Sari direct la conținut

Doi francezi care plănuiau să își „sacrifice” fiul de cinci ani în Sahara au fost arestați înainte să plece spre Africa

HotNews.ro
Dune de nisip în Maroc, Foto: Alan Novelli / Alamy / Alamy / Profimedia
Dune de nisip în Maroc, Foto: Alan Novelli / Alamy / Alamy / Profimedia

Un cuplu de francezi a fost arestat în Spania la sfârșitul lunii decembrie pentru că intenționau să-și „sacrifice” fiul de cinci ani în Sahara, crezând că acesta este „posedat”, au anunțat sâmbătă autoritățile spaniole, potrivit AFP.

Garda Civilă a arestat un „cuplu de origine franceză” care „intenționa să își ucidă fiul de cinci ani în Sahara, deoarece îl credeau posedat”, dorind astfel să îl „sacrifice”, a precizat aceasta într-un comunicat de presă, fără a preciza originea familiei din Franța.

Arestarea a avut loc la 21 decembrie în portul Algeciras din sudul Spaniei, în timp ce familia se pregătea să se îmbarce pe un feribot spre Tanger, în Maroc.

Cei doi părinți au „probleme de natură psihică” și făceau obiectul unui mandat european de arestare, a adăugat Garda Civilă, fără a oferi alte detalii. Cei doi suspecți au fost plasați în arest preventiv de către un judecător din Spania.

Copilul este sănătos și a fost trimis într-un centru de primire pentru minori din Spania înainte de a fi returnat în Franța.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro