Sari direct la conținut

Directorul ICR Paris, sanctionat dupa ce o invitatie la o receptie a plecat insotita de un fisier intern in care unii invitati erau numiti "indezirabili" si "scarbosi"

HotNews.ro

Conducerea Ministerului Afacerilor Externe a solicitat Ambasadei Romaniei la Paris sa dispuna o analiza urgenta dupa ce invitatiile la o receptie organizata pentru vizita in Franta a presedintelui Klaus Iohannis au fost trimise avand atasat un fisier de uz intern al ambasadei in care erau folositi termeni ireverentiosi la adresa invitatilor, unul dintre ei fiind calificat „scarbos”. MAE arata, intr-un comunicat, ca situatia creata la Ambasada de la Paris este „inadmisibila si profund regretabila” si cere Ambasadei sanctiuni in acest caz.

Conducerea Ministerului Afacerilor Externe a dispus, ca prima masura de sanctionare, emiterea unui avertisment la adresa diplomatului din cadrul Ambasadei Romaniei la Paris care a redactat fisierul. MAE precizeaza ca sanctiunea cu avertisment este singura masura disciplinara care se poate dispune imediat, pana la finalizarea unei investigatii de catre Corpul de Control si Evaluare Diplomatica (CCED).

„In raport este consemnata, printre altele, reactia oficiului diplomatic in plan local concretizata prin transmiterea de catre ambasadorul Romaniei in Franta, Bogdan Mazuru, a unei scrisori de prezentare de scuze domnului Radu Portocala”, se mai arata in comunicatul MAE.

„Totodata, la nivel intern MAE, a fost demarat imediat un proces de investigare a incidentului de catre Corpul de Control si Evaluare Diplomatica. Urmare declansarii acestei proceduri, s-a dispus cu caracter urgent chemarea in Centrala a diplomatului de la Ambasada Romaniei la Paris pentru continuarea cercetarilor la nivel CCED. In functie de rezultatele acestor cercetari, va putea fi dispusa eventuala trimitere a respectivului diplomat in fata Comisiei de Etica a MAE sau in fata Consiliului de Onoare al MAE. La randul lor, aceste organisme pot propune noi masuri sanctionatorii”, mai precizeaza MAE.

La nivelul Corpului de Control si Evaluare Diplomatica a fost analizata implicarea directorului ICR Paris, ca urmare a transmiterii respectivului fisier, fiind dispusa aplicarea aceleiasi sanctiuni, respectiv avertisment. „Analiza CCED este in curs, urmand a avea loc inclusiv audierea directorului ICR Paris. Ulterior, CCED va concluziona asupra oportunitatii aplicarii de masuri suplimentare, in mod similar cu cele amintite mai sus in legatura cu diplomatul de la Ambasada Romaniei la Paris”, informeaza MAE.

Site-ul Cotidianul.ro a publicat saptamana trecuta o scrisoare adresata ambasadorului Bogdan Mazuru de catre scriitorul Radu Portocala, fost sef al Institutului Cultural Roman din Paris, in care acesta explica faptul ca a primit o invitatie pentru a participa la o receptie organizata de Ambasada Romaniei cu prilejul vizitei in Franta a presedintelui Iohannis, in 10 februarie, si la care sunt invitate mai multe personalitati din diaspora.

Potrivit scriitorului Eugen Mihaescu, directoarea Institutului Cultural Roman, Yvette Fulicea, a scris mail-ul de invitatie „direct pe cel primit de la secretara ambasadorului si astfel a redirectionat si un fisier ‘Excel’ de uz intern care cuprinde comentarii ireverentioase la adresa celor invitati”.

Iata mai jos scrisoarea adresta ambasadorului Bogdan Mazuru de Radu Portocala, publicata de Cotidianul.ro:

„Domnule Ambasador,

Am primit invitatia pe care ati trimis-o pe 27 ianuarie prin e-mail, invitatie , desi, in cele mai multe cazuri, ea era adresata unor persoane casatorite.

Azi, am primit de la Dna Fulicea un e-mail ciudat – in realitate, un mesaj emis de Dna Brasat si redirectionat de ICR. Las de-o parte faptul ca directoarea Institutului Cultural pune virgule peste tot unde ar fi trebuit sa fie puncte – detaliu fara nici un interes intr-un context in care limba romana este mutilata aproape de toti cei care o folosesc.

Ce m-a interesat este fisierul Excel pe care Dna Fulicea a uitat sa-l stearga (caci imi inchipui ca nu era destinat difuzarii). Gasesc in el mentiunea, repetata de mai multe ori, ‘vrea cu sotia’, care da impresia ca a fost scrisa avind in minte cuvintul . Banuiesc ca asta e pricina modificarii care apare in versiunea a doua a invitatiei: . Fireste, nu-mi ingadui sa va dau lectii, dar si adaugirea de ultim moment, si formula sint foarte putin diplomatice …

Gasesc, de asemeni, o buna parte din bucataria interna a Ambasadei: cine invita pe cine. Eu, de pilda, sint invitat de X, adica de nimeni, ci doar asa, in virtutea inertiei.

In sfirsit, consider ca este o gafa monumentala faptul ca in acest fisier o serie de persoane primesc calificativul , iar un domn pe care nu-l cunosc apare definit drept ‘scirbos’! Indiferent de opiniile acestor persoane, cred ca Ambasada, care a raspindit aceasta lista, le datoreaza scuze.

In ce ma priveste, veti intelege, sint sigur, ca faptul de a frecvanta o institutie care functioneaza astfel si care lipeste etichete ca in anii ’50 s-ar afla in totala contradictie cu convingerile mele.

Cu mare si trista nedumerire,

Radu Portocala”.

In urma acestui incident, MAE a precizat, intr-un comunicat, ca „fata de persoana responsabila de comiterea faptei respective a fost deja aplicata masura sanctiunii cu avertisment. De asemenea, a fost dispusa convocarea in Centrala pentru a da explicatii in fata Corpului de Control si Evaluare Diplomatica din cadrul MAE”.

„Totodata, MAE precizeaza ca adnotarile pe marginea documentului de uz intern nu reflecta opinia sau aprecierile ambasadei Romaniei la Paris, ci au caracter strict personal, motiv pentru care persoana responsabila a si fost sanctionata”, potrivit sursei citate.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro