Sari direct la conținut

Dirijorul Cristian Măcelaru va prezenta două concerte-eveniment la Festivalul Enescu alături de Orchestra Națională a Franței

HotNews.ro
Cristian Măcelaru, Foto: Festivalul George Enescu
Cristian Măcelaru, Foto: Festivalul George Enescu

Director artistic al Festivalului și Concursului Internațional George Enescu, dirijorul Cristian Măcelaru revine pe scena Sălii Palatului pe 21 și 22 septembrie 2023, de această dată la pupitrul Orchestrei Naționale a Franței, al cărei director muzical este și alături de care lucrează în prezent la înregistrarea integralei Enescu.

Primul concert va avea în program 3 lucrări de referință din muzica clasică a secolului XX, respectiv Notations I-IV & VII de Pierre Boulez, compozitor reprezentat pentru prima dată în Festivalul Enescu, cu o compoziție scrisă pentru o orchestră ce cuprinde peste 120 de artiști pe scenă, urmată de Concertul pentru vioară și orchestră L’Arbre des songes de Henri Dutilleux, compozitor ce a scris de-a lungul vremii multe compoziții pentru Orchestra Națională a Franței. Concertul pentru vioară și orchestră L’Arbre des songe va fi prezentatalături de violonistul Augustin Hadelich, unul dintrei cei mai mari violoniști ai lumii, iar în partea a doua a concertului va fi prezentată una dintre cele mai cunoscute compoziții ale secolului XX – Le Sacre du printemps de Igor Stravinski.

Acest program a fostprezentat de maestrul Cristian Măcelaru și în deschiderea Stagiunii Orchestrei Naționale a Franței, la Paris, în urmă cu doar câteva zile.

Vineri, 22 septembrie, de la ora 20:00, pe scena Sălii Palatului va avea loc un moment cu totul deosebit în cadrul căruia, alături de Cristian Măcelaru și Orchestra Națională a Franței se vor afla Orchestra Română de Tineret și Corul Filarmonicii George Enescu dirijat de Iosif Ion Prunner.

În prima parte va fi prezentat Concertul nr. 2 în do minor pentru pian și orchestră op. 18 de Serghei Rahmaninov, alături de Kirill Gerstein la pian, iar în a doua parte vor fi prezentate două lucrări semnate de George Enescu: Simfonia nr. 3 în do major op. 21 și Rapsodia română în la major op. 11 nr. 1.

Când vom interpreta această Simfonie cu Orchestra Națională a Franței voi respecta exact ceea ce a scris George Enescu în partitură, când a cerut 20 de instrumentiști la vioara întâi și 18 instrumentiști la vioara a doua. Eu nu am auzit niciodată Simfonia nr. 3 cu toate instrumentele pe care Enescu le-a cerut în partitură. De obicei, într-o orchestră normală nu se cântă cu mai mult de 16 instrumentiști la vioara întâi, 14 instrumentiști la vioara a doua și așa mai departe. Enescu cere câte 4 instrumentiști în plus la instrumentele de coarde. Nu este o indicație care ține de volum, ci una de culoare a sunetului, acest număr sporit de instrumentiști dă o anumită catifelare a sunetului. Sunt, în total, 20 de instrumentiști în plus, la vioara întâi, vioara a doua, violă, violoncel și contrabas. Ne vom bucura împreună de o ocazie cu adevărat specială, explică maestrul Cristian Măcelaru.

Despre dirijorul Cristian Măcelaru

La doar 43 de ani, Cristian Măcelaru este al treilea român care a câștigat un Premiu Grammy și este, de asemenea, dirijor-șef al Orchestrei Simfonice WDR, director artistic și dirijor principal al Orchestrei Simfonice Internaționale de Tineret a Centrului Interlochen pentru Arte și director muzical și dirijor al Festivalului de Muzică Contemporană Cabrillo.

Cristian Măcelaru a captat atenția internațională pentru prima dată în 2012, când a apărut la pupitrul Orchestrei Simfonice din Chicago, în locul lui Pierre Boulez. În același an, a primit „Solti Emerging Conductor Award” pentru tineri dirijori, o distincție prestigioasă acordată o singură dată în istoria fundației, urmată în 2014 de premiul „Solti Conducting Award”. De atunci, a dirijat cu regularitate concertele unora dintre cele mai bune orchestre americane, printre care Orchestra Simfonică din Chicago, Orchestra Filarmonicii din New York, Orchestra Filarmonicii din Los Angeles, Orchestra Simfonică din Cleveland, Orchestra Simfonică din St. Louis și Orchestra Simfonică Națională. O colaborare deosebit de strânsă îl leagă de Orchestra din Philadelphia: de la debutul său din aprilie 2013, a dirijat această orchestră de peste 150 de ori și a ocupat timp de trei stagiuni funcția de dirijor rezident. Înainte de aceasta, a fost dirijorul lor asociat timp de două stagiuni și, anterior, dirijor asistent timp de o stagiune, din septembrie 2011. Continuă să aibă o relație strânsă cu orchestra, dirijând-o în cadrul programelor anuale de subscripție și al altor concerte speciale.

Cunoscutul dirijor român și-a făcut debutul la Carnegie Hall în februarie 2015, în cadrul unui program cu Orchestra Simfonică Națională a Danemarcei și Anne-Sophie Mutter. Dirijor pasionat de operă, în iunie 2015 a condus Opera din Cincinnati în interpretări foarte apreciate ale operei Il Trovatore. În 2010, și-a făcut debutul în operă cu Grand Opera din Houston în Madama Butterfly și a dirijat premiera americană a operei Turning Point de Colin Matthews cu Orchestra Centrului pentru Muzică Tanglewood, în cadrul Festivalului de muzică contemporană Tanglewood. În 2019, s-a întors la Grand Opera din Houston pentru o producție a lui Kasper Holten a operei Don Giovanni.

În Europa, Măcelaru a fost foarte solicitat ca dirijor invitat alături de numeroase orchestre și festivaluri de renume, printre care Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Bavareze, Orchestra Regală Concertgebouw, Orchestra Capelei de Stat din Dresda, Orchestra Gewandhaus din Leipzig, Orchestra Simfonică Germană din Berlin, Orchestra Simfonică a Orașului Birmingham, Orchestra Filarmonică din Rotterdam, Orchestra Filarmonică de Radio a Franței, Orchestra din Hallé, Orchestra de Cameră Scoțiană și Orchestra Simfonică Națională Daneză.

Despre Festivalul Internațional George Enescu

Festivalul Internațional George Enescu este unul dintre cele mai importante evenimente de muzică clasică la nivel internațional, organizat începând cu 1958. Cea de-a 26-a ediție a festivalului are loc între 27 august și 24 septembrie, iar tema ediției este “Generozitate prin muzică”|”Generosity through Music”. Programul festivalului include peste 3.500 dintre cei mai renumiți artiști ai lumii, peste 40 de orchestre din 16 țări, lucrări de operă în primă audiție și concerte educative pentru copii.

Detalii disponibile pe https://www.festivalenescu.ro/

Biletele sunt puse în vânzare pe platforma Eventim. Link direct.

***

Festivalul Internațional George Enescu este un eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

Proiect finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.

Organizator: ARTEXIM

Co-organizator: Fundația ArtProduction

Co-producători: Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română de Televiziune, Primăria Municipiului București

Sponsori principali: Rompetrol, BRD – Groupe Société Générale

Sponsori: Ferrero Rocher, SNEF, CBRE, Orange, L’Or , Mobexpert, Casa de Flori, DORNA, Liliana și Peter Ilica Foundation, La Mama; SANADOR; ALTHAUS, BIGOTTI.

Cu sprijinul: Yokko, Paradigma Film, Crowdfavorite, RPG Security, Compania Națională Aeroporturi București; Ministerul Antreprenoriatului și Turismului

Furnizor servicii juridice: Țucă Zbârcea și Asociații

Transportator oficial: Tarom

Parteneri ospitalitate: Radisson Blu Hotel Bucharest & Park Inn by Radisson, Intercontinental Athenee Palace, Novotel City Center, Mercure City Center, Ibis Styles City Center

Partener de mobilitate: Blue

Partener de vizibilitate: Xiaomi România

Parteneri media principali: Antena 3 CNN, RFI, HotNews, Agerpres

Parteneri media internaționali: Euronews, Mezzo, Bachtrack

Parteneri media: Europa FM, ELLE, Alist Magazine, Psychologies, Zile și Nopți, Scena 9, Revista Tarom, BIZ, Haute Culture, Igloo, Revista Zeppelin, Capital, Evenimentul istoric, evz.ro, Leviathan, IQads, Ziarul Metropolis, The Institute, LiterNet.ro, Urban.ro, Catchy.ro, PRESShub.ro, Modernism.ro, Life.ro.

Parteneri instituționali: Filarmonica Arad, Filarmonica George Enescu Botoșani, Filarmonica Oltenia Craiova, Muzeul Național “George Enescu”, Filarmonica Pitești, Filarmonica “Paul Constantinescu” Ploiești, Filarmonica de Stat “Dinu Lipatti” Satu Mare, Filarmonica “Ion Dumitrescu” Râmnicu Vâlcea, Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Academia Națională de Muzică „Gh. Dima” Cluj-Napoca, Asociația Antiqva, Asociația Sonoart, Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, Asociația Culturală Sound Borders, Teatrul Odeon.

Parteneriat media

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro