Sari direct la conținut

Directoarea Bibliotecii Judeţene din Târgu Jiu a fost găsită spânzurată în sediul instituţiei

HotNews.ro
Biblioteca Judeteana din Targu Jiu, Foto: Agerpres
Biblioteca Judeteana din Targu Jiu, Foto: Agerpres

Directoarea Bibliotecii Judeţene din Târgu Jiu, Olimpia Bratu, a fost găsită spânzurată, marţi, în incinta instituţiei. Ea ar fi lăsat un bilet în care îşi explica gestul, relatează News.ro.

„La data de 28 februarie a.c., Poliţia Municipiului Târgu Jiu a fost sesizată, prin apel de urgenţă, cu privire la faptul că în incinta unei instituţii publice din municipiul Târgu Jiu a fost găsită o femeie spânzurată. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au stabilit că este vorba despre o femeie de 52 de ani, din municipiul Târgu Jiu. Femeia nu mai prezenta semne vitale, iar cadrele medicale au constatat decesul”, a transmis Poliţia Judeţeană Gorj.

Surse judiciare au precizat pentru News.ro că este vorba despre directoarea Bibliotecii Judeţene din Târgu Jiu, Olimpia Bratu. Ea ar fi lăsat un bilet de adio.

Corpul femeii a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei. Cercetările continuă, în cadrul unui dosar penal pentru ucidere din culpă.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro