Sari direct la conținut

DNA a clasat dosarul lui Marcel Ciolacu privind certificatul de revoluționar / Ce spun procurorii

HotNews.ro
Marcel Ciolacu, Foto: Agerpres
Marcel Ciolacu, Foto: Agerpres

Dosarul privind certificatele de revoluţionar care îl viza și pe liderul PSD Marcel Ciolacu a fost clasat. Procurorii spun că „fapta nu este prevăzută de legea penală”, potrivit unui răspuns oficial al DNA obținut de G4Media.ro.

„În cauza disjunsă din dosarul la care faceți referire, la data de 17 martie 2023, procurorii anticorupție au dispus soluția clasării (…) Precizăm că, în dosarul respectiv s-au desfășurat acte de urmărire penală doar cu privire la faptă (“in rem”), raportat la modalitatea de soluționare a cererilor pentru eliberarea certificatelor de Luptător cu Rol Determinant. Prin urmare, nicio persoană nu a avut calitatea de suspect sau inculpat”, se arată în răspunsul transmis G4Media.ro de către DNA.

Reamintim că în 2019 Recorder a scris că liderul PSD are certificat de revoluţionar şi a cerut preschimbarea pentru a avea dreptul la indemnizaţie.

”La începutul acestui an, Marcel Ciolacu a depus cerere pentru a obține cel mai nou titlu introdus prin lege: cel de „luptător cu rol determinant în victoria Revoluției Române”. Diferența dintre cele două titluri este că cel pe care l-a solicitat anul acesta vine la pachet cu o indemnizație lunară de 2.000 de lei. În anii ’90, Ciolacu a primit, în baza titlului de revoluționar, și un hectar de teren pe raza comunei buzoiene Săpoca, pe care ulterior l-a vândut”, scria Recorder în decembrie 2019.

La acea vreme Marcel Ciolacu a susținut că nu a solicitat indemnizație de la stat pentru că a participat la Revoluția din 1989. „Nu-mi faceți o vină pentru faptul că n-am murit sau pentru că n-am stat în casă de Revoluție. Sunt mândru că am fost la Revoluție”, afirma Ciolacu.

„Eu niciodată nu am vorbit despre acest lucru. Eu în Municipiul Buzău am participat la Revoluție. Sunt membru al unui club, Club 22 Buzău. Sunt doar 52 de membri. Am și spus în statut că suntem cei care am apărat, am acționat în raza Palatului comunal al Muncipiului. Nu am fost niciodată contestat, n-am făcut niciodată o fală din asta, dar acum nu-mi cereți să-mi fie și rușine. Nu am solicitat niciodată nicio indemnziație pentru acest lucru de la statul român. Mă consider îndreptățit să las copilului meu să arate și el la nepoți că bunicul sau străbunicul lor a făcut ceva pentru această țară”, a declarat Marcel Ciolacu, întrebat despre informațiile despre o presupusă solicitare de luptător la Revoluție.

În 2020, DNA a comunicat revoluționarului Marian Moroșanu zis ”Ceaușescu” soluția de clasare față de mai mulți revoluționari reclamați de acesta. ”Ceaușescu” susținuse că revoluționarii ar fi dobândit ilegal calitatea de ”Luptător cu Rol Determinant” în Revoluție și ar fi obținut anumite privilegii financiare care decurg din această calitate.

Atunci cea mai mare parte a reclamației lui ”Ceaușescu” a fost clasată, procurorul de caz Mihai Prună a disjuns cercetările față de 12 persoane, printre care și liderul PSD Marcel Ciolacu.

În 2023 șeful DNA, Crin Bologa, a declarat, într-un interviu pentru Europa FM, că Marcel Ciolacu nu are calitatea de suspect sau inculpat în vreo cauză, dar nu a clarificat în ce stadiu se afla sesizarea referitoare la certificatul de revoluționar obținut de liderul PSD.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro