Sari direct la conținut

Doar un sfert din palestinienii deținuți de Israel sunt luptători Hamas. Vârstnici, copii și bolnavi au fost arestați fără acuzații sau proces

HotNews.ro
Doar un sfert din palestinienii deținuți de Israel sunt luptători Hamas. Vârstnici, copii și bolnavi au fost arestați fără acuzații sau proces
Sde Teiman prison in the Negev Desert. Foto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Doar unul dintre patru deținuți proveniți din Gaza este identificat ca luptător de către serviciile de informații militare israeliene, civilii reprezentând marea majoritate a palestinienilor deținuți fără acuzație sau proces în închisori abuzive, scrie The Guardian.

Printre cei închiși pentru perioade lungi de timp fără acuzații sau proces se numără personal medical, profesori, funcționari publici, angajați din mass-media, scriitori, persoane bolnave și cu dizabilități și copii.

Printre cele mai grave cazuri se numără cel al unei femei de 82 de ani cu Alzheimer, închisă timp de șase săptămâni, și cel al unei mame singure, separată de copiii ei mici. Când mama a fost eliberată după 53 de zile, și-a găsit copiii cerșind pe străzi.

Baza militară Sde Teiman a deținut la un moment dat atât de mulți palestinieni bolnavi, cu dizabilități și vârstnici, încât aceștia aveau propriul hangar, numit „țarcul geriatric”, a spus un soldat de acolo.

Amploarea detenției de civili arătată chiar de propriile date ale Israelului a fost dezvăluită de o anchetă realizată de The Guardian, publicația israeliano-palestiniană +972 Magazine și publicația de limba ebraică Local Call.

Serviciile de informații militare israeliene păstrează o bază de date cu peste 47.000 de persoane pe care le clasifică ca fiind luptători din Hamas și Jihadul Islamic Palestinian.

În luna mai a acestui an, baza de date conținea 1.450 de persoane aflate în detenție, ale căror dosare erau marcate cu „arestat”. Cifra doar un sfert din totalul palestinienilor din Gaza deținuți în închisorile israeliene sub suspiciunea de legături cu militanții din 7 octombrie 2023.

La acel moment, în luna mai, Israelul reținuse 6.000 de persoane în temeiul legislației sale privind „combatanții ilegali”, care permite să aresteze oameni pe termen nelimitat fără acuzație sau proces.

INTERVIURILE HotNews.ro