Sari direct la conținut

Doi rusi au fost arestati in Letonia dupa ce au fost prinsi intrand intr-o baza militara

HotNews.ro

Doi activisti rusi au fost arestati vineri in Letonia dupa ce au fost prinsi intrand intr-o baza militara in timp ce aceasta tara participa la exercitii militare conduse de Statele Unite, relateaza agentia Reuters, conform Agerpres. Barbatii, purtand steagul armatei ruse negru si portocaliu cu Sfantul Gheorghe si avand asupra lor manifeste anti-NATO, s-au catarat miercuri pe un zid al bazei Adazi, a declarat armata letona. Ei au fost prinsi cateva minute mai tarziu, dar arestati in mod oficial vineri.

Detentia lor si un incident de piraterie informatica in Lituania miercuri se vor adauga la tensiunile dintre fostele state sovietice baltice si Rusia, care s-au amplificat de la anexarea Crimeii de catre Moscova anul trecut si sprijinul acordat rebelilor prorusi in estul Ucrainei, noteaza Reuters.

Statele baltice au minoritati ruse importante si sunt in alerta pentru un razboi informational purtat pe teritoriul lor. Rusia si-a sporit activitatea militara in zona, cu avioane de razboi si submarine prezente deasupra si in apele din nordul Europei.

Ambasada Rusiei la Riga nu a avut niciun comentariu de facut cu privire la arestari.

Ministrul leton al apararii Raimonds Vejonis a declarat ca incidentul ar putea face parte dintr-un razboi informational, dar „serviciile (de securitate) lucreaza in mod corespunzator pentru a elimina aceste provocari”, potrivit agentiei locale de presa LETA.

Cealalta Rusie, o mica miscare militanta infiintata de fondatorul Partidului National Bolsevic Eduard Limonov care vrea sa creeze un stat eurasiatic, a declarat ca cei doi barbati sunt membri ai acestei formatiuni.

O ancheta a fost deschisa in urma careia ei ar putea fi acuzati de spionaj si incercare de a comite acte teroriste. Daca vor fi gasiti vinovati, cei doi rusi risca chiar inchisoarea pe viata.

Ministerul lituanian al Apararii a fost atacat miercuri de hackeri. Mass-media a aratat imagini cu site-ul sau pe care aparea un text afirmand ca exercitiile militare, cunoscute sub numele de „Saber Strike”, pregatesc anexarea enclavei ruse Kaliningrad, situata intre Lituania si Polonia.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro