Sari direct la conținut

Directorul RAO, editura la care apare cartea lui Nicolae Ciucă, anunță când va fi gata

HotNews.ro
Directorul RAO, editura la care apare cartea lui Nicolae Ciucă, anunță când va fi gata
Colaj Hotnews. Surse imagini: Inquam Photos / George Călin, Profimedia și www.nicolaeciuca.ro

Ovidiu Enculescu, directorul general al RAO, a spus că manuscrisul cărții lui Nicolae Ciucă a fost trimis editurii. Editorul nu vede o legătură între cartea pe care o publică și panourile folosite de PNL pentru promovarea lui Nicolae Ciucă. „Cartea lui Nicolae Ciucă o să apară în luna septembrie, dacă nu mai apare vreo chestie supranaturală”, a declarat Enculescu pentru Hotnews.

Marketingul outdoor al cărții „Un ostaș în slujba țării”, a lui Nicolae Ciucă, a costat 2 milioane de euro în intervalul mai – iulie, conform site-ul de investigații Snoop, care a citat cifrele oficiale ale PNL. Pentru fiecare lună în care aceste panouri sunt menținute, PNL plătește 500.000 de euro chirie, și taxe. Finanțarea provine din subvenția încasată de partid de la bugetul de stat.

Partidul Național Liberal susține că panourile fac reclamă cărții pe care a scris-o Nicolae Ciucă. 

Liderul PNL, dar și directorul RAO, confirmă că manuscrisul se află, în acest moment, la editură și că va apărea în septembrie.

„Este o lucrare în lucru și nu este definitivat numărul de pagini. Nu este o broșură de 100 de pagini”, a spus Ovidiu Enculescu pentru Hotnews.

Enculescu: „Panourile nu fac publicitate la carte”

Directorul susține că este o mare diferență între ce a văzut publicul pe panouri și cum va arăta produsul final.

Ovidiu Enculescu, directorul general al RAO. Foto: Agerpres

„Am văzut discuția din spațiul public, panotajul arată într-adevăr ca fiind o carte, dar nu scrie nicăieri că este o carte. Și oricum nu este cartea care urmează să iasă, este altceva. Mă refer la forma imaginii care este pe toate panourile. Nu este vorba despre cartea care urmează să apară, aceasta este părerea mea. Eu știu cum arată obiectul acum. Panourile respective nu fac publicitate la vreo carte, nici ca imagine, nici ca scris, nici ca nimic, e părerea mea, m-am uitat și eu la aceste panouri. Nu este vorba despre cartea care urmează să apară sub sigla RAO, plecând de la titlu, plecând de la copertă, plecând de la tot. Nu au legătură una cu alta, singurul lucru comun fiind autorul”, a spus Ovidiu Enculescu, directorul general al RAO, pentru Hotnews.

El a precizat că se ocupă de editarea unor cărți și că nu este implicat politic în vreun fel. Snoop.ro a scris că editura RAO a publicat, în decembrie 2023, și o carte scrisă de Mihai Tudose, europarlamentar PSD. Cartea, un raport de activitate, a fost plătită de grupul socialiștilor europeni și a avut un tiraj de 60.000 de exemplare și un cost de 40.000 de euro.

Nu se va numi „Un ostaș în slujba țării”

Enculescu dezvăluie că opera lui Nicolae Ciucă nu va avea titlul prezent pe panouri.

„Cartea nu va avea titlul „Un ostaș în slujba țării”. Nu este secret titlul, dar nu este bătut în cuie. Cu siguranță nu este „Un ostaș în slujba țării”, a adăugat Enculescu în dialogul cu Hotnews.ro.

Nici tirajul nu este stabilit până în prezent, iar acesta urmează să fie rezultat de un acord dintre Nicolae Ciucă și PNL. O altă informație care nu a putut să fie furnizată de reprezentantul RAO este dacă această carte va putea să fie cumpărată, va avea un preț de vânzare, sau va fi distribuită gratis.

Și aceste discuții „sunt în curs de definitivare”. Ovidiu Enculescu spune că termenul pentru apariția cărții lui Nicolae Ciucă este luna septembrie.

„Termenul pentru apariția cărții nu depinde 100% de editura RAO, de mine. Nu vreau să mă hazardez. Dacă eu aș fi sigur 1000% că nu mai intervin modificări, virgule, aș putea spune un termen, dar cât lucrurile sunt în mișcare nu pot spune exact. Estimativ e curând. Cu siguranță luna septembrie, nu ar trebui să depășim luna septembrie, dar nu spun dacă este la început, mijloc sau sfârșit. O să apară în luna septembrie, dacă nu mai apare vreo chestie supranaturală”, a afirmat directorul general al RAO pentru Hotnews.ro.

În privința bugetului de publicitate folosit de PNL pentru promovarea cărții lui Nicolae Ciucă, directorul RAO are anumite rezerve că s-a promovat o carte.

„Dacă ați interpretat că această promovare se referă la o carte, da, este cea mai scumpă promovare, dacă nu se referă la o carte, atunci e nu. Nu știu dacă există buget de publicitate, nu am văzut un mare buget de publicitate nici pentru domnul Cărtărescu. Bugetele de publicitate ale editurilor este nul”, a spus Ovidiu Enculescu pentru Hotnews.ro.

Bugetul pentru traducerea și promovarea literaturii române în străinătate, de la Lucian Blaga, la Ana Blandiana și Mircea Cărtărescu a fost de 1.8 milioane de lei, potrivit informațiilor obținute de Hotnews.ro de la Institutul Cultural Român. 

Bugetul programului ICR dedicat literaturii noastre peste granițe este aproximativ egal cu suma plătită de PNL într-o singură lună pentru panourile cu imaginea lui Nicolae Ciucă.

INTERVIURILE HotNews.ro