Donald Tusk, mesaj de calm după ce Pentagonul a anulat trimiterea a 4.000 de soldați în Polonia: „Aceste decizii au un caracter logistic”
Premierul polonez Donald Tusk a transmis vineri un mesaj de calm, în contextul recentelor ajustări ale prezenței militare americane în Europa, pe care le-a calificat drept pur „logistice”, reafirmând soliditatea NATO și „loialitatea” țării sale față de aliați, relatează EFE, conform Agerpres.
În cadrul unei conferințe de presă organizate la Școala de ofițeri ai Gărzii de Frontieră din apropierea Varșoviei, Tusk a afirmat vineri că menține „un contact permanent cu comandamentul NATO și cu cel american” pentru a monitoriza situația și eventualele modificări ale desfășurării militare americane în Polonia.
Aceste declarații intervin la scurt timp după ce s-a aflat că Pentagonul a anulat desfășurarea prevăzută a unei brigăzi blindate cu 4.000 de soldați suplimentari în Polonia, măsură care se înscrie în cadrul recentei politici a Washingtonului de a-și reconfigura prezența în Europa și de a-și concentra forțele în alte zone strategice.
„Am primit asigurări că aceste decizii au un caracter logistic și nu vor afecta în mod direct capacitățile de descurajare sau securitatea noastră”, a declarat Donald Tusk, reiterând că „Polonia a fost, este și va fi cel mai stabil, loial și eficient aliat atât al SUA, cât și al celorlalte țări membre ale NATO”.
În declarații recente, atât ministrul polonez al apărării, Wadysaw Kosiniak-Kamysz, cât și purtătorul de cuvânt Adam Szlapka au precizat că nu va avea loc o reducere a prezenței militare americane în Polonia față de nivelul actual, ci doar o „reorganizare”.
Szlapka a afirmat vineri, într-un interviu acordat postului Radio MFZ, că „trupele americane din Polonia se află și vor rămâne” pe teritoriul polonez, și a reiterat că țara sa rămâne „pilonul descurajării” aliate pe flancul estic.
De asemenea, Pentagonul a afirmat – în repetate rânduri – că obiectivul său pe termen lung este ca aliații europeni să preia cea mai mare parte a sarcinii apărării convenționale, pentru a putea reduce rolul militar al Statelor Unite pe acest continent.
Retragerea a 5.000 de soldați din Germania, anunțată de președintele Donald Trump, ar reduce efectivele militare americane din Europa la aproximativ 80.000 de soldați, potrivit estimărilor Departamentului Apărării, cifră similară cu efectivele desfășurate înainte de războiul din Ucraina, care a început în februarie 2022.
În Europa, cea mai mare concentrație de trupe americane se află pe teritoriul Germaniei, cu aproximativ 36.400 de militari, urmată de cea din Regatul Unit, cu 10.156 de militari.
În total, există 31 de baze permanente americane în Europa și 19 amplasamente suplimentare la care are acces Departamentul Apărării SUA.