„Distribuțiile puterii spectrale există în lumea fizică, dar culoarea există doar în mintea observatorului”. Teza de masterat a unei candidate AUR la europarlamentare și parcursul profesional
În luna iulie, partidul AUR, condus de George Simion, și-a lansat la Arenele Romane, în cadrul unui eveniment grandios, candidații la europarlamentare, prima rundă de alegeri din 2024. Pe lista prezentată de formțiunea politică se află 44 de persoane, în ordine alfabetică. Printre candidații eligibili se regăsesc Cristian Terheș, avocatul Gheorghe Piperea și actorul Mugur Mihăescu, dar și o tânără de 33 de ani din Timișoara, Roxana Alexa, care a terminat mai multe facultăți, unele în același timp sau când lucra în două orașe diferite, potrivit propriul CV consultat de Valeriu Nicolae.
„Născută în anul 1990, în Timișoara, aceasta a urmat o formare în domeniul conservării și restaurării patrimoniului. Deși tânără, are o experiență vastă în antreprenoriat și proiecte europene. Acum, face pasul către o nouă provocare, debutând în lumea politică. Înarmată cu mult curaj și încredere, ea este pregătită să aducă o contribuție semnificativă în reprezentarea românilor la nivel european”. Aceasta este descrierea Roxanei Alexa făcută de AUR pe lista în care a prezentat cele 44 de persoane care, teoretic, vor candida pe lista formațiunii la alegerile parlamentare.
Jurnlistul și scriitorul Valeriu Nicolae, cunoscut ca „vânător de impostori”, a luat la puricat CV-ul publicat de Roxana Alexa, descoperind că tânara candidată, conform propriilor declarații, a terminat Facultatea de Filosofie la Universitatea de Vest din Timișoara într-un an.
Apoi, a absolvit cursurile de Conservare și restaurare ale Facultății de Arte și Design de la aceeși universitate, în timp ce a terminat o altă facultate în doi ani, la Zagreb, unde a studiat sculptură, neuroștiință și artă.
Alexa a menționat în CV că a făcut și psihopedagogie într-un an în același timp cu masteratul și în timp ce avea trei slujbe în două orașe diferite.
„Distribuțiile puterii spectrale există în lumea fizică, dar culoarea există doar în mintea observatorului” se numește teza de masterat a tinerei din Timișoara susținută la Astrofizică și Cosmologie tot la Universitatea de Vest din Timișoara.
Consilierul personal al primarului din Lugoj
Potrivit profilului său de pe Linkedin, Roxana Alexa oferă servicii de „Coaching social, Examinare CV, Oratorie, Negociere, Management de proiect, Coordonare evenimente, Evenimente live, Producție evenimente, Design reclame și Design grafic”.
În prezent este și Conservator-Restaurator la Muzeul Național de Artă Timișoara.
Anterior, a lucrat la Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, ca observator și evaluator.
Din 2017, Roxana Alexa susține că are o firmă, Alexa Global 1990 SRL, ce desfășoară activități de design specializat, care în 2022 a înregistrat o cifră de afaceri de 28.000 de lei și un profit de 302 lei.
Alexa a lucrat și la un proiect UE despre conectivitate și siguranța parcării și a fost și consiliera primarului din Lugoj, Alexandru Claudiu Buciu, candidatul PNL ales în 2020.
A lucrat și la Radio România, este și actriță, co-producătoare de film, consilieră la o firmă care a digitalizat munții Carpați și face și distribuție de film.
Discrepanța din CV
Potrivit declarației de avere publicată la 14.07.2022 după ce a părăsit Primăria din Lugoj, Alexa deține un autoturism Hyundai din 2007 și a încasat suma de 36.546 reprezentând salariul de la Primăria Lugoj.
Cu toate că susține că a fost consilierul primarului din Lugoj din 2020, aceasta este singura declarație de venit a Roxanei Alexa pe care am găsit-o pe site-ul ANI.
În declarația de interese, Roxana Alexa scrie că este asociată la firma Alexa Global 1990 și că deține „20 de părți sociale”.