Sari direct la conținut

Directorul Unifarm, acuzat că a cerut mită 760.000 de euro pentru atribuirea unui contract pentru livrare de măști și combinezoane, în pandemia de COVID-19 / DNA l-a pus sub control judiciar

HotNews.ro
Adrian Ionel, director Unifarm, Foto: LinkedIn
Adrian Ionel, director Unifarm, Foto: LinkedIn

Directorul general al companiei de stat Unifarm, Adrian Ionel, este urmărit penal și a fost plasat sub control judiciar de către DNA pentru cinci infracțiuni de corupție. El este acuzat că a cerut 760.000 de euro pentru atribuirea unui contract de achiziție de echipamente de protecție, în timpul pandemiei de COVID. În plus, cele un milion de măști livrate prin contract Companiei Naționale Unifarm SA nu erau măști chirurgicale, ci măști de protecție neconforme cu standardele stipulate în contract, practic erau alte tipuri de echipamente de protecție decât cele convenite în contract.

UPDATE: Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a solicitat marți întrunirea de urgență a Consiliului de Administrație „în vederea luării deciziilor care se impun în cazul directorului general al SC Unifarm SA, Adrian Ionel, în urma comunicatului Direcției Naționale Anticorupție”.

Potrivit DNA, Adrian Ionel, directorul Unifarm, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile pentru infracțiunile de:

  • luare de mită,
  • abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite,
  • complicitate la trafic de influență,
  • instigare la fals intelectual,
  • folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane.

Ce acuzații îi aduc procurorii directorului Unifaram:

Adrian Ionel a cerut și urma să primească mită 760.000 de euro

  • În calitate de director general al C.N. Unifarm SA, Adrian Ionel ar fi cerut 760.000 euro unui intermediar care reprezenta o societate comercială pentru ca Unifarm, companie de stat, să atribuie un contract de achiziție a echipamentelor de protecție împotriva infectării cu coronavirus (250.000 de combinezoane și 3 milioane de măști chirurgicale).
  • Contractul ar fi fost încheiat cu o firmă privată, în prima jumătate a lunii martie 2020, cu încălcarea dispozițiilor prevăzute în Legea 98/2016 privind achizițiile publice, atât în privința modului în care a fost negociat, cât și a modului în care a fost atribuit, practic fără nicio procedură.
  • În plus, cele 1 milion de măști livrate și recepționate în prima tranșă Companiei Naționale Unifarm SA nu erau măști chirurgicale (produse încadrate în categoria dispozitivelor medicale), ci măști de protecție neconforme cu standardele stipulate în contract, practic erau alte tipuri de echipamente de protecție decât cele convenite în contract.
  • Totodată, din funcția pe care o ocupa, Adrian Ionel ar fi determinat un funcționar din cadrul CN Unifarm SA să ateste în mod nereal, pe documentele de atribuire aferente contractului, că negocierea s-ar fi efectuat chiar cu reprezentantul legal al firmei private care a livrat echipamentele. În realitate, negocierea s-a realizat între directorul general Ionel Eugen Adrian și intermediar, la un restaurant din municipiul București, unde practic s-a convenit asupra clauzelor contractului și a prețului echipamentelor de protecție.
  • Pentru acest „serviciu”, persoana intermediară a pretins de la reprezentanții societății comerciale, pentru el și pentru funcționari din CN Unifarm SA, suma de 5.810.175 lei, reprezentând un procent de 18% din valoarea totală a contractului încheiat cu Unifarm. Din această sumă, Adrian Ionel urma să primească suma de 760.000 euro convenită cu intermediarul.
  • Din cauză că societatea comercială furnizoare nu a achitat intermediarului nicio sumă din procentul de 18 % convenit, Adrian Ionel, în calitate de director general al C.N. Unifarm S.A, a decis rezilierea unilaterală a contractului.
  • Din totalul echipamentelor conținute în contract a fost livrată și plătită doar o parte, respectiv 1 milion de măști (care de altfel nu corespundeau specificațiilor tehnice) și 26.000 de combinezoane.
  • Prin modalitatea descrisă s-ar fi produs un prejudiciu în valoare de 2.380.000 lei companiei Unifarm SA, reprezentând contravaloarea celor 1 milion de măști de protecție neconforme cu cele care au constituit obiectul contractului.

Adrian Ionel, numit nelegal director al Unifarm

Procurorii DNA mai spun că Adrian Ionel ar fi dobândit calitatea de director general al C.N. Unifarm SA, la data de 6 iunie 2016, cu încălcarea dispozițiilor legale.

  • „Concret, în calitate de membru și președinte al Consiliului de Administrație al Companiei Naționale Unifarm SA, acesta ar fi votat, la ședința din aceeași dată, numirea sa ca director general al CN Unifarm SA.
  • Or, dispozițiile OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice interzic în mod expres ca președintele Consiliului de Administrație să fie numit și director general, aspect ignorat de membrii Consiliului de Administrație, printre care și Adrian Ionel. Acesta a emis și a semnat Decizia nr. 46 din 06.06.2016, în urma căreia a obținut venituri nete în cuantum de 498.722 lei (în perioada 14 iulie 2016-25 mai 2020)”, afirmă DNA.

Directorul general al Unifarm a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, iar în acestă perioadă are următoarele obligații impuse de procurori:

  • să nu exercite funcția de director general și membru în Consiliul de Administrație al C.N. Unifarm SA,
  • să nu părăsească teritoriul Municipiului București și județul Ilfov, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului,
  • să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar.

Potrivit DNA, directorului Unifarm i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro