Sari direct la conținut

Donatorii de celule stem hematopoietice care nu realizează venituri sau realizeaza venituri sub salariu minim brut, scutiți de la plata asigurării de sănătate 10 ani

HotNews.ro
Ministerul Sanatatii, Foto: AGERPRES
Ministerul Sanatatii, Foto: AGERPRES

​Donatorii de celule stem hematopoietice care nu realizează venituri sau realizeaza venituri sub salariu minim brut beneficiază de asigurare de sănătate timp de 10 ani, fiind scutiți, în această perioadă, de la plata asigurărilor de sănătate, anunță Ministerul Sănătății.

„Având în vedere informațiile apărute în spațiul public privind scutirea de la plata asigurărilor de sănătate pentru o perioadă de 10 ani a donatorilor de celule stem hematopoietice, precizăm următoarele: noile modificări la Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul Sănătății și la Legea nr.227/2015 privind Codul Fiscal, realizate prin Ordonanța nr.37/31.08.2002, se referă doar la persoanele care donează celule stem hematopoietice și nu realizează venituri sau realizează venituri sub salariu minim brut. Acestea vor beneficia de calitatea de asigurat pentru o perioadă de 10 ani”, precizează Ministerul Sănătății.

Este vorba despre o facilitate creată pentru persoanele neasigurate, care au salvat o viață prin donarea de celule stem hematopoietice pentru un pacient neînrudit sau înrudit, în vederea accesării serviciilor medicale, în caz de nevoie, adaugă Ministerul Sănătății.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro