Sari direct la conținut

​DOCUMENT Câți români au renunțat la cetățenia română în ultimii 5 ani și câți străini au devenit cetățeni români / Austria, Olanda și Norvegia – țări care nu acceptă dubla cetățenie – au cei mai mulți români care au renunțat la cetățenia română

HotNews.ro
Aglomeratie Aeroport Otopeni, Foto: Hotnews
Aglomeratie Aeroport Otopeni, Foto: Hotnews

Peste 1800 de români au renunțat la cetățenia română în ultimii 5 ani, iar cetățeniile pentru care aceștia au optat au fost cu precădere în Austria, Olanda și Norvegia, în condițiile în care aceste țări nu acceptă dubla cetățenie, arată date comunicate luni, 22 noiembrie, de Ministerul Justiției. Pe de altă parte, în aceeași perioadă, 235.000 de cetățeni ai Republicii Moldova și 48.947 cetățeni ai altor state au obținut cetățenia română. Vezi cetățeniile alese de cei care renunță la cetățenia română, câte alte cereri sunt în derulare, dar și câți străini au devenit cetățeni români.

  • UPDATE HotNews.ro a corectat articolul inițial în care menționam că Austria, Olanda și Norvegia au fost țările preferate de cei care au renunțat la cetățenia română, după ce mai mulți cititori au semnalat că majoritatea celor care au renunțat la cetățenia română au optat pentru cetățenie austriacă, norvegiană sau olandeză pentru că aceste țări nu acceptă cetățenie dublă, acesta fiind singurul motiv. Mulțumim pentru atenționare!

Informațiile au fost comunicate luni, 22 noiembrie, de Ministerul Justiției la interpelarea deputatului PNL – Valentin-Ilie Făgărăşian.

Datele Ministerului de Justiție arată că în perioada 1 ianuarie 2017 – 5 noiembrie 2021 au fost aprobate prin Ordin al președintelui ANC un număr de 1805 cereri de renunțare la cetățenia română. Cetățeniile pentru care aceștia au optat au fost în ordinea numărului: Austria (945), Olanda (275), Norvegia (114) – cele 3 țări nu acceptă cetățenia dublă – Spania (88) ori Germania (84).

Alte 243 de cereri de renunțare la cetățenia română se află în curs de soluționare.

La polul opus: 235.833 cetățeni ai Republicii Moldova și 48.947 cetățeni ai altor state au obținut cetățenia română în ultimii 5 ani

Pe de altă parte, în documentul Ministerului Justiției se arată că în perioada 1 ianuarie 2010 – 5 noiembrie 2021 au fost aprobate prin ordin al președintelui ANC 746.695 de cereri de dobândire a cetățeniei române depuse de către cetățeni ai Republicii Modova, iar împreună cu aceștia au dobândit cetățenia română și un număr de 280.396 de minori.

Din numărul total de cereri de redobândire a cetățeniei române sus menționat, în ultimii 5 ani au obținut cetățenia română 235.833 cetățeni ai Republicii Moldova și 48.947 cetățeni ai altor state.

Potrivit legii ‘cetățenia română se acordă sau se redobândește la data depunerii jurământului de credință’.

În acest context, în perioada 1 ianuarie 2017 – 5 noiembrie 2021, la sediul ANC au depus jurământul de credință față de România un număr de 7450 de cetățeni ai Republicii Moldova, care au optat cu stabilirea domiciliului în România.

Persoanele care au optat pentru menținerea domiciliului în străinătate, au depus jurământul de credință față de România la sediile misiunilor diplomatice ale României din străinătate.

Ministerul Justiției a mai precizat că nu deține informații referitoare la situația copiilor români născuți în străinătate în ultimii 5 ani.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro