devina un fel de watch-dog al democratiei. […] Cu totii stim ca avem probleme, dar nu cred ca pozitia cea mai buna este ca atunci cand tu nu poti sa-ti gestionezi propriile probleme sa ii incarci pe altii cu ele”, a declarat diplomatul roman.
Polonia, care va prelua peste o saptamana presedintia UE de la Ungaria, va prelua de asemenea si dosarul Schengen. „Polonezii, intr-o prima etapa, au fost foarte emotionati si suparati ca o sa preia de la unguri un dosar foarte sensibil si atunci au tot impins sa reuseasca presedintia ungara sa finalizeze acest dosar. Insa acum lucrurile oarecum s-au clarificat, dar exista un angajament ferm al presedintiei ungare ca vor insista pe langa presedintia poloneza ca acest dosar sa se mentina in avangarda prioritatilor de mandat”, a precizat Pop.
Influenta Jobbik asupra politicii guvernului
Una dintre problemele cu care se confrunta guvernul Fidesz in Ungaria si in Europa este prezenta Jobbik in Parlament. „Ei insisi isi dau seama ca sunt banuiti mai mult mai mai putin de anumite reflexe nationaliste. Prezenta Jobbik in Parlament nu face decat sa justifice si sa certifice daca cineva mai avea vreun dubiu”, a explicat diplomatul. Potrivit Mihaelei Pop, una dintre mizele declarate ale actualei guvernari este scoaterea Jobbik in afara Parlamentului.
„Asta inseamna ca pot sa scot acel partid din Parlament daca ii iau electoratul. Cum pot sa iau electoratul? Adaugandu-mi o dimensiune a discursului politic care poate sa ma faca simpatic pentru acel electorat”, a continuat aceasta.
„Guvernul anterior, socialist, a fost putin mai rezervat in aceasta privinta. […] Acuma, de la schimbarea guvernului si venirea executivului de centru-dreapta, filosofia s-a schimbat putin pentru ca exista foarte multe variabile care au aparut in ecuatia puterii. Este vorba in primul rand de prezenta in Parlament a unui partid extremist, Jobbik, care are in jur de 15%. Este enorm, a fost absolut socant. Dupa alegerile pentru Parlamentul European in care Jobbik a avut un succes fulminant, toata lumea a fost absolut socata. Jobbik a crescut si ne-am trezit cu un Jobbik foarte vocal in Parlament. Au 15% si cu cele 15% ale socialistilor este mai putin de o treime si este practic o opozitie lipsita de orice instrumente. In sens concret, practic, nu au ce sa faca”, a explicat Pop.
Aceasta a explicat ca Jobbik nu are niciun program politic sau social, in afara de platforma nationalista. „Anumite mesaje extrem de dure pot sa fie puse si pe seama faptului ca actuala putere nu isi permite ezitari. Premierul Orban trebuie sa fie politicianul perfect, fara ezitare, pentru ca trebuie sa controleze o factiune parlamentara de doua treimi. Este extrem de dificil”.
Republica Moldova si parteneriatul estic
Referitor la parteneriatul estic, diplomatul roman de la Budapesta a declarat ca pozitia Romaniei este ca Republica Moldova se desprinde din grupul celorlalte state din acest parteneriat, printr-o serie de performante care ar trebui recunoscute.
„Noi consideram ca, asa cum Balcanii de Vest sunt vazuti o regiune prioritara pentru UE, asa trebuie sa fie Moldova, asa trebuie sa fie problema transnistreana. […] Din pacate, agenda europeana s-a complicat foarte mult acum”, sustine diplomatul roman. Potrivit acestuia, „presedintia Poloneza este una foarte puternica, foarte atenta la problemele regionale si care are un profil real de lider regional. Vorbim despre o tara care poate sa isi permita sa abordeze politic, intr-un mod mai mult sau mai putin ofensiv, anumite dosare”.