Sari direct la conținut

Donald Trump îşi întăreşte controlul asupra Partidului Republican. Nora sa, Lara Trump, a preluat un post-cheie la conducere şi ar vrea ca partidul să-i plătească fostului preşedinte facturile pe care le are în urma proceselor

HotNews.ro
Lara Trump, nora lui Donald Trump, Foto: Michael Brochstein / Zuma Press / Profimedia
Lara Trump, nora lui Donald Trump, Foto: Michael Brochstein / Zuma Press / Profimedia

Donald Trump şi-a consolidat vineri controlul asupra Comitetului Naţional Republican (RNC), după ce nora sa şi un alt aliat au preluat funcţii de conducere, pe fondul unei dezbateri între membri cu privire la faptul dacă organizaţia ar trebui cumva să-l ajute pe fostul preşedinte să-şi plătească facturile impuse de justiţie, relatează Reuters și News.ro.

Membrii RNC, reuniţi la Houston, au votat pentru numirea lui Michael Whatley, şeful Partidului Republican din Carolina de Nord, şi a Larei Trump în funcţia de preşedinte şi respectiv co-preşedinte al organizaţiei, care va juca un rol cheie în mobilizarea alegătorilor şi a fondurilor pentru alegerile generale din 5 noiembrie.

Măsura vine după ce Trump a câştigat detaşat competiţiile primare din Super Tuesday, determinând-o pe Nikki Haley să se retragă din cursa republicană şi asigurându-şi aproape sigur statutul de candidat al republicanilor, care se va confrunta în noimebrie cu preşedintele Joe Biden, un democrat.

„Obiectivul pe 5 noiembrie este să câştigăm şi, aşa cum spune socrul meu, ‘în stil mare’”, a declarat Lara Trump, promiţând că „fiecare cent din fiecare dolar adunat” va merge către obiectivul de a câştiga Casa Albă, Camera Reprezentanţilor şi Senatul pentru republicani.

În urma remanierii conducerii, Ronna McDaniel a fost înlocuită din fruntea organizaţiei. McDaniel s-a confruntat cu critici legate de strângerea de fonduri şi de performanţa partidului la urnele de vot. În timpul mandatului ei, Trump a fost învins în 2020, iar partidul a înregistrat o performanţă mai slabă decât se aştepta la alegerile parlamentare de la mijlocul mandatului, în 2022.

Unii membri ai RNC au cerut comitetului să ajute la plata cheltuielilor legale ale lui Trump, care, împreună cu penalităţile, au ajuns la sute de milioane de dolari. Nici Whatley şi nici Lara Trump nu au abordat direct problema vineri.

Demersul lui Trump de a o avea pe soţia fiului său adult mai mic, Eric, ca al doilea om de la comanda partidului simbolizează preluarea de către acesta a unei instituţii politice a cărei misiune este de a-i face pe republicani să fie aleşi în toate direcţiile scrutinului. De când fiica preşedintelui Ronald Reagan, Maureen Reagan, a fost copreşedinte al RNC în anii 1980, niciun membru al familiei unui preşedinte sau al unui candidat nu a mai ocupat o asemenea poziţie de putere.

Una dintre cele mai presante sarcini ale noii conduceri va fi legată de bani. După ce a înregistrat în 2023 cel mai slab an de strângere de fonduri din ultimul deceniu, RNC avea mai puţin de 9 milioane de dolari în conturi la sfârşitul lunii ianuarie, adică puţin peste o treime din cele 24 de milioane de dolari pe care le avea rivalul Comitet Naţional Democrat, arată documentele federale.

„Trebuie să strângem o mulţime de bani” a declarat Lara Trump, arătând un cec de 100.000 de dolari despre care a spus că a fost donat vineri.

Aşa cum socrul ei a făcut-o adesea în discursurile sale, ea a descris viitoarele alegeri în termeni moralişti. „Nu este vorba doar despre dreapta versus stânga, republican versus democrat”, a spus ea. „Este vorba despre bine versus rău”, a punctat nora lui Donald Trump.

Facturile juridice ale lui Trump

Lara Trump a creat agitaţie luna trecută spunând că ea crede că republicanii ar avea un „mare interes” în a plăti facturile legale ale fostului preşedinte şi neexcluzând folosirea fondurilor RNC în acest scop.

Costurile juridice ale lui Trump sunt aşteptate să crească în acest an, în condiţiile în care acesta se confruntă cu 91 de capete de acuzare penale în patru cazuri şi se confruntă cu daune de peste 500 de milioane de dolari legate de trei hotărâri judecătoreşti în cazuri civile din New York.

Henry Barbour, un membru RNC din Mississippi, a redactat o rezoluţie înainte de şedinţa din această săptămână care ar fi interzis Comitetului să acopere facturile legale ale lui Trump, argumentând că toţi banii ar trebui să meargă spre câştigarea alegerilor. Barbour a avertizat că perspectiva ca Trump să apeleze la RNC pentru facturile legale îi sperie pe donatori. „Oamenii bogaţi nu vor să plătească facturile altor oameni bogaţi”, a spus el.

Dar rezoluţia lui Barbour nu a reuşit să obţină suficient sprijin, iar co-managerul de campanie al lui Trump, Chris LaCivita, care este aşteptat să se alăture RNC ca director de operaţiuni, a declarat că fondurile Comitetului nu vor fi folosite pentru costurile legale.

Solomon Yue, un membru al comitetului RNC din Oregon, a declarat, totuşi, că a vorbit cu aproximativ 20 de membri care sunt de acord cu el că organizaţia ar trebui să achite factura pentru problemele juridice ale lui Trump.

Yue a spus că el crede că administraţia Biden a „înarmat” Departamentul de Justiţie pentru a submina campania lui Trump. Biden a negat orice implicare în cazurile penale şi nu a apărut nicio dovadă care să susţină afirmaţia lui Yue.

Doi donatori ai RNC care au vorbit cu agenția Reuters sub rezerva anonimatului au declarat că intenţionează să aştepte să vadă impactul schimbărilor de conducere înainte de a contribui cu fonduri. Amândoi şi-au exprimat îngrijorarea că banii lor vor merge pentru plata facturilor legale. „M-au sunat pentru a-mi reface donaţia. Le-am spus: Până nu ştiu cum se va rezolva situaţia, nu scriu un cec”, a declarat unul dintre donatori.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro