Doi politicieni fugari înveninează relațiile dintre Budapesta și Varșovia. „Conducerea Ungariei este mai aproape de Moscova decât de UE”
Ministrul polonez al justiţiei, Waldemar Zurek, l-a acuzat joi pe premierul ungar, Viktor Orban, că este mai aproape de Rusia decât de Europa, reluând o dispută între cele două state membre ale Uniunii Europene pe care Budapesta a calificat-o drept o provocare nejustificată, relatează Reuters, preluată de Agerpres.
Zurek şi-a exprimat frustrarea faţă de Budapesta într-un interviu acordat Reuters, întrebat despre doi foşti oficiali polonezi acuzaţi de deturnare de fonduri şi care sunt protejaţi de Ungaria.
El s-a referit la acest caz, precum şi la discuţiile lui Orban cu preşedintele rus Vladimir Putin şi la faptul că Ungaria blochează fonduri pentru Polonia pentru sprijinirea luptei Ucrainei împotriva invaziei ruseşti.
„Mi se pare că astăzi conducerea Ungariei este mai aproape de conducerea de la Moscova decât de conducerea UE, şi spun acest lucru cu mare tristeţe şi totodată cu mare îngrijorare”, a declarat Zurek. „Din păcate, Orban vrea să dinamiteze UE din interior, iar politicile sale pro-ruse sunt complet inacceptabile pentru majoritatea cetăţenilor din UE”, a conchis Zurek.
Orban a acuzat Polonia că face remarci incorecte şi provocatoare cu privire la legăturile sale cu Moscova, despre care susţine că sunt în interesul naţional al Ungariei. Potrivit premierului ungar, sancţiunile Uniunii Europene împotriva Rusiei din cauza invaziei din Ucraina sunt autodistructive.
Fostul ministru polonez al justiţiei Zbigniew Ziobro, care se confruntă cu 26 de acuzaţii, între care conducerea unui grup infracţional organizat, se află în Ungaria şi ar putea solicita azil în această ţară, urmând exemplul fostului său adjunct Marcin Romanowski, care se confruntă cu acuzaţii similare. Amândoi spun că nu se vor întoarce în Polonia pentru că nu ar beneficia de un proces echitabil sub guvernul lui Donald Tusk, care respinge aceste acuzaţii, subliniind că sistemul judiciar polonez este independent.
Orban s-a întâlnit cu Ziobro la Budapesta în octombrie şi a acuzat Varşovia de „vânătoare de vrăjitoare politică”.
O instanţă poloneză va decide în următoarele săptămâni dacă va emite un mandat european de arestare pentru Ziobro.
„Când ai un mandat european de arestare, este un acord între toate ţările UE pe care îl respectăm şi avem încredere în propriile noastre sisteme naţionale de justiţie (…). Astăzi avem o situaţie în care Ungaria spune îi acordăm azil domnului Romanowski, ceea ce, în opinia mea, încalcă acest acord UE”, a explicat Zurek.
„Se pare că următoarea chestiune va fi examinarea acţiunilor statului ungar. Şi poate că Polonia va fi obligată să expună această situaţie anormală în forumul european, unde Ungaria încalcă regulile mandatului de arestare european prin acordarea de azil”, a mai spus responsabilul polonez.
