Donald Trump îl invită pe Xi Jinping la depunerea jurământului, potrivit CBS News
Viitorul președinte american, Donald Trump, l-a invitat pe președintele chinez, Xi Jinping, la învestirea sa, programată pentru 20 ianuarie, a informat miercuri canalul de știri american CBS News, citat de Libre Belgique.
Potrivit surselor CBS, miliardarul l-a invitat pe liderul chinez imediat după alegerile din noiembrie. Nu se ştie dacă Xi Jinping a acceptat invitația.
Alți lideri străini sunt așteptați să participe la ceremonia de inaugurare. Potrivit CBS, premierul maghiar Viktor Orbán se gândeşte încă la venirea sa.
Ambasadorii și alți diplomați sunt de obicei invitați la inaugurari. Dar, conform arhivelor Departamentului de Stat, care datează din 1874, niciun lider străin nu a participat vreodată la o ceremonie de transfer a puterii. „Liderii mondiali stau la rând pentru a se întâlni cu preşedintele Trump, deoarece știu că el va reveni în curând la putere și va restabili pacea prin puterea Statelor Unite în întreaga lume”, a comentat Karoline Leavitt, purtător de cuvânt al echipei de tranziție a domnului Trump.
Această invitație vine în momentul în care președintele ales a amenințat că va crește taxele vamale la produsele din China. Statele Unite au impus și ByteDance, compania-mamă chineză a rețelei de socializare TikTok, un termen până pe 19 ianuarie, cu o zi înainte de inaugurare, pentru a vinde aplicația, sub sancțiunea unei interdicții în Statele Unite.
Dar Donald Trump este de asemenea convins de multă vreme că relațiile strânse dintre lideri sunt esențiale pentru a ajunge la acorduri internaționale. Încă din ziua alegerilor, lideri din întreaga lume au mers la Mar-a-Lago pentru a-l întâlni pe miliardar, printre care premierul canadian, Justin Trudeau, și președintele argentinian, Javier Milei. (Material realizat cu sprijinul Rador Radio România)