Donald Trump depune plângere împotriva Kamalei Harris pentru că a preluat fondurile de campanie ale lui Joe Biden
Donald Trump o acuză pe Kamala Harris că a încălcat legile federale privind finanțarea campaniei electorale într-o sesizare care a fost depusă marți la Comisia Electorală Federală, relatează The Guardian.
Plângerea, depusă de consilierul general al campaniei lui Trump, David Warrington, sesizează schimbarea denumirii comitetului care sprijină candidatura din „Biden for President” în „Harris for President” după ce Biden a ieșit din cursă duminică și trecerea a 91 de milioane de dolari de la campania lui Biden la cea a lui Harris.
„Aceasta este puțin mai mult decât o contribuție excesivă de 91,5 milioane de dolari de la un candidat la președinție la altul, adică de la vechea campanie a lui Joe Biden la noua campanie a lui Kamala Harris. Acest efort își bate joc de legile noastre privind finanțarea campaniilor”, se arată în plângerea de opt pagini.
„Candidaților federali le este interzis să păstreze contribuțiile pentru alegerile la care nu participă”, a adăugat acesta. „Biden for President 2024 nu a arătat nicio intenție de a rambursa sau de a redestina în mod corespunzător fondurile pentru alegerile generale pe care le-a primit deja. Acest lucru le face pe toate contribuțiile excesive”.
Plângerea spune că preluarea de către Harris a fondurilor rămase din campania lui Biden a reprezentat o contribuție ilegală excesivă, având în vedere că „Biden for President” nu a fost un comitet autorizat pentru campania lui Harris.
„Dacă Biden nu va încerca să obțină nominalizarea Partidului Democrat, atunci nu va participa niciodată la alegerile generale și toate contribuțiile pentru alegerile generale primite de Biden for President sunt excesive și trebuie eliminate”, se arată în plângere.
Campania lui Kamala Harris a catalogat plângerea ca pe un efort juridic nejustificat de a perturba, insistând că aceste comitete care sprijină candidaturile pentru Biden-Harris au fost întotdeauna comitete autorizate fie pentru Biden, fie pentru Harris.
Campania lui Kamala Harris a subliniat că a primit 100 de milioane de dolari în donații în doar 36 de ore de când Joe Biden și-a retras candidatura. „Acuzații legale lipsite de temei – precum cele făcute timp de mulți ani în tentativa de a suprima voturile și a fura alegerile – nu ne vor distrage”, au mai transmis aliații actualei vicepreședinte.