Doctorand in SUA. Cum am ajuns de la Electronica si Telecomunicatii in Bucuresti la un master in Danemarca si apoi doctorand la Princeton University
Andrei Lucian Stefan este de la inceputul lunii doctorand la Princeton University SUA. A trecut prin sistemul romanesc de invatamant, iar dupa ce a terminat Facultatea de Electronica si Telecomunicatii in Bucuresti a urmat un Master in Danemarca, la Universitatea din Aalborg. La finalizarea masterului, profesorii i-au propus sa ocupe o pozitie de Visiting Student Research Collaborator (in cadrul unui program adresat doctoranzilor) la Princeton University SUA. „Ma impresioneaza faptul ca nimeni nu incearca sa ascunda slabiciuni. Atunci cand un profesor sau un colaborator nu stie raspunsul la o intrebare, (…) ti se spune ‘nu stiu, dar hai sa vedem ce putem sa aflam in privinta asta’”, a povestit pentru HotNews.ro Andrei Stefan.
Cititi mai jos scrisoarea integrala trimisa de Andrei Lucian Stefan:
„Despre mine
In primavara anului 2009 nu aveam nici un gand concret de a urma cursurile unei facultati din strainatate. Eram student in anul 4 (an terminal) la facultatea de Electronica si Telecomunicatii in Bucuresti pregatindu-mi teza de licenta, lucram part time pentru unul dintre operatorii de telefonie mobila si in timpul liber tineam ore pentru anumite seminarii si laboratoare in cadrul facultatii. Pe scurt, eram multumit de ceea ce faceam.
Insa, la inceput de mai, unul dintre profesorii cu care colaboram a venit cu o propunere interesanta, explicandu-mi despre un nou master initiat de unul dintre partenerii de cercetare. Masterul era in Danemarca, la Universitatea din Aalborg. La inceput am fost reticient – master nou initiat suna a risc enorm. Am aplicat, mai mult din dorinta de a atinge termenul extins pentru aplicatii pe care l-am primit ca un favor, dat fiind faptul ca era vorba de un student trimis de un profesor pe care il cunosteau. Am analizat si reanalizat posibilitatile pe care le aveam la indemana, iar tot ce am putut sa constientizez era cat dificila este decizia.
Chiar si cu scrisoarea de acceptanta in mana, nu eram ferm convins ca trebuie sa renunt la un loc de munca unde eram multumit si sa imi las familia si prietenii in urma pentru 2 ani. Insa, cu 2 saptamani inainte de termenul la care trebuia sa ma prezint la Universitate, mi-am scris demisia pe care superiorul meu a acceptat-o cu reticienta, rugandu-ma sa ma gandesc mai bine, dar ulterior sustinandu-ma, mi-am anuntat familia (nu o sa descriu reactii) si mi-am cumparat bilet de avion. Cea mai mare pondere in decizia mea a avut-o modul de lucru pe care danezii il prezentau – in fiecare semestru, cel putin jumatate din punctele de credit proveneau dintr-un proiect ce avea la baza o problema practica si ce trebuia rezolvat intr-o grupa de studenti ce aveau libertate totala (abordarea se numeste Problem Based Learning).
Decizia aceasta atat de dificila a fost cea care m-a adus acum in campusul Universitatii din Princeton unde fac parte dintr-un program adresat doctoranzilor, numit Visiting Student Research Collaboration.
Cum am ajuns aici
Caminul doctoranzilor
Foto: Arhiva personala
O poveste asemanatoare m-a insotit la sfarsitul masterului. Cu cateva luni inainte de absolvire, am avut o discutie cu indrumatorii mei care m-au intrebat daca imi doresc sa continuu colaborarea cu ei dupa terminarea studiilor, la nivel de doctorat. De data aceasta, decizia a fost mult mai usoara. Modul de abordare a celor 4 proiecte in care am fost implicat pe durata masterului mi-a permis sa fiu atat de increzator, incat am acceptat pe loc. Insa nu ma asteptam la ceea ce a urmat.
Mi s-a spus ca parte din proiectul in care urma sa fiu implicat se desfasoara in colaborare cu Universitatea din Princeton si o companie ce isi are sediul in Statele Unite. Asa ca mi s-a propus sa ma mut in Princeton pentru o durata limita, initial invitat oficial al companiei respective. Cu un entuziasm debordant am aplicat pentru viza la ambasada Statelor Unite din Copenhaga care, cu un entuziasm asemenator, mi-a respins aplicatia (de 2 ori chiar). Nu are rost sa explic dezamagirea pe care am experimentat-o imediat dupa. Renuntand la orice speranta de a ajunge acolo, mi-am vazut in continuare de treaba in Aalborg.
Pana intr-o zi cand decanul facultatii de Inginerie Electrica din Princeton mi-a scris un mail, cerandu-mi CV-ul si o descriere a proiectului la care lucrez. Mi s-a spus ca sunt interesati sa imi ofere o pozitie temporara in cadrul facultatii, in cazul in care proiectul meu va gasi sustinerea necesara. De data aceasta viza nu a mai reprezentat o problema.
Ce m-a impresionat
Pe langa sirul de evenimente ce m-a adus aici, trebuie sa recunosc ca sunt o multime de elemente ce m-au impresionat teribil in Princeton. Desi am parte de un entuziasm mai moderat intrucat am in spate experienta daneza, nu am cum sa nu remarc nivelul extraordinar al doctoranzilor de aici, de exemplu. Si nu vorbesc doar de doctoranzii de la Inginerie Electrica. Am avut discutii cu doctoranzi de la departamentele de Umanistica, care vorbesc cel putin 2 limbi straine. Ma gandesc la Alex, un american ce vorbeste germana si turca, dar recunoaste ca vorbeste (chiar daca nu cursiv) si farsi.
Campusul facultatii
Foto: Arhiva personala
Ma impresioneaza organizarea extraordinara pe care o manifesta facultatea, chiar si in lucruri administrative. Cu saptamani bune inainte de a ajunge aici, aveam absolut toate informatiile necesare. Ma impresioneaza faptul ca exista o multime de grupuri ce desfasoara activitati ce variaza de la organizarea de evenimente sociale pana la organizarea de competitii pentru tineri antrepreneuri (spre exemplu, in weekendul 11/13Nov am participat la o astfel de competitie unde am avut ocazia sa imi prezint ideea in 60 de secunde in speranta ca voi reusi sa gasesc oameni interesati de ideea mea alaturi de care sa ma apuc de lucru. Inca un aspect interesant – juriul este format din angajati Facebook, Google, Microsoft si multe alte companii).
Ma impresioneaza relatiile de colaborare pe care Universitatile le mentin – primesc o multime de e-mailuri retrimise de staff-ul Princeton in care sunt prezentate pozitiile libere de la alte Universitati (desi nu imi place, trebuie sa dau ca exemplu experienta intalnita dupa primul an de master in Danemarca. Atunci am vizitat fosta mea facultate, intrucat aveam niste pliante pentru studenti interesati de continuarea studiilor in Danemarca. L-am intrebat pe unul dintre conferentiarii cu care colaborasem anterior daca este interesat sa le trimita mai departe studentilor sai, la care mi s-a raspuns ca “eu nu sunt pentru universitatile din afara. Nu vad ce ar putea sa va invete mai bine”).
Ma impresioneaza faptul ca nimeni nu incearca sa ascunda slabiciuni – asta pare sa fie universal valabil la majoritatea facultatilor din Vest (am experimentat asta si in Danemarca). Atunci cand un profesor sau un colaborator nu stie raspunsul la o intrebare, nu incearca o explicatie savanta pe care nici el nu o crede. Nu, pur si simplu ti se spune “nu stiu, dar hai sa vedem ce putem sa aflam in privinta asta”.
Modalitati de predare
Intrucat sunt angrenat full time in proiectul respectiv, nu am obligatia sa particip la niciun curs, dar mi-am propus sa particip la cursurile ce se desfasoara seara si unde profesorii permit participarea fara inscriere in prealabil. Intrucat am ajuns aici abia acum 10 zile nu am reusit sa imi gasesc timp pentru asta, dar povestea unui profesor care a desfasurat un curs intreg de 2 ore si jumatate in timp ce s-au plimbat in afara salii de curs (ideea era ca mersul te ajuta sa gandesti) m-a convins ca nu trebuie sa ratez o astfel de experienta.
Partea dureroasa – finante
Nu toate lucrurile sunt stralucitoare aici. Partea dureroasa la Universitatile din America este legata de costurile enorme ce trebuie suportate. Vorbim aici de zeci de mii de dolari (pana in 40,000) pe an ce trebuie platiti ca taxa de scolarizare. Studentii cu care am vorbit mi-au dat asigurari ca exista un numar de burse ce pot fi obtinute si care sa asigure costurile respective. In cazul meu, situatia mea este un pic simplificata intrucat Universitatea din Aalborg imi acopera costurile taxei (care in cazul unui VSRC se ridica la 6.000 de dolari pe an – o usurare fata de cele cateva zeci de mii mentionate anterior), precum si costurile asigurarii medicale (din nou, o suma comparabila cu costurile anterioare).
Campus si dotari
Sala de mese Proctor Hall
Foto: Arhiva personala
Nu pot spune ca sunt exagerat de impresionat in privinta dotarilor (cu exceptia bibliotecii – unde exista nu mai putin de 7 milioane de carti!), dar asta prin prisma faptului ca am experimentat si sistemul danez, acolo unde daca ai nevoie de ceva si nu exista in cadrul facultatii, se vor face eforturi intense pentru a fi pus la dispozitie pe cat de rapid posibil. Din pacate, asta nu se poate spune si despre ce am experimentat in tara, cu toate ca din ceea ce mi s-a spus, se desfasoara din ce in ce mai multe investitii legate de modernizarea laboratoarelor.
Un alt aspect absolut incantator este reprezentat de arhitectura gotica a campusului si a caminului in care locuiesc. Primul lucru ce mi-a venit in minte atunci cand am experimentat imprejurimile a fost sa ma gandesc la un film cu Harry Potter.
Cum sunt vazuti studentii romani
Intrucat obisnuiesc sa citesc despre experientele studentilor romani de pretutindeni, nu pot sa nu remarc faptul ca o parte insemnata afirma ca studentii romani par sa fie cu un pas inaintea celorlalti. Punctul meu de vedere este ca o astfel de afirmatie este subiectiva. Daca nu ma insel, fostul presedinte american Bill Clinton a exprimat o idee fantastica – “inteligenta oamenilor de pe intreg globul urmeaza o distributie uniforma. Din pacate, distributia oportunitatilor nu urmeaza acelasi tipar”.
In aceeasi nota, nu obisnuiesc sa aplic etichete persoanelor pe care le intalnesc in functie de nationalitate. Prefer sa cunosc oamenii prin prisma modului in care interactionam, si nu prin prisma faptului ca vin dintr-o parte a lumii mai mult sau mai putin favorizata.
Planuri de viitor
Momentan mai sunt legat pentru o perioada de timp de Universitatea din Aalborg si de Universitatea din Princeton. Insa, nu exclud o intoarcere acasa undeva in viitor. Insa pentru asta nu cer sa mi se creeze conditii speciale. Incerc sa imi creez conditiile respective de unul singur. Cum fac asta? Va dau un singur exemplu – la inceputul acestui an am avut sansa sa fiu in China pentru o saptamana, invitat de catre Huawei, alaturi de alti 9 studenti din Danemarca. Scopul era sa ajutam la stabilirea relatiilor dintre guvernul danez (da, un pic ironic) si compania respectiva, care era interesata sa deschida un centru de cercetare in Danemarca.
Cum era sa ratez o astfel de oportunitate si sa nu le vorbesc reprezentantilor companiei despre faptul ca si Romania trebuie sa fie considerata o locatie extraordinara pentru un centru de cercetare? Va aduceti aminte de inteligenta distribuita uniform?”
Citeste si:
- Studenta romanca in Coreea de Sud: Suntem tratati de profesori drept adultii de maine. Toate temele si exemplele abordate sunt alese din realitatea curenta, nu din vremuri demult apuse
- Absolventa de master in Cinematografie la Universitatea Kingston din Londra: Despre taxe, costuri de intretinere, modalitati de predare si diferenta majora intre sistemul romanesc si cel britanic
- Doctorand roman la MIT: Despre sistemul universitar din SUA, despre modalitatile de predare si viata de student
- Masterand roman in Astronomie la Universitatea Helsinki. Victor Solea: Am lucrat la o sonda spatiala a ESA care urmeaza sa fie lansata catre Mercur in 2014
- Primul semestru din viata de masterand roman la Universitatea Uppsala, Suedia. Cum se desfasoara cursurile, care sunt costurile de trai si ce inseamna o fratie
- Amalia Patterson, absolventa de master la Universitatea Carl von Ossietzky din Germania: Nu se pune atat de mult accentul pe teorie, ci pe modul in care gandesti sau in care ajungi la o solutie
- Student roman in Olanda, la Facultatea de Drept a Universitatii Groningen. Cum au fost primele cursuri, care este orarul si care sunt taxele de scolarizare
INTERVIURILE HotNews.ro