Sari direct la conținut

Doi copii de 3 ani au dispărut de la o grădiniță din Vaslui, însă reprezentanții unității școlare nu au alertat inițial poliția. O femeie i-a găsit, după aproape două ore, singuri pe stradă

HotNews.ro
Grădinița 14 din Vaslui, Foto: HotNews.ro / Simona Voicu
Grădinița 14 din Vaslui, Foto: HotNews.ro / Simona Voicu

O grădiniță din Vaslui a fost amendată cu 10.000 de lei pentru că doi copii de trei ani au dispărut, iar reprezentanții instituției școlare nu au alertat inițial autoritățile, a anunțat Inspectoratul de Poliție al Județului Vaslui.

Grădinița nu este dotată cu camere de supraveghere și nici nu avea sistem de închidere la porți. Șeful Inspectoratului de Poliție Vaslui a precizat pentru HotNews.ro că în perioada următoare vor fi efectuate verificări în toate unitățile de învățământ pentru a constata în ce măsură sunt respectate normele privind protecția și siguranța elevilor.

Incidentul s-a petrecut pe 11 aprilie la Grădinița 14 din municipiul Vaslui însă nu a fost făcut public de autorități. Doi băieței în vârstă de 3 ani au dispărut din grădiniță puțin după ora 8. Inițial, cadrele didactice i-au căutat în incinta unității de învățământ și nu au anunțat polițiștii.

Grădinița, deși este una nou construită, nu este prevăzută cu sistem video de supraveghere. Este dotată cu o singură cameră video care însă nu era funcțională în ziua dispariției celor doi copii. De altfel, obiectivul acesteia nici nu era orientat către poarta de acces pentru a surprinde plecarea preșcolarilor, în cazul în care ar fi funcționat.

O femeie a sunat la 112 să anunță că a găsit copiii singuri, pe stradă

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de poliție al Județului (IPJ) Vaslui, pe 11 aprilie, la ora 9.39, o femeie a sunat la 112 anunțând că a găsit doi copii mici mergând dezorientați în zona celei mai importante intersecții din municipiul Vaslui, Crucea Gării cum este ea cunoscută pe plan local. Punctul se află la aproape un kilometru distanță de Grădinița 14.

La aproximativ cinci minute de la apelul femeii care anunța găsirea unor copii, la dispeceratul unic de urgență 112 au sunat și reprezentanții grădiniței pentru a semnala dispariția celor doi minori.

„S-a pus în mișcare un întreg dispozitiv”, a explicat pentru HotNews.ro, șeful IPJ Vaslui, Dan Pelin. Acesta s-a deplasat și el la grădiniță.

Potrivit oficialilor IPJ Vaslui, grădinița nu îndeplinea condițiile minimale privind planul de risc, pe care unitățile de învățământ trebuie să îl prezinte anual. Nu aveau sistem de supraveghere video și nici poarta de acces nu era prevăzută cu un sistem de închidere care să împiedice eventuala ieșire a copiilor scăpați de sub observație. Pentru neregulile constatate a fost amendată cu 10.000 de lei.

„Ne bucurăm că finalul a fost unul fericit pentru cei doi copii, însă astfel de situații nu trebuie să se mai repete. Grădinița se află într-o zonă intens circulată, riscurile au fost foarte mari. Evident că reprezentanții unității școlare trebuiau să sune de îndată la 112 atunci când au observat dispariția copiilor și să nu efectueze singuri căutări pentru că se poate pierde timp prețios”, a declarat inspectorul șef al IPJ Vaslui, Dan Pelin.

Potrivit normelor în vigoare, anual, unitățile de învățământ trebuie să apeleze la un evaluator pentru a le întocmi o analiză de risc și în baza concluziilor expertului să ia măsuri pentru protecția elevilor sau a preșcolarilor. Polițiștii din Vaslui vor să afle acum dacă reprezentanții școlilor respectă această reglementare intrată în vigoare încă din anul 2012.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro