Doctorul Ștefan Piersic – tatăl celebrului actor Florin Piersic, un simbol care nu va fi niciodată abandonat!
Oferim cititorilor un material încadrat într-o sintaxă în care cantitatea cuvintelor să fie coborâtă către minimul necesar expunerii temei – care de altfel este vastă – urmând a fi prezentată de autor într-o carte desfășurată exhaustiv.
Am ales pentru mediul publicistic găzduit impecabil de platforma ”Contributors” o scurtă expunere care să ofere celor interesați un rezultat al cercetărilor desfășurate de autor, sfera de referință fiind reprezentată de consultarea arhivelor CNSAS.
Constituim în cele ce urmează un mesaj pe care îl dorim util deopotrivă cititorilor ce reprezintă domenii conexe acestei abordări – din diferite unghiuri de amplasare în social.
Nu în ultimul rând lansăm această temă în semn de prețuire pentru marele actor Florin Piersic și pentru breasla adevăraților medici clinicieni veterinari, puțini la număr, însă aflați în slujba unei minunate profesiuni – desfășurată astăzi într-o veritabilă formulă socială – unde fiecare moleculă introdusă cu vocație oferă comunității o dinamică pozitivă – evidențiată excepțional și prin domeniul conexiunii inverse.
Organizăm prezentarea în zece interogații retorice urmate de concluzii – așteptând comentariile cititorilor desfășurate diferențiat pe conținutul fiecărei diviziuni.
1). Ne întrebăm de ce în epoca noastră de ”tranziție” mediile universitare evită raportarea la personalitățile care au trăit înainte de dictaturile secolului trecut?
Din păcate traversăm o perioadă rigidă, în care ideea de personalitate se alcătuiește eronat – ierarhiile urmând să nu mai ofere la vârfuri modele cu adevărat importante – fapt care scapă majorității, situația devenind cu atât mai gravă.
Coborând înainte de anul 1938 redescoperim valorile profesiei, reprezentate corespunzător –admirația discipolului fiind bine justificată – societatea profesională existând acolo armonic în scară de valori și complet integrată în cutumele pozitive ale unei națiuni în ascensiune, regalitatea oferind în mod categoric elemente de sobrietate și seriozitate suficiente garantării ascendenței în plan științific și cultural – chiar dacă și pe atunci politicul strica, fiind gazda carierismului nedomesticit.
În vremurile noastre se refuză fățiș conexiunea cu valorile secolului trecut – și nu pentru că nu ar exista un vot universitar în acest sens, ci pentru că reprezentanții ”Tranziției” pur și simplu nu înțeleg, nu pricep, chiar nu pătrund principalul și stabilul din acest fenomen – și mai mult, nu au cunoștințe temeinice în acest domeniu al relevării valorilor care au dăinuit înainte de dictaturi – context ce nu ține neapărat de ideea de abordare istorică, ci mai ales de necesitatea poziționării corecte în raport cu nivelul maxim de evoluție atins de o profesie la un moment dat.
Să recunoaștem în sfârșit că națiunea noastră a pierdut imens odată cu instalarea regimurilor dictatoriale. Infiltrarea grupurilor legionare în universitate, urmate apoi de cele comuniste a dus la eliminarea unor personalități care trăiau departe de aceste curente, onorând nobila lor profesie în dinamica bunului simț, ce provenea ca expresie a imensei lor personalități.
Penuria de valori este evidentă astăzi, omul fiind numai ”specialist” și deloc intelectual, circumstanță în care imaginea unei profesii va tinde în mod evident către comercial sau ”instituțional”.
Prezentăm în continuare o filă de arhivă CNSAS – comentând câteva aspecte importante:
- ”Dosarul de verificare” se urnea la comandă politică – întotdeauna dintr-o regiune a profesiei în care un trepăduș de nou partid comunist iniția compoziția turnării.
- Din primul paragraf constatăm faptul că doctorul Ștefan Piersic nu figura ca ”încadrat” în nici o structură comunistă.
- Înscrierea doctorului Ștefan Piersic în ”PNL Tătărescu” trebuie înțeleasă în spiritul vremii. După anul 1944, Gheorghe Tătărescu aprecia că supraviețuirea partidului după Cel de-al Doilea Război Mondial depindea de instituirea unor alianțe cu URSS – fapt neîmpărtășit de către Dinu Brătianu. În plus, comuniștii lui Gheorghiu-Dej îl foloseau pe Tătărescu pe o posibilă pistă împotriva liderului Iuliu Maniu. Nimeni nu putea anticipa aderarea lui Tătărescu în guvernul Petru Groza – situație în care trebuie să considerăm intrarea doctorului Ștefan Piersic în ”PNL Tătărescu” ca un gest de luciditate – la sfârșitul anului 1944, deja România aflându-se sub ocupația trupelor sovietice.
- În paragraful trei Securitatea evidențiază și faptul că doctorul Ștefan Piersic continuă să aibă legături cu foști fruntași PNL – fapt de la sine înțeles, care face cinste colegului nostru – care încă mai spera că țara poate rămâne într-un echilibru democratic real.
- Insinuările legate de o anume colaborare a doctorului Ștefan Piersic cu foști legionari (observăm și sublinierea textului) sunt nefondate – scopul securiștilor fiind acela de a ”înfunda” o persoană, cunoscându-se faptul că apartenența la regimul legionar era o piesă categorică în orice dosar.
- Despre ”originea socială” – se precizează ca fiind ”burgheză” – însă în realitate doctorul Ștefan Piersic își alcătuise prezența în social prin simplitate, evitând ca situația materială să-i modeleze personalitatea.
- În ultimul paragraf aflăm din păcate că doctorul Ștefan Piersic ispășise și o condamnare într-o colonie de muncă – pentru apartenența la gruparea PNL.
Legătura acestei file cu subcapitolul prezentat este majoră, orice universitate care se respectă având obligația etică de a evidenția acele vremuri de ruptură survenite în viața specialiștilor care au trăit involuntar și forțat tumultul social provocat de ocupația sovietică și căderea țării în spațiul de influență răsăritean.
Prin aceste sesiuni de cercetare se poate observa cum a evoluat corpul didactic universitar de la starea decisă la 1921, către compromisul înlocuirilor survenite după anul 1944 și apoi după 1948 – situație care explică palpabil falsele poziționări actuale – adesea departe de valoare și într-o dinamică definită ”succesoral”.
Constatăm pierderea substanței dinainte de anul 1938, fapt care poate produce îngrijorare în orice regiune în care intelectualul postdecembrist este mânat de etică și limpezime atunci când se decide interpretarea trecerii mediului universitar prin clocotitorul secol XX. Fără astfel de studii nu putem realiza reformele cuvenite, moment în care fenomenul stagnării și lipsa de perspectivă se constituie într-o definiție din păcate incontestabilă.
2). Pentru ce sumă de pricini încă nu se decide accesul în mediile de conducere ale statului pe bază de dosar – unde apartenența rudelor directe (părinți, frați, veri, unchi, bunici) la structurile fostei Securități și cele ale activismului peceristic – să devină pentru următorii cincizeci de ani – ani un motiv de respingere categorică?
Trăim vremuri controversate pe care le-am denumit omogen ”etape de tranziție” – fără să ne decidem să funcționăm ca un stat puternic, interesat de scara de valori și revenirea către eficiența modelelor de organizare minimum similare timpurilor în care națiunea noastră era respectată – unde ca punct de plecare cronologică indicăm neapărat anii dinainte de comunism.
Fără înțelegerea trecutului și a vieții personalităților care au trăit mânate de conștiința valorii, nici un domeniu universitar nu poate garanta producerea de specialiști utili cu adevărat acestei națiuni, nu poate propune societății intelectuali folositori comunităților – asigurând astfel statului posibilitatea de a evolua prin profesioniști formați în reguli etice incontestabile.
Abordăm o altă filă de dosar, datată februarie 1963, alăturând și câteva comentarii:
- Informatorul ”ENĂCHIȚĂ” desfășoară (la casa conspirativă ”NORD”) o serie de întâlniri cu securistul de legătură, doctorul Ștefan Piersic fiind urmărit în ”acțiune de verificare” prin ”biroul 312”.
- Ne aflăm în anul 1963, când Securitatea suferă o reorganizare, încercându-se abandonarea aspectului său grosolan, violent – care răspândea teroare și spaimă – către identificarea unui model de acțiune mai degrabă preventiv, împrejurare posibilă mai ales datorită slăbirii militantismului anticomunist specific anilor ′50.
- Deconspirarea acestor turnători constituie astăzi un act intelectual major – pentru că altfel, orice activitate contemporană derulată în domenii ale artei și științei – poate aluneca rapid în compromis, societatea încă neeliberată de trecutul dictatorial având din păcate vicii în arhitectură care influențează negativ și zonele sale de creativitate.
- ”ENĂCHIȚĂ” este un trepăduș – antropofag de suflete, aservit treburilor înjositoare ale organului represiv.
3). Când și mai ales cum vom decide selecții la vârfuri – în toate domeniile importante de decizie ce compun instituțiile statului român, în toate nivelurile ierarhice?
Intrăm în temă, invitând cititorii să parcurgă cu răbdare următoarele cinci file de dosar (24-28) – aici prezentate în premieră, documentul de arhivă fiind datat 8.10.1943. Vom insera câteva observații explicând sensurile textelor de arhivă.
În paragraful doi identificăm o stare care a existat de facto – în regalitate selecțiile funcționând într-o manieră obiectivă, spre binele națiunii. Din păcate, în vreme de război și mai ales după anul 1944, situația se alterează radical.
În zilele noastre nu mai există în facultăți catedra de istorie – în realul înțeles al definiției, pentru că probabil pe hârtie funcționează. Dacă ar exista, s-ar activa instantaneu cercetători CNSAS – care ar explica poziția directorului ”dr. Niculescu” din Ministerul Agriculturii – fila 25. Cititorul înțelege însă imediat cum evoluau ”metodele” și care erau intențiile ”șefilor”.
Istoria ne prezintă instalarea unor condiții neprielnice pentru cetățenii onești ai României, începând cu anii ′40 și mai apoi după ′44 și ′48 când derizoriul își arată ridicola tencuială. Din nefericire și ”Tranziția” se manifestă uneori în ecuații similare.
În textul acestor file de dosar (cu o reală valoare documentaristică) descoperim omul Ștefan Piersic – onest și având o capacitate formidabilă de a riposta, desfășurându-se elegant în regiunile bunului simț, reușind să nu iasă din cadranul demnității nici atunci când vorbește despre propria persoană.
Începea paranoia și pe bună dreptate, doctorul Ștefan Piersic afirma: ”– Nu merit să fiu înaintat inspector general, dar merit să îndeplinesc funcțiunea de inspector general” – fila 25. Intervalul acestor practici se extinde până astăzi, după precedentele create în anii ′40, când Mișcarea Legionară își insinuează ”valorile” intens propagandizate.
Doctorul Ștefan Piersic se luptă! O face cu discreție, însă cu energie, reușind să cuprindă în memoriul său o paletă extinsă a problematicii vremii. Dacă Parisul a trădat, de ce nu ar trăda și ”Micul Paris”? Criteriile sunt din aceeași categorie și fenomenul ușor de înțeles în rațiuni sociologice: odată îndepărtate valorile de la decizie, orice societate profesională începe să se manifeste în ritmul decis de etajele nepotrivite.
Și noi, în timpurile noastre, traversăm o ”Tranziție” cu boardurile ocupate de oameni care nu merită poziții de reprezentare în stat. Cum se ajunge aici? Prin deraieri succesive provocate de carieriști – care nu urmăresc neapărat o doctrină, ci mai ales postul respectiv. Odată fixați, sunt precum căpușele – sug și se îmbuibă, fiind aproape imposibil să-i desprindem din funcția ”câștigată”.
” – Țin să declar, că această afirmație a D-lui Director Dr. Niculescu, este lipsită complet de adevăr și că este pur și simplu o înscenare de intrigă, plasată cu calcul și intenție, ca astfel în locul cuvenit mie de inspector general, să fie înălțat altul, asupra căruia existau deja aripi protectoare” – ne transmite doctorul Ștefan Piersic, relevând un aspect familiar și în dreptul societății noastre de ”Tranziție”.
Înainte de aceste fisuri, instituțiile statului funcționau corespunzător, regalitatea asigurând un echilibru – care nu a fost recuperat după 1989. Faptul că astăzi absolvenții FMV București nu pot face distincția între doctorul Ștefan Piersic – un apărător al ideii de umanitate și doctorul Savu Timaru – membru în structurile legionare ale profesiei, ba mai mult, nici nu cunosc aceste nume – ne oferă multe concluzii, din păcate.
INTERVIURILE HotNews.ro