Sari direct la conținut

Dodon pleacă la Soci, unde se va întâlni cu Putin. Aceasta va fi a 11-a vizită în Rusia din ultimul an și jumătate

HotNews.ro
Dodon pleacă la Soci, unde se va întâlni cu Putin. Aceasta va fi a 11-a vizită în Rusia din ultimul an și jumătate

Președintele Igor Dodon pleacă din nou în Rusia, la Soci, unde luni își va începe lucrările Consiliul Suprem Economic Eurasiatic. În cadrul acestuia, el are planificată o întrevedere cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, transmiteRadio Chișinău.

Igor Dodon anunță pe pagina sa de Facebook că, de asemenea, urmează să întâlnească cu președintele belarus Aleksandr Lukașenko, cel kazah, Nursultan Nazarbaev, dar și cu noul premier al Armeniei, Nikol Pașinyan.

Aceasta este cel puțin a 11-a vizită în Rusia a lui Igor Dodon, în cei aproape un an și jumătate de cânt ocupă fotoliul de șef al statului.

Pe parcursul acestei săptămâni, el declara, într-o emisiune la NTV Moldova, că ar urma să discute cu Vladimir Putin subiectul acordării Republicii Moldova a statutului de observator în cadrul Uniunii Eurasiatice.

Igor Dodon a declarat că anul trecut, în luna aprilie, a semnat un memorandum de colaborare între Republica Moldova și Uniunea Eurasiatică și a depus o solicitare din partea Republicii Moldova pentru a obține statutul de observator. Potrivit lui, statutul de observator nu contravine acordurilor deja semnate cu Uniunea Europeană și cu unele țări.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro